Off

Elisabeth Berchtold & atelierul de traduceri suedez

17394_0_1Ediţia din acest an a atelierului de traduceri organizat de Institutul Cultural Român de la Stockholm a avut loc în perioada 20-25 aprilie 2015, în capitala suedeză, cu participarea poeţilor români Dmitri Miticov, Andra Rotaru şi Miruna Vlada şi a poeţilor suedezi Elisabeth Berchtold, Agnes Gerner şi Jonas Gren. Traducerile rezultate în urma atelierului au fost prezentate sâmbătă 25 aprilie, la sediul ICR, cu ocazia Nopţii culturale a oraşului Stockholm.

selecție din poemele E. Berchtold, trad. Andra Rotaru

(11)

(eu: noi, voi) fetele poartă un șobolan mare
sub braţul dolofan mare cît o pisică Așa cum
un animal de pluș se ascunde în carnea de
lîngă coate Este înţepenit și mort, cu o tentă
rozalie sub burtă Plouă ca de obicei în tunelele
subterane Ne învîrtim în apa noroioasă

(12)
conducem un prizonier tot mai în adînc,
tu ești Mare și lovești tavanul tunelelor, ești
fragil și gemător. O parte a maxilarului e sfîșiată;
te forţăm să te ghemuiești; acolo nu e
nici un pic de sînge care să strălucească; doi
dinţi ascuţiţi sînt tot ce poate fi văzut

Traduceri din volumul Marialucia, de Elisabeth Berchtold pot fi citite aici: http://www.observatorcultural.ro/Lemurul-marieilucia*articleID_31813-articles_details.html 

  • fotografie de Cato Lein
Off

“All Together”

10409249_10203136686244703_8567414665790931400_n“All Together” is a documentary made by Andra Rotaru in collaboration with Raj Chaprakani, as part of the 2nd Annual Outreach Fellowship, an additional fellowship of IWP (International Writing Program), focused on cultivating public outreach and artistic collaborations.

This documentary contains a multitude of perspectives as the footage is a collaborative work of writers from the International Writing Program’s 2014 Fall Residency and of people from Iowa City. The filming of “All Together” was intentionally shot on a variety of cameras using “found” music and performances from the IWP group of writers, highlighting their artistic diversity and collaborations in both their official readings and spare time. Writers were filmed reading in different literary spaces: Prairie Lights (Iowa City, IA), Shambaugh House (IowaCity, IA), Poets House (New York, NY).

They were also filmed in collaborative events like “Global Express” and at local venues like a rodeo, Wilson’s Orchard and musical/performative parties. For the documentary there were also used interviews with writers in the MFA program at the University of Iowa and interviews with IWP staff.

You can view it from here: https://www.youtube.com/watch?v=lyGMCbLJNy8

Off

“Photo-letter pairing”

copertaPhoto-letter pairing” is a project made by Andra Rotaru in collaboration with Jared Krauss as part of the 2nd Annual Outreach and Engagement Fellowship, an additional International Writing Program fellowship that is focused on cultivating public outreach and artistic collaborations. The project functions as a connection between the IWP Fall Residents, the local literary community, and the diverse citizenry of Iowa City.

More details here: http://iwp.uiowa.edu/shse/2015-02-27/andra-rotarus-photo-letter-pairing-project

IWP writers involved in “Photo-letter pairing” project:
Abdullah AL WESALI, Boaz GAON, Andra ROTARU, Ali Cobby ECKERMANN, Daren KAMALI, Mujib MEHRDAD, Omar PÉREZ, Sabah SANHOURI, Enrique SERRANO, Ahmed SHAFIE, Franca TREUR, TANG Siu Wa.

 

_IWP_2014_Photo_Letter_FINAL_Page_07_0

10731232_10152426434921592_1507094387_o

Off

2 poeme

Pasari in custi si Nou

 

 

Off

Un prim interviu înainte de lansare

Spre ce “punct cardinal” al poeziei ne îndreaptă volumul “Ţinuturile sudului”? Te consideri ancorată suficient în prezentul literar? Şi, dacă da, cu ce se “mănâncă” el?

