Categories
eveniment proiecte

4X4. INSTALAŢIA de cARTE

4X4. INSTALAŢIA de cARTE

Palatul Mogoşoaia (27 iulie – 4 august 2009)

rezidenţă artistică sub semnul 4X4. Instalaţia de cArte. Adică 4 scriitori şi 4 artişti plastici care interacţionează, se descoperă şi concep împreună cărţi obiect.

IMG_5534.JPGIMG_5604.JPGDSC00453

Eu uitându-mă la o apă despre care am tot scris “mâine mă duc sub mare/ o să simţi”, de unde m-am ales cu porecla scafAndra; şi coechipierul meu, artistul plastic Marian Dobre, citindu-mi interviul cu Robert Şerban din Luceafărul.

IMG_5541.JPGIMG_5627

Simona Vilău, Andra Rotaru, Dan Mircea Cipariu, Robert Şerban, Francisc Chiuariu, adică un       after hours de poezie& zâmbete& plastică (foto 1)

Meda Coumes & eu (foto 2)

P1420265 Florina Zaharia, o poetă pe care băieţii au trecut-o la categoria Fuel Diesel, poreclind-o Suzuki.

P1420434.JPGP1420394 Echipa TVR Cultural& noi

IMG_1128 Leul meu alb, despre care am scris înainte să mă întâlnesc cu el

“Dupa mai bine de doua decenii, scriitorii romani se intorc la Mogosoaia, alintata, in proiecte internationale, Mogodorf. Si nu oriunde, chiar la Palatul Brancovenesc (Bibescu), unde altadata era loc de creatie literara si spatiu pentru boema (demult) intrata in legenda.

E benefic faptul ca intoarcerea e propusa si realizata de tineri poeti (promotiile ’90, 2000), insotiti de tineri artisti vizuali congeneri. Ca o demonstratie autohtona (cu suport teoretic, dar si cu vana practica) a faptului ca barierele dintre arte nu mai au rezon in lumea de azi. Ele se nasc simbiotic.

Pentru programul de rezidente artistice (nationale si internationale), conducerea Centrului Cultural „Palatele Brancovenesti” Mogosoaia merita gratitudinea artistilor si a publicului, deopotriva. Pentru ca instaureaza o boare de normalitate in viata culturala, atat de greu de detectat in ultima vreme. Normalitate a relatiilor dintre „foruri” si creatori, caci altfel, fiecare cu talentul si cu perseverenta din „dotare”.

„4X4. Instalatia de cArte” e un altfel de atelier al cartilor-obiect. Care nu s-a fundamentat pe un teren desertic, ci se poate revendica de la confraternitatea dintre artistii scrisului si cei ai vizualului de la jumatatea secolului trecut pana in anii ’80 ai aceluiasi veac, intr-un spatiu ofertant pentru creatie. In acelasi timp insa, el este racordat prezentului viu, marcat de uniformizare globalizanta, pe de-o parte, si de afluenza, boala consumerismului, a acumularii, pe de alta parte. Racordat in raspar, pentru ca opune serializarii cartii ca marfa (denumire indulcita, bun cultural), cartea-unicat. Nu e vorba aici despre calitati estetice (mai) greu de reprodus pe banda „rulanta” si de aruncat pe piata, ci de creatie-unicat (in contra valului uniformizator, serialist). Scriitorul isi concepe textul simultan cu demersul vizual al artistului. Legatura lor e simbiotica din chiar ceea ce se numeste impulsul creatiei, acel primum movens imposibil de cuantificat. Nimeni nu ilustreaza si nu explica pe nimeni. Instalatia de cArte nu e un hibrid artistic, e chiar opera in care conceptualul se „topeste” in vizual. Sau invers, depinde de „secretul” de atelier al fiecaruia.

