P O E M S

Poems

A selection of poems from the forthcoming volume Scara Beaufort — de la 1 la 12.

1 / 4

Unul și același lucru

era miezul nopții. se hotărâse să caute în cutiile care stătuseră în șifonier aproape trei decenii. erau sigilate și încă purtau mirosul tabacului și al săpunului. în mare parte, lucruri de contrabandă din voiaje. alături erau tranzistoare și coșuri de plastic în care își țin copiii mici bomboanele, flori artificiale, suporturi de chei și monede ruginite. se gândise să doneze din obiecte, apoi s-a răzgândit: vederile din Bangkok sau Singapore nu fuseseră expediate. scrisul de copil cu care erau mâzgălite arăta că fuseseră la un moment dat într-un oracol. * oprește-ți inima în loc dacă ai fost la vrăjitoare, dacă ai ascultat ce ți-a spus – călătoria a început de mult, tu de abia acum vezi vârful icebergului. până și copiii știau că el nu va rămâne, că va pleca să vadă brațele desfăcute ale statuilor din Rio de Janeiro, iar montagnes russes-urile vor aștepta întotdeauna următoarea prăbușire. * „suntem cu toții în aceeași barcă”, a scris Cousteau1. a găsit și manualele de demult pe care le împărțiseră. crochiurile detaliate au însoțit, pagină cu pagină, orele lui de studiu – bărci cu carene și etrave. din loc în loc, își lăsase semnătura pe ele: un A din două vâsle trecute printr-o verigă. Manualul de biologie de clasa a X-a. spre exemplificare: Clasa amfineurieni. Sunt animale exclusiv marine, primitive, care trăiesc fixate pe stânci. Din această clasă face parte Chiton (fig. 5, f). aici se întrerupsese. cele opt plăci articulate care alcătuiau cochilia chitonului semănau mult prea mult cu o galeră. renunțase la studiul moluștelor, în favoarea navelor. Cousteau continuă de undeva, din fundal: „uităm că ciclul apei și ciclul vieții sunt unul și același lucru”.
1. Jacques-Yves Cousteau, citat preluat de pe pagina IMDb (secțiunea Biography/Quotes), disponibil la https://www.imdb.com/name/nm0184150/quotes/?ref_=nm_dyk_qu, traducerea mea.
Andra Rotaru, „Unul și același lucru”, în Scara Beaufort — de la 1 la 12, Nemira, colecția Vorpal, în curs de apariție, 2026.

Pe Lună

la un an după ce Neil Armstrong a pășit pe Lună, el afla că fusese admis la Academia Navală. oricât se împotriviseră toți, era pe picioarele lui. mulți spuneau că au „corpuri diferite, dar și temperamente diferite”2. că unul e blând, iar altul, nepăsător. el simțea cum crescuse cu trupul scufundat într-o apă rece și cel mai bine înțelegea sunetele corpurilor și imersiunea lor. * avertizările meteorologice nu-l speriaseră. înainte de furtună, navele pot intra în radă sau ieși în larg. s-a gândit mult timp dacă pe scara Beaufort de la 1 la 10, gradul de agitație a mării atinsese nivelul maxim. e imprevizibil până când pot fi salvate navele și echipajul. când se apropie prea mult de dig, pe stabilopozi se văd trupurile aruncate de valuri. nu-l speriase nimic din ce auzea – zeci de epave zac și acum pe fundul mării.
2. Paul Auster, Baumgartner, trad. de Iulia Gorzo, Trei, colecția Anansi contemporan, 2023, p. 89.
Andra Rotaru, „Pe Lună”, în Scara Beaufort — de la 1 la 12, Nemira, colecția Vorpal, în curs de apariție, 2026.

