Off

SUA, SUA, SUA!!!

Gata, e oficial! În octombrie (10 oct – 19 nov 2011) îmi fac iar bagajele… şi tzup şi zbrrr peste multe ape, într-o nouă rezidenţă literară.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai multe detalii aicihttp://www.cecartslink.org/grants/participants/residencies_awardees_2011.html

şi aici: http://www.agentiadecarte.ro/2011/05/andra-rotaru-si-bogdan-georgescu-rezidenti-artslink-in-statele-unite/

Off

Maratonul de Poezie şi Jazz, ediţia a III-a (20-21 mai 2011)

Lectura mea este undeva pe la ora 02:35. Mai multe amănunte aici: http://www.agentiadecarte.ro/2011/05/cel-mai-important-eveniment-de-poezie-al-anului-in-romania-maratonul-de-poezie-si-jazz-editia-a-iii-a/

Off

Lecturi în cadrul Târgului Naţional al Cărţii de Poezie, ediţia a II-a

19 mai 2011, ora 18:00, la Biblioteca Metropolitană (Sala de conferinţe, Strada Tache Ionescu nr. 14, Bucureşti)

Lectură de poezie: Adela Greceanu, Elena Vlădăreanu, Andra Rotaru, Nichita Danilov. Moderator: Cosmin Perța

 

şi 20 mai 2011, ora 20:00, Cafeneaua La Muzeu (Str. G-ral Christian Tell nr. 27, Bucureşti)

Lectură de poezie: Florin Pop, Nicolae Scheianu, Andra Rotaru, Radu Vancu, Vasile Leac, Mihai Goțiu. Moderator: Felix Nicolau

Mai multe informaţii la pagina web: http://www.agentiadecarte.ro/2011/05/targul-national-al-cartii-de-poezie-18-22-mai-2011/

Off

Bucureştiul Cultural, nr. 104/2011

Plimbarea

aici, oamenii merg unul în spatele altuia. de spatele lor se sprijină crupele animalelor lor. în dreptul braţelor, genunchii animalelor lor. procesiune liniştită. de pe spatele oamenilor curg şuvoaie albe. îşi mişcă muşchii pieptului şi lichidul năvăleşte nestăpânit. mânjii sug laptele scurs. o hrană imediată. degete îndemânatice întind spuza albă de jur împrejurul nărilor cailor. după dâra de vânt cu miros de lapte merg ei.

un căţel cu ochiul rotund, alb. cel care vede. nimeni nu se pierde, înaintează încet. prin şanţurile adânci cu noroi. printr-un pietriş ascuţit pe alocuri. noduli tari, de pământ. noduli tari, de lemn. de jur împrejur, rădăcini de copaci. hiene în aşteptare. sunt pregătite pentru înaintarea cu trupul pe pământ.

câinele cu ochiul rotund, alb. în ochiul lui alb, drumurile se văd de la distanţă. în ochiul lui se zăresc dealuri acoperite cu pietriş brun. o vale descărnată şi, la capătul ei alte văi nesfârşite. ochiul câinelui se mişcă în gol. mânjii alunecă primii. cu botul umed adulmecă rotulele oamenilor. le prind cu gurile. muşcă. rotulele supură lapte cald. de pe văi se revarsă valuri albe, închegate. zgomot liniştitor. mânjii dorm. plutesc până la jumătate cu trupurile în lapte. blana lor creşte de atâta lapte.

zgomotul valurilor de lapte. ochiul rotund, alb al câinelui în mişcare. în jur, corpurile care înaintează prin hăţişuri. în urma lor, ochii lor.

noaptea, mânji şi oameni alunecă unii pe lângă alţii. corpurile tinere se furişează pe lângă corpurile bătrâne. mirosul laptelui se transformă în miros aspru, de vin. mânjii adulmecă. muşcă încheieturile mâinilor. muşcă braţele care i-au purtat atâta drum.

*

corpurile atârnă. burţi uriaşe despicate, de o parte şi de alta a drumului. de o parte, stârvurile care se odihnesc. seamănă, de la distanţă, cu merele putrede. de partea celaltă a drumului, stârvurile proaspete. seamănă cu merele roşii, cărnoase, vii. un lichid alb supură din ele. gurile de abia întrezărite ale mânjilor au rămas deschise. formele lor rotunde.

o apă albă le ţâşneşte din nări. zgomotul ei de nestăvilit împânzeşte văile, inundă carnea uscată.

