poezii

* din Lemur, Editura Cartea Românească, 2012

Lemur

 

se mânjeşte cu unt, textura intră în ridurile cărnii;

durează până ce porii stimulaţi

se desfac şi mai mult,

până ce din pântecele lor ţâşneşte carne nouă,

avidă,

până când torsul se contopeşte

cu organele.

 

ne privim faţă în faţă –

crusta de sânge ne leagă

până la încheieturile mâinilor,

buzele vor acolo,

pentru câteva momente de incertitudine.

 

nu exişti, astăzi ţi-am spus;

cred că eşti o întrupare

a stărilor mele psihice; nu râde,

mâine suntem scindaţi,

te iubesc, ştii uneori.

 

Nou

 

eşti crud,

într-o casă frumoasă, după mult timp.

de abia s-a terminat umplerea obiectelor goale

cu cele pline,

abia de s-au îndepărtat muchiile vechi.

într-o curăţenie deplină, râsul lor încet,

mersul pe vârfuri.

la fiecare dintre paşii mei îşi ridică capetele.

se întind pe pieptul meu când inima se îndreaptă

precum un bătrân într-un deşert.

acolo stăm împreună când

soarele amiezii străluceşte cel mai tare.

cu boturile calde, cer voie să-mi schimbe aerul.

 

le răsuflu în dreptul nărilor, iar ele poartă boarea.

aici se termină întinderile aride.

 

într-o casă frumoasă în care nu am timp

să cutreier. nici să aştept, să-mi pun mâna

pe creştetul vostru,

să vă simt textura moale a blănii.

am timp doar să trec, să închid uşile noi,

să stropesc vechile muchii uscate

cu fructe strivite în pumni, ca şi cum

pofta iscată de corpuri fragede

nu mai există

 

 

* din Ţinuturile sudului, Paralela 45, 2010

Și mai mult nisip

zilele astea încep cu zilele de altădată:
cineva se așază pe marginea patului
mă întreabă dacă nopțile sunt imprimate pe piele,
dacă am visat cum mă acoperă nisipurile.
[mirosul tău de brad se răspândește în camera mea.]

(vară de vară, mi se spune că ai dispărut. că trupul nu a fost găsit,
plutește într-o mare. când intru astăzi în ea, închid bine ochii)

te întreb dacă sub mare ai văzut vreodată munții.
dacă îi poți face să dispară, apoi să apară din nou

o să-ți aduc ceva dintr-o țară străină, să semene cu tine.
un copil cu păr auriu, pe care l-am crescut aici, în mare.

vrăjile pe care le facem seamănă cu diminețile noastre.
ne trezim trupurile odată cu peștii, ni le afundăm sub dune de nisip.
ne izbesc de malurile ţărmurilor
şi plutesc grotesc. uneori aşteptăm ore întregi să reapară

(vară de vară, mi se spune că ai dispărut. că trupul nu a fost găsit,
plutește într-o mare. când intru astăzi în ea, închid bine ochii)

*

de atunci, unghiile nu îmi mai cresc.
le acopăr cu mâinile altora, apoi mă îndepărtez.
oamenii se aşază lângă mine,
vor să prindem diminețile împreună
fără să știe că niciodată nu îmi iau rămas-bun.
(sunt ca un vapor de lemn în care port doar morții)


Pielea


cum doar într-o piele mai pot respira,

și ea se acoperă. o piele pe care mâinile o potrivesc

de-a lungul trupului. un înveliş viu, cu terminaţii nervoase şi pori.

şi trece printre corpuri străine, şi nu mai respiră, şi râde batjocoritor.

zilele astea sunt numeroase. zilele astea tu râzi, ea râde, nu ne apropiem.

la fiecare îndepărtare de tine se face o piele încă şi mai vie,

cu terminaţii nervoase şi pori

îmi umple trupul cu atâta piele. îi spun festinul pielii

şi ea, buimacă, imită ca şi până acum

putinţa respiraţiei.

sunt zilele în care seamănă cu o adunătură

de jerpelituri. cu pielea nimănui. cu pielea gata să se înfrupte

din ea însăşi. şi cu cât e mai batjocoritoare,

cu atât mai puţin

pot respira.

Comments are closed.