Reviews

Scris sub forma unei confesiuni lirice apocrife a Fridei Kahlo, Într-un pat sub cearşaful alb este un volum de debut, omogen şi fără stridenţe, remarcabil. Andra Rotaru are curajul, aş zice chiar inconştienţa, unei astfel de provocări dar, mai mult decît atît, are talentul necesar. (…) Într-un pat sub cearşaful alb este un volum despre care am spus prea puţine, un volum de citit şi încă de explorat, cu o miză peste medie, gîndit şi lucrat, care nu face compromisuri în niciun fel, cu atît mai puţin în numele poeziei, şi care dă măsura maturităţii, a ambiţiei Andrei Rotaru de a scrie o carte deosebită, irepetabilă în felul ei.

– Marius Chivu (România literară nr. 24, 16 iunie 2006)

Debutul Andrei Rotaru, Într-un pat sub cearşaful alb (Editura Vinea, 2005), a atras pe bună dreptate atenţia (…). Imitând prin ficţiune experienţa Fridei, Andra Rotaru şi-a descoperit nu numai identitatea, ci şi tonul poetic. Rămâne să vedem cum îl va folosi de acum înainte. Deocamdată avem de a face cu un debut demn de atenţie, care obligă.

– Bogdan Crețu (Adevărul literar şi artistic, 26 august 2006)

Poetul este un inventator de realităţi. Totuşi, atunci cînd invenţia lui nu este numai rodul inspiraţiei, ci este ghidată de un model biografic real – oarecum aşa cum fac prozatorii – avem de-a face cu texte complexe, pendulînd ingenios între semi-realităţi şi quasi-fantasme, între superplusări şi omisiuni, între dezvăluiri crude şi abile treceri sub tăcere. Se întreprinde în fapt o remodelarea a modelului exterior cît şi a celui autobiografic, pentru a reuşi crearea unei a treia fiinţe, abstracte oarecum, holografică în orice caz. În literatura română, precedentul demers de acest fel este constituit de cartea Marianei Marin de prin anii optzeci, care îşi lua ca punct de plecare, şi mască în acelaşi timp, figura Annei Frank. (…) Un debut de excepţie; o carte dinamică, saturată de pericolul real al unei simţiri genuine. A rămîne la acelaşi nivel de periculozitate artistică va fi de acum înainte singura problemă a autoarei.

– Constantin Abăluţă (Ziarul de duminică, 19 mai 2006)

Volumul Andrei Rotaru, Într-un pat sub cearşaful alb, este unul greu de clasificat, fără corespondent în poezia ultimei generaţii şi nu numai. El nu poate fi luat nici drept o biografie poetică a Fridei Kahlo, nici drept expresia poetică rezultată din contemplarea tablourilor acesteia, deşi conţine elemente care pe anumite tronsoane ar putea susţine ambele piste de lectură. Andra Rotaru merge mai departe. Ea intră în pielea Fridei Kahlo, încearcă să îi ghicească durerile (inclusiv cele fizice), spaimele, angoasele, speranţele şi, în final, ajunge să privească lumea cu ochii pictoriţei mexicane. (…) Destul de excentrică în peisajul liric actual, poezia Andrei Rotaru din volumul Într-un pat sub cearşaful alb este un subtil clin d’oeil, o invitaţie la un dialog cultural, adesea implicit, un spaţiu de meditaţie care se cere completat cu imaginaţia, cunoştinţele, sensibilitatea şi, nu în ultimul rînd, inteligenţa potenţialului cititor.