Astfel au gandit si realizat proiectul, intr-o rezidenta artistica de 10 zile la Mogodorf, poetii Dan Mircea Cipariu, Andra Rotaru, Robert Serban, Florina Zaharia si artistii vizuali Francisc Chiuariu, Marian Dobre, Simona Vilau si Mihai Zgondoiu. Cartile lor-obiect vor fi vazute si apreciate de public in septembrie, la un insolit vernisaj. Simultan cu procesul creatiei, cu „miscarea” ideilor in atelier, in jurnal, pe suport audio si video. Un proiect bine articulat si dus pana la capat, si aceasta o raritate in Romania. Si o promisiune (onorata) ca, macar artistic, ne meritam locul in gradina europeana.”

Sursa: Tamada.ro/ autor Cornelia Maria Savu

Mai multe amanunte despre 4X4. INSTALATIA de cARTE puteti afla accesand blogul www.4x4project.blogspot.com

[flashgallery rows=”4″ height=”450px” thumbsize = “120” transparent = “true”]


Categories
eveniment proiecte

ICR Madrid (2008)

ICR Madrid (noiembrie 2008)

Lansarea cărţii de debut în Spania

Zbor de 4 ore Bucureşti-Madrid, fără incidente, doar altitudinea mare 10.000 de m sau în ce-şi măsoară avioanele înălţimea, minus foarte multe grade, vreo 70…şi plăcerea decolării şi aterizării. Dacă la primul zbor mi-au curs lacrimile la decolare şi mi s-a părut că toată cabina e în fum, acum de abia aşteptam să mă desprind de pământ. Plus că am fost prevăzătoare (înainte de fiecare eveniment cu potenţial nefast… îmi las manuscrisele urmaşilor).

Mai rău a fost la recuperarea bagajelor ptr. că aeroportul Barajas are metrou şi piste mobile. Cred că se întinde pe suprafaţa unui sat mediu de la noi. Oricum, odată ajunsă la “Bagaje” mi-am sunat familia şi m-am plâns că habar nu am cine mă aşteaptă. Eram ca un pui de raţă speriat. Rareş Cristea a aşteptat să termin eu conversaţia şi mi-a zis că el. M-am simţit cu musca pe căciulă vreo 2 minute, apoi ne-am împrietenit. Adică eu vorbeam non-stop şi el îmi arăta câte ceva din Madrid, conducând. Asta până am ajuns la Olivia Petrescu, care m-a lăsat să mă acomodez. În loc de acomodare am sunat-o pe Nora Iuga ca să mă hihăi de bucurie. Apoi am luat-o la pas prin oraş, şi am căutat ICR-ul. Degeaba îmi explicase Olivia cum să ajung, eu cu nici o hartă nu mă descurc. Dacă îmi zic că trebuie să o iau la dreapta, trebuie neapărat să o iau la stânga. Mi-a explicat până la urmă cum să ajung un nene dintr-un complex comercial, care vizitase România. Mai exact Sibiul. S-ar părea că există turism şi la noi.

ICR Madrid
ICR Madrid

Echipa minunată de la ICR Madrid (Diana Cofsinski, Horia Barna, Rareş Cristea, Olivia Petrescu), editorul meu Kepa Murua (Editura Bassarai), a criticului şi istoricului de artă Begoña Fernández Cabaleiro şi a studenţilor spanioli care au asistat la lansare. O surpriză mare, mare, prezenţa Ninei Vasile şi a Albertei. Am fost fericită. Diana îmi spusese înainte de lansare că ar vrea să fie cea mai frumoasă zi, de neuitat…şi a fost peste măsură de caldă atmosfera. Şi cu vin roşu la sfârşit. E minunat când vezi o persoană doar o dată şi te simţi legat. Întâlnirea cu Diana Cofsinski a fost una dintre acele întâlniri speciale, care lasă urme în viaţă.

Olivia, după lansare, m-a plimbat şi m-a scos la un restaurant pe ai cărui pereţi erau nişte fresce cu Diego& Frida. Iar la întoarcerea în apartamentul ei am încercat să ne uităm la Valurile lui Sitaru despre care scrisesem în perioada aceea. Nu am reuşit, pentru că ne-am întins la vorbe. Şi finalul a fost şi mai şi. Nu ştiu ce sistem de duşuri au spaniolii, cert e că am ieşit cu pijamaua stropită de niţică Mediterană, încât mi-a împrumutat şi o nouă pijama. Să tot fii musafir!