Off

Poemul săptămânii, în Dilema Veche (5 ianuarie 2011)

http://www.dilemaveche.ro/sectiune/dileme-line/articol/nopti

Off

“Viaţa de după potop”, revista Tribuna (Octavian Soviany)

“Viaţa de după potop”, revista Tribuna, de Octavian Soviany, nr 194 (1-15 octombrie 2010)

În poemele Andrei Rotaru reportajul autobiografist, pe care mizează o bună parte a grupului 2000, este ridicat la dimensiunile istoriei fabuloase, iar decorul cotidian este substituit de peisajele aspaţiale şi atemporale, pe al căror fundal se consumă spaimele unei fiinţe claustrofile, torturate de coşmarul propriei sale vulnerabilităţi, a cărei viaţă interioară s-a redus la o succesiune de senzaţii elementare.

O visceralitate pe jumătate mortificată, ale cărei procese metabolice se desfăşoară cu încetinitorul, oboseala, epuizarea existenţială, starea de urât ontologic constituie materia primă a acestor poeme în care imaginile se succed după logica visului, constituindu-se în constelaţii simbolice întemeiate pe schema replierii, a claustrării autoimpuse într-un trecut fără prezent, care are toate dimensiunile „golului istoric” invocat cândva de Bacovia, plasat sub semnul stazei perpetue: „zilele astea încep cu zilele de altădată// (…) de atunci, unghiile nu îmi mai cresc./ le acopăr cu mâinile altora, apoi mă îndepărtez./ oamenii se aşază lângă mine/ vor să prindem dimineţile împreună/ fără să ştie că niciodată nu îmi iau rămas bun./ (sunt ca un vapor de lemn în care dorm doar morţii)” (şi mai mult nisip).

O stare de lunatism, de semisomnolenţă, toceşte acuitatea simţurilor,dintre care doar cel tactil îşi păstrează în totalitate sensibilitatea, înregistrând mai ales senzaţiile de temperatură, iar pielea dobândeşte pe rând nu doar atributele unui senzor privilegiat, dar şi pe cele ale unui înveliş protector, în care personajul liric se retrage ca într-o cochilie, devenind finalmente un soi de carcasă miraculoasă, ce are neobişnuita capacitate de a se autoreproduce la nesfârşit: „cum doar într-o piele mai pot respira,/ şi ea se acoperă. o piele pe care mâinile o potrivesc/ de-a lungul trupului, un înveliş viu cu terminaţii nervoase şi pori.// şi trece printre corpuri străine, şi nu mai respiră, şi râde batjocoritor./ zilele astea sunt numeroase. Zilele astea tu râzi, ea râde, nu ne apropiem./ la fiecare îndepărtare de tine se face o piele încă şi mai vie,/ cu terminaţii nervoase şi pori” (Pielea).

Acest „complex al scoicii” care traversează viziunile coşmareşti ale Andrei Rotaru se leagă de
prezenţa obiectelor ameninţătoare, căci, în universal poetei, spaţiile protectoare se pot lesne metamorfoza în nişte incinte ostile. Şi dacă odaia poate constitui iniţial un loc de refugiu, prezenţa tavanului nelinişteşte întotdeauna, căci el pare să facă parte din angrenajul unui malaxor uriaş, evocă moartea prin lapidare sau prin strivire şi se asociază uneori cu reprezentările unei virilităţi agresive, în care sunt concentrate depozite de cruzime şi violenţă: „ca şi cum ar fi o zi nesfârşită, într-o cameră plină de culori,/ – tu lăsându-te pe o margine a tavanului, eu întinsă/ lângă un perete acoperit de crengi.// cine să-şi dorească acest adăpost/ strâmt, care la orice atingere îşi întoarce măruntaiele pe dos/ (pereţii se reped spre tavan, podelele spre ferestre,/ eu cu tine fugim mereu spre colţuri opuse.)/ – ne e bine aşa, strigăm deodată unul spre altul.// şi carnea lor se deschide: sunt purtătorii/ unei lumini tăioase de abator” (Jumătăţile).