– Tudorel Urian (România literară nr. 10, 10 martie 2006)

Apariţia în spaniolă a volumului de poezie Într-un pat sub cearşaful alb al Andrei Rotaru (En una cama bajo la sábana blanca, Bassarai Ediciones, 2008) într-o traducere colectivă: Adelina Butaciu, Maria Luiza Icriverzi şi Borja Pujol Lopez Araquistain sub îndrumarea scriitorului mexican Daniel González Dueñas, s-a bucurat de recenzii entuziaste, fiind, cel puţin până acum, cea mai comentată carte de poezie în traducere a unui autor român. „Andra Rotaru recreează viaţa şi opera Fridei Kahlo ca o justificare a propriei biografii, dar care creşte şi dobândeşte un corp autonom, sugestiv şi intens, ţesut flamboaiant. Dacă artista mexicană şi-ar ridica capul, acum, ar mai muri o dată, de mândrie” a afirmat revista 20 minutos în timp ce cotidianul ABC a remarcat „frumuseţea găsită în diformitate, (care) anunţă o scriitură apropiată de a lui Rimbaud, Lautreamont şi trăsături ale suprarealismului.” Elementele suprarealiste au fost evidenţiate şi în cronica din cotidianul Publicaciones del Sur, iar revista Niram Art a vorbit de-a dreptul despre „momentele cathartice eliberatoare de contradicţiile şi alegoriile interioare ale artistului, care se transformă într-un ecou al căutărilor cititorului.” Volumul Andrei Rotaru a fost nominalizat în 2006 la Premiile pentru debut ale USR.

– Dilemateca, nr. 35, 2009

Andra Rotaru are puterea, nu mică, să iasă din tipologie. (...) Este, în momentul de faţă, prima promisiune cu adevărat împlinită a generaţiei sale. Ştiu că această frază nu-mi va fi de mare ajutor în raporturile cu colegii de generaţie ai tinerei poete – pe care, de altfel, îi urmăresc cu interes şi atenţie! –, dar ce să fac? Uneori, lucrurile chiar trebuie puse în firescul lor, cîteodată chiar trebuie să spui exact ceea ce gîndeşti!

– Liviu Antonesei (Observator cultural nr. 530, 2010)

În poemele Andrei Rotaru reportajul autobiografist, pe care mizează o bună parte a grupului 2000, este ridicat la dimensiunile istoriei fabuloase, iar decorul cotidian este substituit de peisajele aspaţiale şi atemporale, pe al căror fundal se consumă spaimele unei fiinţe claustrofile, torturate de coşmarul propriei sale vulnerabilităţi, a cărei viaţă interioară s-a redus la o succesiune de senzaţii elementare.

– Octavian Soviany (Tribuna nr. 194, 2010)

Poezia Andrei Rotaru atrage mai ales prin ceea ce nu-şi îngăduie să numească, prin ceea ce nu lasă să se înfiripeze ca imagine concretă. Din acest motiv, acest gen de poezie nu convinge prin fragment, ci prin întreg.

– Șerban Axinte (Convorbiri literare, nr. 11, 2010)

Nimic nu este definitiv, totul se amână, totul este pretextul unei reveniri, al unei repetabilităţi care are grijă să nu epuizeze nimic dintr-o dată, ci să valorifice tăcerea şi absenţa mai degrabă decât surpriza.

– Teodora Coman (Poesis internațional, iunie 2011)

Cu un vizionarism care-şi conţine şi doza de risc involutiv, Andra Rotaru exploatează fantasme şi sugestii, excesul unei stări şi anemia ei tulburătoare.

– Graţiela Benga (Orizont nr. 12, 2011)

Ţinuturile sudului mi-a lăsat un „gust” amărui de Kawabata dintr-un Stol de păsări albe.

– Raluca Dună (România Literară nr. 29, 2010)

La romani, lemurii (lemures) desemnau umbrele ori spiritele celor care, după o moarte violentă, erau condamnaţi să rătăcească, fie în căutarea fostelor cămine, fie în căutarea unei răzbunări sîngeroase. Indiferent de natura lor, determinată de felul în care îşi găseau sfîrşitul terestru şi comportamentul ulterior (lari erau spectrele considerate bune, protectoare, iar larvae cele rele, vindicative), lemurii erau celebraţi de supravieţuitori în cursul sărbătorii numite chiar lemuria. În întregul ei, cartea Andrei Rotaru nu este altceva decît o astfel de lemurie întunecată, în care se celebrează o entitate ambiguă, pe care un amestec de senzaţii şi sentimente dintre cele mai tari poate să o corporalizeze în varii moduri. (...) Andra Rotaru este una dintre cele mai sensibile şi mai credibile poete de azi.