Somn scurt, 2 ore…şi îmbarcarea spre San Sebastian. Eram buimacă…Nu ştiu de ce atunci când vrei să-ţi faci check-in-ul în variantă umană, toţi te trimit la check-in-ul electronic. M-am luptat cu aparatele care nu vroiau să mă asculte şi până la urmă, supărată, m-am dus din nou la nişte fiinţe umane. Le-am zis că vreau să mă îmbarce ei, nu un aparat.SMS-urile Oliviei care se bucura pentru mine ca un copil şi aştepta veşti despre festivalul din San Sebastian, care urma lansării din Madrid.

link: http://www.icr.ro/madrid/e-v-e-n-i-m-e-n-t-e/andra-rotaru.html

Categories
eveniment proiecte

Festivalul de literatură Encuentro de escritoras, San Sebastian (2008)

Festivalul de literatură Encuentro de escritoras, San Sebastian (2008)

Luisa Etxenike, organizatoarea acestui festival, m-a făcut să mă simt răsfăţată. Nu am avut absolut nici o obiecţie de adus cazării, zborurilor, lecturilor, participanţilor, distracţiilor, mâncărurilor (sunt vegetariană), onorariului. S-a întâmplat chiar să cobor din avionul micuţ care m-a purtat dinspre Madrid spre San Sebastian pe ploaie şi să fiu singurul pasager întâmpinat cu umbrelă. Am avut şi o traducătoare româncă, Isabela Giurcă, am mai întâlnit oameni faini, am cântat Dresden Dolls cu al lor Coin operated boy. Asta în faţa majordomului de la hotel care a crezut că suntem puţin bete (eu, Esther Bendahan Cohen, Zehra Cirak şi Juana Salabert) şi ne-a deschis uşa larg. Dar noi râdeam din cauza oceanului, din cauza nisipului şi minunăţiei de oraş. Şi am fost o mână de oameni care tot timpul ne bucuram. Acesta e afişul festivalului, cu prezentarea fiecăruia dintre participanţi.

XXI Encuentro de Escritoras
XXI Encuentro de Escritoras

Nu am avut trac când a trebuit să vorbesc vreo oră despre literatura tânără de la noi. Dacă aş fi fost în ţară cu siguranţă m-aş fi blocat, dar când există multă afecţiune în jur, mă deschid. Nu ştiu cum necum, întrebările celor din sală au ajuns şi la comunism, adică exact partea pe care mi-e silă să o povestesc cuiva. Poate din cauză că sunt mai slabă se întrebau dacă stau la cozi la mâncare. Noroc că nu au avut prea mult timp la dispoziţie şi am dat-o pe exemplificări literare. Dacă nu am trăit ceva, prefer să nu vorbesc despre. Ar fi o discuţie din auzite sau citite, cu o implicare emoţională cam şubredă. (în cazul acesta)

M-a prezentat un critic literar care mereu îmi aducea aminte de vocalul de la Suede, Brett Anderson, numai că era fată. Finuţă şi delicată, Eli Tolaretxipi. Iar fotograful (femeie) la fel de interesantă, o versiune a lui Peter Pan, Morella Muñoz-Tebar. Serile schimbam peisajele, restaurantele şi oamenii, în sensul că veneau alţii. Aşa am cunoscut-o pe Frauke Schulz-Utermohl, Dir. Institutului Goethe din San Seb. Fără nici un pic de aer de directoare, era cea care glumea cel mai cabalin. O frumuseţe de femeie, cu un păr roşu şi o statură pe măsură. I-am lăsat la plecare cartea mea la recepţia hotelului. A ridicat-o când îşi făcea una dintre plimbări, de-a lungul oceanului. Un alt personaj magic a fost Ana Blazquez Ubach, care ne-a vorbit într-o seară de relaţiile bascilor cu femeile, cum le tratează şi cât de timoraţi sunt să-şi arate afecţiunea în public. Dacă vreun bărbat îşi sărută iubita pe stradă…clar nu e spaniol! Şi despre călătoria ei iminentă către Kenya, ţară a cărei limbă o învăţa.