În aceeaşi constelaţie de imagini cu tavanul şi cu peretele se înscrie şi varul: el evocă (la fel ca gheaţa sau ca zăpada) alburile vampirice, care absorb, ca o bucată mare de hârtie sugativă magmele vieţii: „varul acoperă pereţii, pereţii acoperă podelele,/ lemnul se înfăşoară în jurul vrăbiilor. şi aici e o linişte de sărbătoare./ cu sfere dintr-un var moale pe care nicicând ochii mei nu le vor mai privi./ cu o sticlă străvezie/ gata să se se reverse înăuntru. şi nu mai rămâne nimeni aici,/ un schelet al unei case uitate de mult, nişte ziduri în care adăposturile/ s-au umplut cu un mucegai mai dens decât varul” (Adăpostul). Dar cel mai neliniştitor dintre toate elementele care populează viziunile Andrei Rotaru e apa; o bună parte din poemele ei sunt variaţiuni pe marginea Lacustrei bacoviene, exprimă teroarea în faţa lichidităţii ostile, iar existenţa personajului liric e marcată de ameninţarea permanentă a disoluţiei în elementul acvatic, stă sub semnul înecurilor potenţiale: „soarele şi trupurile întinse la mal/ lovesc apa încet. ne afundăm în ea şi, din locul în care dispari, algele desenează forma unui trup cu mâinile tale.// în fiecare noapte stau la căpătâiul tău/ şi-ţi veghez mâinile. Apa e tot mai rece, mâinile sunt tot mai mari” (Mâini). Teroarea de umid va deveni astfel firul obsesiv care traversează aproape toate textele din volum: „thanatos obiectivat” – ca în bine-cunoscutele teoretizări ale lui Bachelard – apa musteşte de pretutindeni, îmbibă lucrurile pe care le va eroda apoi din interior, e „solventul universal” sub a cărui acţiune viaţa se descompune fibră cu fibră: „apa care se scurge din pânze decolorează lemnul. şuvoaie de apă înaintează unele spre altele. formele lor modulare. o ciocnire uşoară. apa creşte, se agită cu contururile ei diforme. se întrepătrund. o legănare. stau nemişcată, aud foşnetele lor. podelele se înclină şi, la capătul lor, eu şteptându-le; goală, mă înfăşor în ele” (Podelele).

Iar lumea, cu aspecte de dioramă apocaliptică pe care o evocă volumul Andrei Rotaru va fi „lumea de după potop”, care nu mai păstrează însă nimic din candoarea şi frăgezimea post-diluviilor rimbaudiene, e un soi de „cimitir marin”, un depozit de materii reziduale: „înain tăm printro livadă de cireşi uscaţi ca printr-un tunel subacvatic,/ frunzele au fost colorate într-un roşu atât de crud încât/ la fiecare lucire a pământului par că iau foc. nişte peşti îşi saltă corpurile./ şi le agaţă de crengi. o corabie cu lemnul putrezit” (Corăbii). Din această lume spectrală, populată de umbre neputincioase, asemănătoare cu infernal vechilor greci, lipseşte doar Noe, căci bărbatul (care ar putea să-şi asume rolul de salvator), rămâne (în versurile de dragoste ale poetei) de cele
mai multe ori o apariţie inconsistentă făurită din materia fantomatică a absenţei, iar ceremonialul erotic e un preludiu etern, pe al cărui parcurs gesturile de apropiere nu pot fi duse niciodată până la capăt: „când trupurile se apropie repede şi încep să semene/ suntem gata să ne vorbim./ ne
întoarcem corpurile pe dos/ ne ţinem încă puţin respiraţia/ şi tălpile se desprind.// suntem la fel de goi. o apă curge peste noi/ peste alte cărnuri./ şi e doar o vară,/ un asfalt care se adânceşte în alt asfalt” (Semănăm).

În felul acesta, cercul singurătăţii se închide perfect, iar poetei nu-i mai rămâne decât să-şi mai descopere încă o dată lipsa de apetit ontologic. Ea poetizează într-un registru fantast, ce încearcă să reacrediteze dimensiunea simbolică a cuvântului, nu fără o uşoară doză de calofilie, iar un aer de romanţiozitate difuz le conferă versurilor sale ceva din farmecul modelor retro. Oricum, mai convingătoare decât în volumul său de debut, poeta face, cu Ţinuturile sudului, un pas important spre maturizarea artistică.