Dragă Simona, de când eram mic copil am avut probleme cu roza vânturilor şi ale ei puncte cardinale. Nu am reuşit niciodată să aflu cum e să mergi prin locuri necunoscute, ghidat fiind de N, S, V, E, busole sau muşchi de pământ. Mi se pare o impietate să vrei să ajungi undeva în momentul în care singurul lucru cu adevărat posibil este neprevăzutul. Îmi este mai aproape. Ştii că aceste Ţinuturi s-au creat din ceva ce apărea şi dispărea, încât nici un spaţiu în care intram pentru a mă acomoda cu el nu-mi lăsa posibilitatea de a rămâne. Aşa cum şi scriu, lucrurile frumoase nu au voie să dureze prea mult. Mai întâi trebuie să fie monstruoase pentru a le simţi savoarea, apoi e bine să pleci de acolo. Rămâi cu ceva ce nu uiţi. E ca un mariaj să scrii. Sunt primele luni de nebunie totală, apoi o decandenţă în care musteşti. Am vrut ca aceste Ţinuturi să fie precum poveştile pe care ni le citeau adulţii în copilărie, un spaţiu în care intrând, simţi că se poate întâmpla aproape totul, că bucuria există nestingherită de nimic, că persoanele dispărute pot fi vii, că “nefericirea doare”, că poţi arunca doar cu o privire, precum în “Zabriskie Point”, casele în aer. Şi nu eşti sigur de ceea ce se întâmplă în aceste spaţii, siguranţa nu este punctul forte în Ţinuturi, până în momentul în care te simţi iar dependent de stările pe care le-ai avut trecând prin ele. Şi nu-ţi mai pasă de tine, vrei cu orice preţ să mai guşti exact din lucrurile de care ţi-e teamă, pe care te fereşti să le întâlneşti în viaţă.

Nu mă simt ancorată în prezentul literar, dacă acesta se traduce prin mondenitate, prietenii constante cu diverse persoane…De abia îmi iau mie pulsul. Încă trăiesc cu senzaţia că nu mă simt ca peştele în apă printre cei înconjurători, probabil că şi las impresia că locul meu nu e acolo. Îmi plac schimbările. Îmi place să stau în casă. Îmi place să mă “amestec” cu pământul, cu mâlul, cu livezile de cireşi uscaţi. Dacă aş răsturna un pic întrebarea ta, ar ieşi: e suficient prezentul literar?, şi ţi-aş spune: nici nu există. Ce e prezent ca prezentul trece.

De unde ai pasiunea aceasta nebunească pentru ţinuturi îndepărtate, dacă nu geografic, cel puţin afectiv? Ce leagă primul volum de al doilea?

Am copilărit pe malul Mării Negre. Stăteam cu orele la ţărm, uitându-mă spre larg. Tânjeam să mă fac marinar, dacă ar fi fost posibil. Luam exemplul unchiului meu, Aurel. De atunci ştiu cum miroase ceva venit de departe. Nucile de cocos, bananele încă necoapte, gumele şi abţibildurile cu indieni care se imprimau pe pielea mâinilor. Din fiecare voiaj pe mare, unchiul îmi mai aducea câte ceva, îmi mai povestea cum e în Bankok, Singapore, Tripoli, Barcelona…am sute de vederi de acest fel. Mă fascinau coralii. Îi puneam în vase cu apă, puneam şi peştii aduşi de bunica de la piaţă, încercând să-mi creez propria mare. Un ţinut.

Volumul acesta probabil că a simţit nevoia să apară când ceva din mine l-a chemat. Sunt tot ceea ce vine şi pleacă, sunt Constanţa aceea de demult, sunt în primele dimineţi, sunt în mirosul casei de la Constanţa. Şi când ceva din prezent a redeşteptat acel spaţiu, s-au suprapus persoanele dispărute cu cele reale, am atribuit persoanelor din prezent acel iz de apă stătută. E bine să scrii, nimic nu rămâne, nimic nu pleacă, şi totuşi, uneori autorul e cel care uită şi îşi doreşte să distrugă ce a construit.