Au fost câteva zile cu soare şi peripeţii, cu jazz (aici se ţine celebrul festival Jazzaldia), cu dimineţi nedormite şi fără dor de casă.

[flashgallery rows=”2″ height=”350px” scaling=”fit” thumbsize=”100″]

Categories
eveniment proiecte

Scriitori pe Calea Regală

Scriitori pe Calea Regală
(iniţiator & coordonator Dan Mircea Cipariu), mai 2008
Deschiderea evenimentului a avut loc în data de 8 mai 2008 în prezenţa Majestăţilor Lor Regele Mihai şi Regina Ana şi a Aleteţelor Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu al României, la Palatul Elisabeta.

Editura Brumar a publicat antologia Scriitori pe Calea Regală care conţine jurnalul călătoriei cu Trenul Regal (redactat de mine), poeme ale scriitorilor care au cutreierat ţara cu Trenul Regal donând cărţi, biblioteci, susţinând recitaluri, ilustraţii grafice (de Mihai Zgondoiu), poze (de Alex Calcatinge)…şi multă istorie.

Din jurnal: “Nora Iuga îşi deapănă firul amintirilor, povestindu-ne că în copilărie avea doi iubiţi, pe Mihai Eminescu şi Regele Mihai, tablourile acestora fiind agăţate la ea în cameră. Ea este singura care l-a văzut pe Regele Mihai, încă de când avea 8 ani, iar el 18, dusă de mână de bunica ei la Băneasa, unde poposea trenul, o gară care o impresiona mult, “cu nişte portaluri –asta e în imaginaţia mea de copil, cu niste splendide ornamente metalice, eu aveam impresia că sunt într-o poveste şi că totul era din aur, dar nu era”, “doar am păstrat în amintire lucrul acesta”. “În momentul în care am auzit fanfara cântând acele marşuri (în gara din Alba Iulia, în ziua a IV-a a călătoriei, 12 mai `08 – n.n.) pe care le auzeam în copilăria mea, când mă duceam cu bunica la paradele în care îi vedeam în carne şi oase pe Principese şi Rege, nu pot să vă spun cât de emoţionată am fost, am retrăit copilăria mea. Am retrăit acel regat pierdut în care m-am format de copil şi am crescut.” (…)”M-a impresionat foarte tare Mihai, plin de prestanţă şi eleganţă, cum rar am văzut la un bărbat, el a avut întotdeauna o rigiditate, faţa lui e ca o mască care îi dă şi un oarecare farmec, cred că e un om care nu a ştiut niciodată să îşi trădeze sentimentele, dar acum, această rigiditate a devenit un pic îngrijorătoare. Eu la Palatul Elisabeta m-am dezbrăcat practic de orice şi i-am făcut o declaraţie de dragoste, i-am spus că-i ţineam tabloul în dormitor pe perete, că în familie îi spuneam Mihăiţă, însă faţa lui a rămas imobilă şi inertă.”(….) ”Nu am avut de a face cu regi, probabil că există o anumită etichetă care le interzice să se manifeste.” Sunt foarte fericită că am putut să dau mâna cu el, provocându-l eu, evident.” “Pentru mine călătoria a devenit indispensabilă”(….) “Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge să călătoresc cu Trenul Regal.”, “intru imediat într-o stare de irealitate, parcă aş fi Mary Poppins. (…)”, a mărturisit scriitoarea.”

Categories
eveniment proiecte

Open Doors

Open Doors
Open Doors

Open Doors (februarie, 2008)

(proiect realizat împreună cu artistul plastic Gabi Matei şi scriitorii Răzvan Ţupa, Livia Roşca,

Emil Brumaru, Gelu Vlaşin, Andrei Ruse, Medeea Iancu, etc.)

“Noi încercăm să trezim simţurile mute din fiecare om,

să-l distorsionăm până în zona limită a propriilor mecanisme

de protecţie mentală, până în acel punct de unde

fiecare poate să îşi recâştige sinele personal” (Andra Rotaru)

Proiectul „Open Doors“ a adus, într-o galerie din Capitală, şase tineri care s-au jucat cu arta: au cântat-o cu scârţâit de uşi şi au cărat-o pe targă.