Revista Tribuna poate fi descarcata de aici: http://www.revistatribuna.ro/doc_db_site/tribuna/4cb2c692f3eeb194_194.pdf

Off

La Cărtureşti Cluj, cu “Ţinuturile sudului”

si o serie de poze făcute de Roxana Pop, care se pot accesa de pe pagina web: http://flipflop.ro/home/2010/10/16/lansare-de-carte-andra-rotaru-%E2%80%9E%C8%9Binuturile-sudului%E2%80%9D/

Off

În rezidenţă ArtistNe(s)t sau Saturn părăsindu-mă

* preluare de pe AgenţiadeCarte.ro:

Jurizarea pentru selecţionarea unui scriitor român, în cadrul rezidenţei de literatură ArtistNe(s)t de la Tescani, s-a încheiat. Board-ul artistic, format din Laura Manolache (director Muzeul Naţional G.Enescu), Gabriela Ilas (coordonatorul  programului de rezidenţe ArtistNe(s)t de la Tescani), scriitorul Vasile Ernu şi Cosmin Manolescu, directorul asociaţiei ArtistNe(s)t, precum şi scriitorul Cezar Paul Bădescu, a anunţat-o pe scriitoarea Andra Rotaru drept câştigătoare a bursei de creaţie şi rezidenţă artistică de la Tescani. Proiectul ArtistNe(s)t  este realizat cu sprijinul financiar oferit de Programul Cultural Elveţian în România.

În perioada 10 octombrie-10 noiembrie 2010 va avea loc rezidenţa de literatură “ArtistNe(s)t” pentru scriitorii români la Tescani, prin intermediul  Muzeului Naţional “George Enescu”, secţia Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu”. Muzeul Naţional „George Enescu” este reprezentat în cadrul „ArtistNe(s)t – Reţeaua Centrelor de Rezidenţă pentru Artişti” de către Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu” de la Tescani.

Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu” funcţionează în fostul conac al renumitei familii boiereşti Rosetti-Tescanu, clădire cu statut de monument istoric. Edificiul a fost construit în 1880 într-un frumos parc dendrologic, situat într-o zonă colinară, la 37 km de oraşul Bacău, în proximitatea satului Tescani. Prin actul de donaţie făcut în anul 1947 de către Maria Rosetti Cantacuzino, soţia lui George Enescu, conacul familiei Rosetti de la Tescani a devenit aşezământ cultural. În 1980 a fost inaugurată “Casa Memoriala Rosetti – Enescu” din incinta imobilului principal, devenită, în 1990, Centrul de Cultură Tescani, apoi din 1993, Centrul de Cultură “Rosetti Tescanu – George Enescu”. Din anul 2006, casa memorială din Tescani este secţie a Muzeului Naţional “George Enescu”.

Asociaţia “ArtistNe(s)t- Reţeaua Centrelor de Rezidenţă pentru Artşti” a fost creată în luna noiembrie 2009, de către Centrul de Cultură “George Apostu” Bacău, Muzeul Naţional “George Enescu” şi Fundaţia Gabriela Tudor. Ea are ca obiectiv stimularea creativităţii în artele contemporane, încurajarea implementării activităţilor de rezidenţe artistice în România, sprijinirea mobilităţii artistice precum şi sprijinirea activităţii artiştilor şi managerilor culturali din România.

Reţeaua “ArtistNe(s)t” a fost fondată în anul 2006 de către Gabriela Tudor şi Programul Cultural Elveţian în Romania, în parteneriat cu 4 instituţii publice de cultură – Centrul Cultural Arcus, Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, Centrul European de Cultură Sinaia şi Muzeul Naţional „George Enescu”, secţia “Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu” Tescani, sub forma unui proiect de cooperare regională finanţat de Programul Cultural Elveţian în România. Proiectul şi-a propus crearea în Romania a unei reţele culturale de centre de rezidenţă, care să ofere artiştilor români şi străini programe de rezidenţă la nivel european.