Primul volum se leagă de al doilea într-un mod straniu. Îmi place să mă arunc cu capul înainte în lucruri pe care nu le pot controla, deşi e distructiv uneori. Emoţional mai ales. Nu pot fi decât subiectivă vorbind despre aceste lucruri. Scriu despre lucrurile cărora le pot rămâne fidelă emoţional. Iar nestatornicia e una dintre aceste constante. Hilar.

Descrie-ne, în câteva propoziţii, traseul către acest “sud” al poeziei. Pe unde trebuie să meargă cititorul ca să dea de punctul terminus al odiseei acesteia?

Mă simt într-un spaţiu al tuturor posibilităţilor citindu-ţi întrebarea! Acesta e şi unul dintre subiectele care-mi plac. Ştii cum e să te duci la biserică şi să nu îţi dai seama dacă poţi să aprinzi lumânări la vii sau la morţi? Să te îndrăgosteşti şi să nu ştii dacă scrii într-o stare de euforie sau panică- pentru că intuieşti că scrii tot despre tine, într-o variantă masculină? Să vrei să te amesteci cu lumea, cu ceilalţi şi apoi să intri aproape într-o stare comatoasă? Cititorul ar trebui şi el să creadă că totul e posibil, că acum e o sărbătoare continuă, că marea încă se izbeşte de stânci, că lucrurile sunt de neoprit şi se pot întâmpla. Şi să-şi însuşească repede orice revers, orice ireversibilitate.

Ce o ţine “în priză” pe Andra Rotaru? Povesteşte-ne despre viciile tale cotidiene şi “păcatele” unei scriitoare.

Mă înec în muzică, e unul dintre lucrurile care mă ţin aproape de mine, care mă inspiră şi mă bucură. Am totodată viciul ciclotimiei, al empatiei cu plus sau minus, al unei spontaneităţi afective care poate face o casă să se disloce din temelii. Atunci mi se spune că “mă hăhăi”. Pe Nora Iuga am auzit-o prima dată spunându-mi că aşa râd eu când mă bucur de ceva. Ca un căţeluş gata să facă pipi. Nu am ce să-mi fac, bucuria e prea intensă uneori de merit o asemenea comparaţie minunată. Gândesc afectiv, inteligenţa mea e dependentă de stări. Uneori mă bucură şi lucrurile mai puţin senzoriale, dar acelea aparţin deseori de voinţă. Iar păcatele mele (ce expresie bizară!)…ar fi unele peste altele, ca într-o piramidă a trebuinţelor, strâns legate de lucrurile care-mi fac ochii să aibă iar viaţă în ei. În mare pare a timpului sunt goi. Încă nu pot să scap de senzaţia că altcineva trăieşte deseori în locul meu, că acel altcineva se bucură sau face lucrurile în locul meu. Dualitatea asta erodează atât de mult încât atunci când Andra simte şi vede, e ca un mânz care dă pentru prima dată de ceva. Şi cu un strop de timiditate excesivă, ca să scap de toate astea, scriu.

Dacă Andra Rotaru nu s-ar mai trezi Andra Rotaru într-o zi, ci un alt scriitor (din toate timpurile şi de peste tot), care ai vrea sa fie acela şi de ce?