– Emanuela Ilie (Convorbiri Literare, februarie 2013)

Poemele din Lemur se desfăşoară pe muchia dintre realitate şi coşmar, eul poetic alunecând, odată cu cititorul, când într-o parte, când într-alta. Forţa imaginilor şi cruzimea lumii imaginate de poetă sunt garanţii de simţire autentică şi impun acest volum ca pe unul dintre cele mai bune apărute la noi în ultima perioadă. Andra Rotaru este o vizionară cu o scală a sensibilităţii de maximă fineţe, iar locul ei în primul rând al tinerilor poeţi de astăzi este, odată cu Lemur, indiscutabil.

– Luminița Corneanu (România Literară nr. 4, 2013)

Imaginarul concretului este scindat de ezoteric. Lemur este încărcat de semne și simboluri, unul dintre ele fiind laptele, elementul de legătură între om și lemur, căci prin acest lichid hrănitor se ajunge la empatie între cele două ființe. În concluzie, în Lemur, unul din volumele însemnate ale anului 2012, citim o poezie foarte personală, marcantă prin stranietatea ei.

– Violeta Savu (Ateneu, 2013)

Proiectele ei sunt deschise aproape periculos spre mai multe moduri/coduri de reprezentare. Picturalul și carnavalescul din volumul de debut (portretele Fridei Kahlo puteau traduce alterii buluciți sub pielea eului derutat, tot atâtea măști și împielițări/despielițări în căutarea febril-năucã a miezului) pregătesc călătoriile în jurul trupului din Ținuturile sudului, un fel de exerciții pentru instalarea în anatomia gigantică“ din Lemur. (...) Poemele Andrei Rotaru și-au delimitat, în cele trei plachete succesive, un teritoriu privilegiat, o scenă insularã pe care s-a performat/plastinat un soi de dans macabru, inițiatic, stors de tot ce era morbid. Presimt o schimbare a perspectivei. O deschidere a ferestrelor.

– Irina Petraș (Apostrof, 2013)

Lemur vorbește despre grotescul și grația schimbătoare ale corpului. Lemur cauterizează foaia de hârtie și, prin acest proces, propune o coregrafie îndrăzneață – una care dez-membrează și re-asamblează umanul, construind o specie nouă. Umorul din Lemur este unul al relaționării sinistre, al proximității deviante, al mutabilității – o locuință care stă să se dărâme. Această locuință ne amintește că trupurile noastre stau sub semnul efemerității, al ruinării și că lucrul după care tânjim – disocierea de corp – este în van. La 200 de ani de la Frankenstein, debutul în limba engleză al Andrei Rotaru îmbină SF-ul gotic cu gesticulația lirică, fuziune care rupe și deformează sintaxa și ierarhizarea, deschizând un orizont etic al mutației: un corp amânat, prevestind un corp neformat încă.

– Poesis internațional nr. 1, 2018

„Am nevoie de șase voci ca să-ți citesc textele: las să iasă din mine un regizor, un actor, doi dansatori, un filosof și un călugăr. Te zăresc în mulțime, râzând. Cartea asta care desfășoară mișcări poetice atât de vibrante ar putea fi făcută sul și îndesată în 250 de sticle maro care să fie aruncate în Atlantic. În New York, un comitet de nudiști fluturând steaguri mov așteaptă să le pescuiască.”