Andra Rotaru s-a născut în 1980 şi este, în prezent, editor-coordonator al Agenţiei de Carte (www.agentiadecarte.ro), colaborator al revistei de cultură „Luceafărul de dimineaţă” şi redactor al revistei „Hyperion”. A debutat editorial în noiembrie 2005 cu volumul de versuri “Într-un pat sub cearşaful alb”, Editura Vinea. Volumul a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu, Premiul Naţional Mihai Eminescu-Opera Prima, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Premiul Naţional Tudor Arghez. În anul 2008, volumul de debut au autoarei apare la Editura “Bassarai” din Spania (“En una cama bajo la sabana blanca”). În 2008, a participat la primul program pro-lectură organizat sub auspiciile Casei Regale a României, “Scriitori pe Calea Regală”  (iniţiat şi coordonat de Dan Mircea Cipariu) şi a scris jurnalul de călătorie (“Scriitori pe Calea Regală”, Editura Brumar). Prezentă în antologii din ţară şi străinătate, a publicat şi în majoritatea revistelor de cultură din ţară. În anul 2010, în cadrul Târgului Internaţional de Carte Bookfest, îi apare cel de al doilea volum de poezie, “Ţinuturile sudului”, Editura Paralela 45.

Mai multe informaţii despre rezidenţele ArtistNe(s)t de la Tescani se găsesc pe site-ul www.artistnest.ro.

Off

Ţinuturile mele şi stolul de păsări albe al lui Kawabata

Proaspăt revenită de pe tărâmurile lui Tito sau ale lui Milorad Pavic, observ că “Ţinuturile sudului” m-au vegheat şi de la distanţă.

“Andra Rotaru a crescut mult de la primul volum la acesta, stilul ei a devenit sigur, matur, s-a feminizat; este o scriitură „coaptă”, lucrată şi în acelaşi timp proaspătă. Ţinuturile sudului este un volum pe care îl citeşti cu plăcere, îl răsfoieşti apoi la întâmplare şi versurile curg, învăluitor. În ele nu afli nici durere, nici bucurie, nici sfâşiere, dar nici împlinire, ceea ce îţi permite o lectură confortabilă emoţional – în sensul bun al cuvântului -, într-un registru şi într-o cheie moderată, a unui lirism ne-tensionat şi ne-tensionant, dar totuşi convingător. Nu te aruncă în hăurile unei interiorităţi contorsionate, ci te menţine pe suprafaţa ondulată a unei sensibilităţi feminine mai degrabă orientale, discrete, orientate spre „partenerul” de dialog – bănuieşti adâncimile acestei sensibilităţi, dar mai importante pentru eul poetic par crearea unei atmosfere, sugestia, obiectele simbolice ale acestei lumi, gesturile ritualice, ceţurile amintirii. Emoţia se descarcă prin intermediul unor scenarii cvasi-ritualizate, „reale”, imaginate sau rememorate, în care oficianţi sunt „eu” şi „tu”, femeia şi bărbatul iubit, acum despărţiţi, odinioară uniţi, într-un univers concentrat, axat pe câteva elemente-cheie: apa, marea, iarna, fereastra, lumina, pereţii, camera, oraşul, călătoria. Ceea ce nu înseamnă că acestui lirism îi lipseşte forţa, dar este o forţă implozivă, care se năruie în interior, cumva suicidar-inutil, dar fără să dramatizeze, ca într-o poveste de dragoste japoneză. Mie cel puţin Ţinuturile sudului mi-a lăsat un „gust” amărui de Kawabata dintr-un Stol de păsări albe.

Fireşte, există un filon expresionist care nu poate fi trecut cu vederea şi o influenţă dinspre această zonă, vizibilă şi la nivelul elementelor care alcătuiesc universul, pe care le-am întâlnit în poezia nouăzecistă sau douămiistă de factură neo-expresionistă. Andra Rotaru amestecă însă acest expresionism existenţial cu un suprarealism soft (poate, mai bine spus, un imagism suprarealist), cu tăieturi feminine, nedisonante. Nedisonant, să ne înţelegem, în cazul Andrei Rotaru, înseamnă nu lipsa ţipătului, ca „material” liric, ci acordarea disonanţelor într-un „zgomot alb”, senzaţia de ansamblu muzical, respiraţia de mare a versurilor. Ceva înfricoşător, pe dedesubt, dar frumos, armonios, odihnitor la suprafaţă. În această conversie şi în această respiraţie se află forţa (feminină) şi originalitatea acestui volum, care, dincolo de ce este în sine, anunţă o traiectorie poetică plină de surprize. “, a scris  Raluca Dună în revista România Literară (nr. 29/2010)

Off

Wasted Years

azi doar muzică. vederi. scrisori returnate.add-uri pe fb. mâine lacul morii.şi tot aşa: http://www.youtube.com/watch?v=Psoh_dvLHFw&feature=related

Pages:«1234»