Măi, uneori vreau să fiu Yukio Mishima şi să-mi fac sepuku. Am deja-vu-uri că sunt în Japonia. Alteori vreau să fiu Kundera şi să scriu eu “Nemurirea”. Uneori vreau să fiu scoţian şi să scriu precum Robert Burns “My Red, Red Rose”. De cele mai multe ori am fost Jim Morrison. La 13 ani, după ce am văzut filmul “The Doors”, luam “An American Prayer” şi fugeam să mă ascund prin căpiţele de fân de la Sîngeorz Băi ca să citesc. Datorită lui şi muzicii lui am început să scriu. A fost şi Baudelaire de vină, dar mă făcea să plâng şi să scriu şi să plâng şi să scriu. Dintre scriitorii români aş vrea să pot să mă “asemăn” mai mult cu Nora Iuga (la fire, energie), cu Dan Coman (ca să pot să vorbesc cu o cârtiţă galbenă), cu Livia Roşca (partea solară a ei e fosforescentă)…cu SGB (ca să pot să mă detaşez cu totul de mine, eventual să zbor ca o barză, sau pe o barză). Uneori e bine să fiu Andra. Pentru că zâmbeşte frumos când îi vine. Atunci nu mai scrie, doar zâmbeşte.

În ce relaţii eşti cu artele vizuale? Deoarece avem informaţii cum că ai fi studiat la şcoli specializate de artă.

Am dat la Tonitza dintr-o dorinţă proprie. Desenam cai mulţi. Şi vapoare. Îmi aduc aminte că Arina, sora mea, mă susţinea. Poate mai mult din motive estetice, poate pentru că orice fiinţă cu păr lung şi haine lungi şi care asculta muzică bună mi se părea că face parte din “familia mea”. Credeam că la Tonitza e un mic rai hippiot, că mă voi înconjura de păr şi miros de culori şi cărbune, şi că oamenii aceia pot să înţeleagă totul. Au fost cei mai buni ani ai mei acolo, m-a ajutat această formare de-a lungul timpului. Aş fi fost o inadaptată în alt mediu, sau dacă m-aş fi adaptat, ar fi fost o tortură. Apoi am cochetat mai puţin de un an cu o facultate de Arte. Simţeam că e şi altceva în mine, încă nu ştiam de unde am o forţă aproape inumană care nu mă lăsa să fiu mulţumită acolo unde mă aflam. Am descoperit-o la scurt timp, deşi, neştiind ce e, ce înseamnă, mi-era teamă de ea. Şi cu cât mi-era mai teamă de ceva, cu atât mă aruncam mai mult înspre ea.

Am debutat în 2005 cu un volum care transpunea picturile Fridei Kahlo în versuri, “Într-un pat sub cearşaful alb”, Editura Vinea. Restul e…încă prezent.

În notă similară: în ce culori ai “picta” poezia românească actuală şi ce anume ai schimba la acest context?

M-am săturat până peste cap de poezia care parcă decupează discuţii din cartierele noastre dragi şi le inserează sub formă de poezie. Poezia asta “cartieristă”, deşi cu tehnici bune, sper să nu mai ţină foarte mult. Abilităţi tehnice au mulţi, e ca şi cum te duci câteva luni la nişte cursuri de creative writing, şi apoi ieşi mare scriitor. Aiurea! Sunt folositoare, dar nu atât de mult. Nu poţi să pui ceva unic şi original în ceva ce nu este făcut pe dimensiunea potrivită. Nici butoaiele de vin nu sunt potrivite pentru vinuri de soi…unele sunt înalte, de piatră, altele de sticlă, altele din coji de copac. Şi ca să folosesc un cuvânt pe care nu ar trebui să-l folosesc, cred doar în poezia mai cu “suflet”, care mă poate face şi să gândesc, să îmi creeze sinestezii, să mă facă să mă îndrăgostesc de ea! Cer cam mult…

E bine în ultima vreme că unii scriitori tineri, neoexpresionişti, nu se dezic de scriitura lor şi continuă să meargă pe contrasens. Doar pe acest contrasens mi se pare că se poate crea ceva durabil, imun la modă şi convenţii. Deci, ca să-ţi răspund, poţi foarte bine să dai peste un amalgam de curente şi influenţe facile, poţi la fel de bine să găseşti flori de nu mă uita în poezia noastră actuală. Depinde dacă eşti pregătit să-ţi decorezi casa de unul singur, sau ai nevoie de ajutor specializat.