“Mă simt vinovat de toate construcţiile noi/ de toate şantierele/ de ultimele ştiri de la ora 5“. Din cada spoită cu acuarele, în nuanţe de gri, aşezată în mijlocul galeriei de pe strada Biserica Enei, un tânăr citeşte o poezie. Apoi tace şi se leagănă în vană cu ochii în tavan. Între timp, o blondă spune povestea Martei, care are unghii lungi, de un centimetru şi jumătate. E întuneric şi se aude scârţâit de uşi. Un bărbat cântă la „tobă“.

Etajul Galeriei Căminul Artei a fost, joi seară, scena unui spectacol neconvenţional: cu artă citită, pictată şi cântată. La „Open Doors“, un proiect organizat de Agenţia Avangarda Culturală, bucureştenii şi-au luat porţia de cultură dintr-un show inspirat din conceptul impus, în urmă cu mai bine de 30 de ani, de unul dintre cei mai controversaţi artişti ai muzicii rock – Jim Morrison, liderul formaţiei The Doors. Pretext de interacţiune cu publicul amator de artă, evenimentul a însemnat şi lansarea unui volum de poezie şi plastică şi a expoziţiei lui Gabi Matei. Altfel decât cu un discurs sec şi un fursec cu ciocolată.

Sub semnul eliberării

Foarte mulţi tineri au venit joi la Căminul Artei. Mulţi îl căutau pe Emil Brumaru, care, deşi anunţat ca invitat special, nu a fost prezent să-şi citească poeziile. Dar n-a plecat nimeni din cauza asta. Lumea a rămas să vadă cum se combină arta de toate felurile – colorată pe pereţi, citită în cadă, recitată cu ochii legaţi, cântată la un tub din carton, o „tobă“ şi-un bongos, mâzgălită în cuvinte, în direct, pe o mare pânză de carton, sau cărată pe targă.

„Noi ne-am explorat simţurile, ne-am jucat, fiecare cu arta lui. Am deschis nişte porţi pentru public“, spune Andra Rotaru, coordonatoarea proiectului. „Când am jucat cărţi, ne-am aruncat sentimentele, cumva. La fel şi atunci când am citit sau am recitat. Toate artele au stat sub semnele eliberării“, adaugă Medeea Iancu, artista venită din Craiova special pentru „Open Doors“. Performance-ul realizat de artiştii Gabi Matei, Constantin Grăjdian, Răzvan Ţupa, Livia Roşca, Medeea Iancu şi Andra Rotaru nu se va mai repeta în această formă, însă expoziţia de pictură a lui Gabi Matei va mai rămâne la galerie încă trei săptămâni.

(sursa: Evenimentul Zilei/Oana Botezatu)

[flashgallery orderby=”ID”]

Categories
eveniment proiecte

Frida Kahlo – Alegorii contemporane

Frida Kahlo – Alegorii contemporane , septembrie 2007

(Andra Rotaru și artistul plastic Gabi Matei )

“Suferinta si durere. Sunt poate cuvintele care exprima cel mai bine ce a întruchipat Frida Kahlo si arta ei. Poate tocmai pentru felul în care a luat atitudine în fata greutatilor si problemelor de tot felul, Frida Kahlo a devenit o legenda, un simbol, aproape un mit.

Frida Kahlo poate fi considerata ca fiind unul dintre cei mai cunoscuti artisti plastici din Mexic dar si ai Americii Latine.

Lucrarile sale au înconjurat lumea, pictorita mexicana facând senzatie în lumea artei moderne.

Împlinirea unui secol de la nasterea uneia dintre cele mai interesante, controversate si originale artiste a secolului al XX-lea este celebrat la nivel international printr-o serie de actiuni si evenimente în tot acest an.

În Mexic este sarbatorita la Museo del Palacio de Bellas Artes din Mexico City ce gazduieste o expozitie retrospectiva Frida Kahlo cu peste 300 de exponate, picturi în ulei si acuarela, schite, scrisori si fotografii ale artistei.