– Andrei Codrescu

„A fost crimă.“ Cu aceste trei cuvinte se termină romanul crunt al lui Ingeborg Bachmann, Malina. Şi tot acestei sentinţe îi poate fi subsumată şi atmosfera din Tribar-ul Andrei Rotaru: locul unei crime şi multiplele sale întrebuinţări. Asta ca indice detectivistic, dacă vreţi, al mecanismelor experimentale. Cît priveşte expunerea grafică a textului și „ergonomia“ lui, toate căutările crossmedia ale Andrei Rotaru din ultimii ani se unesc aici într-un documentar autoscopic pe peliculă de 16mm – live din studioul de montaj. Fotogramele tranzitive ale poemelor conjungate transdisciplinar (inserţiile de genetică deţin monopolul) abundă în conexiuni catatonice. De altfel, catatonia, claustrofilia şi sinestezia par a fi dispozitivele de mnemotehnică preferate ale Andrei Rotaru, manevrate cu agilitatea de dispersie a fibrei optice. Iar atingerile de experimentalism au un aer retro ce aminteşte de haphazard navigation-ul infra-documentarelor lui Chris Marker, cel măcinat de obţinerea unui ADN al fanteziei escatologice a Războiului Rece.

– Liviu G. Stan (Observator Cultural nr. 930, 2018)

O lucrare poetică specială, pe care o aşez în vecinătatea unor volume semnate de autori ca Răzvan Ţupa (corpuri românești), Gheorghe Crăciun (Trupul știe mai mult), Svetlana Cârstean sau Cosmina Moroşan, Gheorghe Iova sau Bogdan Ghiu. Uneori trimiterile, notele de subsol, calupurile de text în engleză obturează plăcerea lecturii – a meditaţiei la care, oricum, textul dens, cu idee, al poemului in progress te obligă la fiecare pas. Pentru că Tribar este o pledoarie nu pentru imagerie, pentru broderii narative, ci pentru poemul care activează deopotrivă senzaţii şi procese psihice, gînduri în afara şi în interiorul cîmpului (minat) literar.

– Ștefan Manasia (Steaua nr. 7, 2018)

Tribar, trinitatea simțurilor, poate fi imaginat ca un spațiu în care se produc diverse transgresări. Prin acestea, reprezentarea lumii apare intensificată, mai ales atunci cînd este asumată subiectiv, așa după cum reiese din ultimele strofe ale cărții. Explorarea spațiului intermediar al interferențelor „în care nimic / nu se leagă de altceva, în care nu rămîn amprente“ este principala miză a cărții. Ea face ca volumul să fie unitar, coerent, în ciuda aspectului compozit. Din acest motiv, dar și din altele pe care nu le-am putut numi aici, Tribar este o carte ce merită citită și recitită.

– Șerban Axinte (Dilema Veche nr. 756, 2018)

Artele se completează, gestica, dansul sunt generatoare de poezie. Aceeași situație și în cazul muzicii, căci, avându-l pe fundal pe Enescu sau biografia sa, transformările animaliere din partea a treia, cruzimea şi ignoranţa umană se constituie într-o piesă instrumentală tragică.

– Ioana Boștenaru (Vatra, 2019)

Tribar este o carte de poezie-laborator în care toate sunt îmbinate cu multă dexteritate poetică: ereditate, psihologie, behaviorism, chimie, sociologie, artă etc. Fără sentiment însă nimic nu ar fi fost posibil. Și el există, e acolo, întins la uscat ca pielea unui animal la soare. Demersul savant e carcasa, personajul poematic e epiderma, sentimentul e corpul vietății sacrificate (un homo sacer). Andra Rotaru este în acest sens o deschizătoare de drumuri. Într-o lume transdisciplinară, poezia nu poate fi altfel decât una plină de trăire și totodată de gândire. Și acest amestec performant de afect și rațiune, de poezie și știință constituie marea calitate a cărții. O carte tulburătoare!

– Maria Pilchin (Biblioteca BM „B.P. Hașdeu”)