Trei cărţi pe care ai vrea să le “arzi” într-un incendiu?

Au existat astfel de experimente făcute de unii, alţii. Dacă aş fi o Julie Christie într-un “Fahrenheit 451”, aş arde cărţile bune, ca să nu rămână pe mâna celor care impun asemenea atrocităţi. Dacă ar fi pur şi simplu, ca să le fac să dispară, nu le-aş arde, le-aş da gratis la anticari.

Dar trei nume de autori pe care ai fi vrut sa nu îi fi citit vreodată, deoarece ne fac să părem săraci şi inutili prin comparaţie cu ei?

Prima senzaţie de acest fel am avut-o citindu-l pe Kundera, apoi pe Coetzee, apoi pe J.-D. Bauby. Dar nu contează că m-au făcut să mă simt mică, asta e şi ideea. Bine că suntem mici ca să ne facem şi noi mai mărişori. Fără repere adevărate nu mi-aş da seama că sunt şchiop într-o lume cu fotomodele.

Cărui poet român i-ai acorda Premiul Nobel pentru Pace?

Haha, scriitorul şi pacea cui? Make love not peace, mai bine.

* Interviul a apărut pe cronica de vineri

Off

Ţinuturile sudului, Ed.Paralela 45, la Bookfest 2010

Gaudeamus_2005

A fost o prima lansare în noiembrie 2005, când debutam cu “Într-un pat sub cearşaful alb”, Editura Vinea. Un cearşaf care unora le-a rămas pe cerul gurii, încât nu mai pot să pronunţe acest cuvânt. Am trecut peste zâmbind, fără să ştiu ce să zic sau dacă să zic ceva. În fond, cearşaful acesta a făcut şi desfăcut multe. În el am dormit timp de 5 ani de zile. De abia acum îl schimb şi mă îndrept cu mâinile întinse, cu degetele pipăind bezmetice după “Ţinuturile sudului” în care au fost numai şi numai anotimpuri, sau cele mai frumoase ultime luni ale mele.

Aceste Ţinuturi vor fi lansate la Bookfest pe 10 iunie 2010, ora 16:00, la standul Editurii Paralela 45, editură la care apare cartea, în colecţia Avanpost. Zâmbesc iar, deoarece cuvântul acesta nu poate să fie decât de bine: “detașament de siguranță situat înaintea unor trupe care staționează pe o poziție”. Despre volum vor vorbi oamenii dragi mie: Nora Iuga şi Octavian Soviany.

Şi ca să îmi readuc aminte cum a fost la debut şi ce mă aşteaptă iar… câteva poze din 2005, o Andra de acum 5 ani, o Livia Roşca pe care probabil o voi avea alături şi peste 50 de ani… acum, ce e vechi şi ce e nou, cine a mai rămas, cine s-a mai schimbat, rămâne de văzut.

Bonus: (pe melodia asta am tot scris: Today, Jefferson Airplane)

Andra Rotaru

Livia Roşca & Andra Rotaru

Andra Rotaru & N. Tzone

[Disable Flash Gallery]
Off

Biblioteca de poezie

Din ianuarie 2010, Andra Rotaru la Biblioteca de poezie, adica un ianuarie 2010 in care Literatura română scrie pe mine

calendar-ianuarie-biblioteca-de-poezie

http://bibliotecadepoezie.wordpress.com/2010/01/09/andra-rotaru-pragurile/

http://bibliotecadepoezie.wordpress.com/2010/01/08/andra-rotaru-un-poem-inedit/

biblioteca_de_poezie

Off

Ținuturile sudului

Fără sfârşit la Tel Aviv

În  vară am văzut un anunţ pe site-ul ICR-ului. Un proiect iniţiat de ICR Tel Aviv  şi publicaţia israeliană de artă şi cultură contemporană  A5 Magazine, cu cerinţe simple, pe înţelesul meu. Fără multă birocraţie. Call for projects! Scriitorii sau artiştii plastici puteau să trimită o lucrare scrisă/creată pe o melodie, bilingv (română-engleză).