Apă sfințită

mirosul cărților vechi din bibliotecă era persistent. privirea i-a căzut pe albumul cu Nadia, supradimensionat. se bucuraseră toți când afișajul dăduse eroare la Jocurile Olimpice de la Montreal. sub aceeași plapumă, seară de seară, priveau la televizor. oricât ar încerca, nu-și aduce aminte râsul lui. * mai ales vara, pielea părea mai subțire, mai fragilă. atunci plecau împreună pe dig să pescuiască. mai întâi își treceau vârfurile cârligelor pe sub piele, să verifice cât de ușor străpung. se certau, contrazicându-se care e culoarea naturală a momelilor sub apă. îi prindea amiaza povestind cât încape în burta fiecărui pește. cât steatit și beton au intrat în Statuia lui Iisus Mântuitorul din Brazilia sau dacă Gheorghe Leonida, însărcinat să realizeze capul statuii, și-a folosit propriul chip. când reveneau acasă ziceau amin și-și lăsau undițele în curte. verile încă poartă o aromă vagă de apă sfințită, râme și guvizi.
Andra Rotaru, „Apă sfințită”, în Scara Beaufort — de la 1 la 12, Nemira, colecția Vorpal, în curs de apariție, 2026.

Postcard

navigatorii foloseau culorile pentru a denumi punctele cardinale – nivelul ridicat de sare determina limpezimea apei. de-a lungul a milioane de ani, au apărut variații – plante plutitoare, de negăsit altundeva. asta se putea vedea de la suprafață. * unii navigatori din zilele noastre încă merg aproape de țărm, fără instrumente de navigație. refac drumurile de odinioară, cu teama de-a nu cădea de pe marginea unui pământ plat. poate o să vadă Lyridele în largul mării. vor trasa o linie pe o hartă marină, să stabilească cât au înaintat. după lăsarea serii, se vor ghida după Steaua Polară. în același loc, după un timp, prin hublourile cabinelor se va vedea altceva. * pe tabla de lego, copilul construiește o prismă octogonală. o înalță cu o carcasă și un acoperiș. alături, are o ambarcațiune care imită fregata flotei navale. din larg, lumina farului ne luminează.
Andra Rotaru, „Postcard”, în Scara Beaufort — de la 1 la 12, Nemira, colecția Vorpal, în curs de apariție, 2026.

Poems in translation

EN

EuropeNow

EuropeNow acts as a hub for elite interdisciplinary research, validating European excellence through prestigious grants, public lectures, and academic awards.

Online · 2023 Read online (opens in new tab)
EN

Asymptote Journal

Asymptote’s annual Close Approximations translation contest, its third edition: "wrong connections" by Andra Rotaru, in Anca Roncea’s excellent translation from the Romanian.

Online · 2017 Read feature (opens in new tab)
EN

Asymptote — Special feature

Extended special feature for "wrong connections", gathering a broader selection of poems and context.

Online Read special (opens in new tab)
EN

Anomaly

Texts and translations nominated by Anomaly to the 2018 Pushcart Prize, among the crème de la crème of small presses throughout the world!

Online / 2019 Read selection (opens in new tab)
DE

manuskripte 247

Poems in German translation in the Austrian literary magazine manuskripte, issue 247/2025.

Print · 2025 Issue details (opens in new tab)
DE

Lichtungen

German translations published in Lichtungen (Issues 182/2025 and 154/2018), featuring contemporary European poetry.

Print · 2018 / 2025 Issue 182 (opens in new tab)
DE

Lichtungen

German translations published in Lichtungen (Issues 182/2025 and 154/2018), featuring contemporary European poetry.

Print · 2018 Issue 154/2018 (opens in new tab)

Poems in this selection

01

Unul și același lucru

„era miezul nopții. se hotărâse să caute în cutiile care stătuseră în șifonier aproape trei decenii...”

Scara Beaufort — de la 1 la 12, Nemira, Vorpal, 2026 Read Poem
02

Pe Lună

„la un an după ce Neil Armstrong a pășit pe Lună, el afla că fusese admis la Academia Navală...”

Scara Beaufort — de la 1 la 12, Nemira, Vorpal, 2026 Read Poem
03

Apă sfințită

„mirosul cărților vechi din bibliotecă era persistent. privirea i-a căzut pe albumul cu Nadia...”

Scara Beaufort — de la 1 la 12, Nemira, Vorpal, 2026 Read Poem
04

Postcard

„navigatorii foloseau culorile pentru a denumi punctele cardinale–nivelul ridicat de sare determina limpezimea apei.”

Scara Beaufort — de la 1 la 12, Nemira, Vorpal, 2026 Read Poem