Cum sunt dependentă de muzică şi majoritatea textelor le scriu ascultând muzică (uneori aceeaşi melodie la nesfârşit, zile întregi până când mi se încurcă în minte toate gândurile), am fost bucuroasă că în sfârşit găsesc ceva care să mi se potrivească. În iunie începusem să scriu primele poeme ale acestui volum, Ţinuturile sudului, din care am extras pentru selecţie poemul Fără sfârşit. Atunci eram la început, nu ştiam încotro mă va purta volumul, dacă îl voi finaliza, dacă ceea ce urma să se întâmple se va plia firesc pe tema volumului. Dar lucrurile au mers bine, am scris fără să mă pot opri. Iar asta înseamnă la mine că am avut perioade în care uram să ies din casă pentru că nu mai puteam lăsa pe nimeni să se apropie de pielea mea nouă, care tresărea doar la aceste Ţinuturi ale sudului. Simţeam că sunt doar în ele, le vedeam dimineaţa când deschideam ochii, se zbăteau acolo, sub pleoape. Au fost multe contradicţii, unele care m-au ajutat să prind dimineţile simţind că sunt pe jumătate scufundată în mare, altele care m-au ajutat să aud ceainicele cum se plimbă pe şinele de tramvai când se lumina de ziuă…Am ştiut însă că am terminat volumul în momentul în care, după multe zile în care stătusem pe pervaz, îmi mişcasem uşor mâinile chemând doar zăpada, ea a venit. Se revărsase toată din roabe, după ce o aşteptasem mult. Şi când a venit, am lăsat-o să plece. Am modificat manuscrisul pentru ultima dată în 31.12.2009, după ce trecuseră toate zăpezile bucureştene şi simţeam că nu mai pot insera nici măcar un punct sau o virgulă. Se terminase, şi mă simţeam aproape atât de departe de mare ca şi zăpezile.

Deci, aceasta e melodia din vremurile ardente ale verii: Colour of the night a lui Brett Anderson. http://www.youtube.com/watch?v=nfQOUR8GAfE

şi aceasta e revista A5 Magazine (www.thea5magazine.com).

A5 magazine

A5 magazine

Artiştii şi scriitorii români prezentaţi în numărul special al A5 Magazine: Andreea Anghel, Vlad Andrei Gherghiceanu & Nicu Ilfoveanu, Maxim Dumitraş, Vasile Raţă, Andra Rotaru, Ioana Milea, Loriana Marchetanu, Claudiu Ciobanu, Oana Bolog-Bleich, Renee Renard, Saviana Stănescu, Levente Kozma, Daniela Frumuşeanu, Otilia Cadar, Dan Sociu, Rodica Toth Poiată, Simona Vilău (http://despreartasialtidemoni.blogspot.com/), Florica Prevenda, Corina Raiciu, Elena Vlădăreanu.

Off

4X4. INSTALAŢIA de cARTE

4X4. INSTALAŢIA de cARTE

Palatul Mogoşoaia (27 iulie – 4 august 2009)

rezidenţă artistică sub semnul 4X4. Instalaţia de cArte. Adică 4 scriitori şi 4 artişti plastici care interacţionează, se descoperă şi concep împreună cărţi obiect.

IMG_5534.JPGIMG_5604.JPGDSC00453

Eu uitându-mă la o apă despre care am tot scris “mâine mă duc sub mare/ o să simţi”, de unde m-am ales cu porecla scafAndra; şi coechipierul meu, artistul plastic Marian Dobre, citindu-mi interviul cu Robert Şerban din Luceafărul.

IMG_5541.JPGIMG_5627

Simona Vilău, Andra Rotaru, Dan Mircea Cipariu, Robert Şerban, Francisc Chiuariu, adică un       after hours de poezie& zâmbete& plastică (foto 1)

Meda Coumes & eu (foto 2)

P1420265 Florina Zaharia, o poetă pe care băieţii au trecut-o la categoria Fuel Diesel, poreclind-o Suzuki.

P1420434.JPGP1420394 Echipa TVR Cultural& noi

IMG_1128 Leul meu alb, despre care am scris înainte să mă întâlnesc cu el

“Dupa mai bine de doua decenii, scriitorii romani se intorc la Mogosoaia, alintata, in proiecte internationale, Mogodorf. Si nu oriunde, chiar la Palatul Brancovenesc (Bibescu), unde altadata era loc de creatie literara si spatiu pentru boema (demult) intrata in legenda.

E benefic faptul ca intoarcerea e propusa si realizata de tineri poeti (promotiile ’90, 2000), insotiti de tineri artisti vizuali congeneri. Ca o demonstratie autohtona (cu suport teoretic, dar si cu vana practica) a faptului ca barierele dintre arte nu mai au rezon in lumea de azi. Ele se nasc simbiotic.

Pentru programul de rezidente artistice (nationale si internationale), conducerea Centrului Cultural „Palatele Brancovenesti” Mogosoaia merita gratitudinea artistilor si a publicului, deopotriva. Pentru ca instaureaza o boare de normalitate in viata culturala, atat de greu de detectat in ultima vreme. Normalitate a relatiilor dintre „foruri” si creatori, caci altfel, fiecare cu talentul si cu perseverenta din „dotare”.

„4X4. Instalatia de cArte” e un altfel de atelier al cartilor-obiect. Care nu s-a fundamentat pe un teren desertic, ci se poate revendica de la confraternitatea dintre artistii scrisului si cei ai vizualului de la jumatatea secolului trecut pana in anii ’80 ai aceluiasi veac, intr-un spatiu ofertant pentru creatie. In acelasi timp insa, el este racordat prezentului viu, marcat de uniformizare globalizanta, pe de-o parte, si de afluenza, boala consumerismului, a acumularii, pe de alta parte. Racordat in raspar, pentru ca opune serializarii cartii ca marfa (denumire indulcita, bun cultural), cartea-unicat. Nu e vorba aici despre calitati estetice (mai) greu de reprodus pe banda „rulanta” si de aruncat pe piata, ci de creatie-unicat (in contra valului uniformizator, serialist). Scriitorul isi concepe textul simultan cu demersul vizual al artistului. Legatura lor e simbiotica din chiar ceea ce se numeste impulsul creatiei, acel primum movens imposibil de cuantificat. Nimeni nu ilustreaza si nu explica pe nimeni. Instalatia de cArte nu e un hibrid artistic, e chiar opera in care conceptualul se „topeste” in vizual. Sau invers, depinde de „secretul” de atelier al fiecaruia.

Astfel au gandit si realizat proiectul, intr-o rezidenta artistica de 10 zile la Mogodorf, poetii Dan Mircea Cipariu, Andra Rotaru, Robert Serban, Florina Zaharia si artistii vizuali Francisc Chiuariu, Marian Dobre, Simona Vilau si Mihai Zgondoiu. Cartile lor-obiect vor fi vazute si apreciate de public in septembrie, la un insolit vernisaj. Simultan cu procesul creatiei, cu „miscarea” ideilor in atelier, in jurnal, pe suport audio si video. Un proiect bine articulat si dus pana la capat, si aceasta o raritate in Romania. Si o promisiune (onorata) ca, macar artistic, ne meritam locul in gradina europeana.”

Sursa: Tamada.ro/ autor Cornelia Maria Savu

Mai multe amanunte despre 4X4. INSTALATIA de cARTE puteti afla accesand blogul www.4x4project.blogspot.com

[Disable Flash Gallery]


Off

ICR Madrid (2008)

ICR Madrid (noiembrie 2008)

Lansarea cărţii de debut în Spania

Zbor de 4 ore Bucureşti-Madrid, fără incidente, doar altitudinea mare 10.000 de m sau în ce-şi măsoară avioanele înălţimea, minus foarte multe grade, vreo 70…şi plăcerea decolării şi aterizării. Dacă la primul zbor mi-au curs lacrimile la decolare şi mi s-a părut că toată cabina e în fum, acum de abia aşteptam să mă desprind de pământ. Plus că am fost prevăzătoare (înainte de fiecare eveniment cu potenţial nefast… îmi las manuscrisele urmaşilor).

Mai rău a fost la recuperarea bagajelor ptr. că aeroportul Barajas are metrou şi piste mobile. Cred că se întinde pe suprafaţa unui sat mediu de la noi. Oricum, odată ajunsă la “Bagaje” mi-am sunat familia şi m-am plâns că habar nu am cine mă aşteaptă. Eram ca un pui de raţă speriat. Rareş Cristea a aşteptat să termin eu conversaţia şi mi-a zis că el. M-am simţit cu musca pe căciulă vreo 2 minute, apoi ne-am împrietenit. Adică eu vorbeam non-stop şi el îmi arăta câte ceva din Madrid, conducând. Asta până am ajuns la Olivia Petrescu, care m-a lăsat să mă acomodez. În loc de acomodare am sunat-o pe Nora Iuga ca să mă hihăi de bucurie. Apoi am luat-o la pas prin oraş, şi am căutat ICR-ul. Degeaba îmi explicase Olivia cum să ajung, eu cu nici o hartă nu mă descurc. Dacă îmi zic că trebuie să o iau la dreapta, trebuie neapărat să o iau la stânga. Mi-a explicat până la urmă cum să ajung un nene dintr-un complex comercial, care vizitase România. Mai exact Sibiul. S-ar părea că există turism şi la noi.

ICR Madrid

ICR Madrid

Echipa minunată de la ICR Madrid (Diana Cofsinski, Horia Barna, Rareş Cristea, Olivia Petrescu), editorul meu Kepa Murua (Editura Bassarai), a criticului şi istoricului de artă Begoña Fernández Cabaleiro şi a studenţilor spanioli care au asistat la lansare. O surpriză mare, mare, prezenţa Ninei Vasile şi a Albertei. Am fost fericită. Diana îmi spusese înainte de lansare că ar vrea să fie cea mai frumoasă zi, de neuitat…şi a fost peste măsură de caldă atmosfera. Şi cu vin roşu la sfârşit. E minunat când vezi o persoană doar o dată şi te simţi legat. Întâlnirea cu Diana Cofsinski a fost una dintre acele întâlniri speciale, care lasă urme în viaţă.

Olivia, după lansare, m-a plimbat şi m-a scos la un restaurant pe ai cărui pereţi erau nişte fresce cu Diego& Frida. Iar la întoarcerea în apartamentul ei am încercat să ne uităm la Valurile lui Sitaru despre care scrisesem în perioada aceea. Nu am reuşit, pentru că ne-am întins la vorbe. Şi finalul a fost şi mai şi. Nu ştiu ce sistem de duşuri au spaniolii, cert e că am ieşit cu pijamaua stropită de niţică Mediterană, încât mi-a împrumutat şi o nouă pijama. Să tot fii musafir!

Somn scurt, 2 ore…şi îmbarcarea spre San Sebastian. Eram buimacă…Nu ştiu de ce atunci când vrei să-ţi faci check-in-ul în variantă umană, toţi te trimit la check-in-ul electronic. M-am luptat cu aparatele care nu vroiau să mă asculte şi până la urmă, supărată, m-am dus din nou la nişte fiinţe umane. Le-am zis că vreau să mă îmbarce ei, nu un aparat.SMS-urile Oliviei care se bucura pentru mine ca un copil şi aştepta veşti despre festivalul din San Sebastian, care urma lansării din Madrid.

link: http://www.icr.ro/madrid/e-v-e-n-i-m-e-n-t-e/andra-rotaru.html

Pages:12»