În România, un grup de sapte tineri artisti au hotarât sa-i aduca un omagiu Fridei Kahlo constatând ca la noi nimeni nu a facut vreo miscare pentru a omagia acest simbol al feminitatii.

Frida Kahlo
Frida Kahlo

Astfel, le-a venit ideea de a aduna fragmente din universul Frida Kahlo în viziunea lor. Cei sapte sunt Gabi Matei (artist plastic), Dorel Mihaila (regizor), Clara Margineanu (poeta), Gabriela Panaite (filolog, poet), Andra Rotaru (poet), Gelu Negrea (jurnalist) si Constantin Grajdian – (compozitor, dirijor).

Proiectul, intitulat Frida Kahlo-alegorii contemporane, este înainte de toate expozitia unor relatii.

Creatiile celor 7 artisti sunt total integrate, astfel ca, împreuna cu spatiul expozitional, ele sa constituie elementele unui singur obiect (instalatie).

Adevaratele protagoniste ale manifestarii sunt tocmai relatiile care se stabilesc între aceste elemente, între forme si medii diferite de exprimare prin care artistii au dezvoltat propria interpretare libera a aceleiasi teme, Frida Kahlo, în limbajul specific fiecaruia.

Proiectul va fi montat si deschis în cadru oficial pe data de 4 septembrie 2008, orele 18, la Galeria de Arta – Caminul Artei.” (sursa: Jurnalul Național, Gabi Simion)

Frida Kahlo
Frida Kahlo
Frida Kahlo
Frida Kahlo

“Suferinţă şi durere. Sunt poate cuvintele care exprimă cel mai bine ce a întruchipat Frida Kahlo şi arta ei. Poate
tocmai pentru felul în care a luat atitudine în faţa greutăţilor şi problemelor de tot felul, Frida Kahlo a devenit o
legendă, un simbol, aproape un mit.
Frida Kahlo poate fi considerată ca fiind unul dintre cei mai cunoscuţi artişti plastici din Mexic dar şi ai Americii
Latine.
Lucrările sale au înconjurat lumea, pictoriţa mexicană făcând senzaţie în lumea artei moderne.
Împlinirea unui secol de la naşterea uneia dintre cele mai interesante, controversate şi originale artiste a secolului al
XX-lea este celebrat la nivel internaţional printr-o serie de acţiuni şi evenimente în tot acest an.
În Mexic este sărbătorită la Museo del Palacio de Bellas Artes din Mexico City ce găzduieşte o expoziţie retrospectivă
Frida Kahlo cu peste 300 de exponate, picturi în ulei şi acuarelă, schiţe, scrisori şi fotografii ale artistei.
În România, un grup de şapte tineri artişti au hotărât saă-i aducă un omagiu Fridei Kahlo constatând că la noi nimeni nu
a făcut vreo mişcare pentru a omagia acest simbol al feminităţii.
Astfel, le-a venit ideea de a aduna fragmente din universul Frida Kahlo în viziunea lor. Cei şapte sunt Gabi Matei
(artist plastic), Dorel Mihăilă (regizor), Clara Mărgineanu (poetă), Gabriela Panaite (filolog, poet), Andra Rotaru
(poet), Gelu Negrea ( jurnalist), Constantin Grajdian – compozitor, dirijor
Proiectul, intitulat Frida Kahlo-alegorii contemporane, este înainte de toate expoziţia unor relaţii.
Creaţiile celor 7 artişti sunt total integrate, astfel ca, împreună cu spaţiul expoziţional, ele să constituie elementele
unui singur obiect (instalaţie).
Adevăratele protagoniste ale manifestării sunt tocmai relaţiile care se stabilesc între aceste elemente, între forme şi
medii diferite de exprimare prin care artiştii au dezvoltat propria interpretare liberă a aceleiaşi teme, Frida Kahlo, în
limbajul specific fiecăruia.
Proiectul va fi montat şi deschis în cadru oficial pe data de 4 septembrie 2008, orele 18, la Galeria de Artă – Căminul
Artei.”Suferinţă şi durere. Sunt poate cuvintele care exprimă cel mai bine ce a întruchipat Frida Kahlo şi arta ei. Poate
tocmai pentru felul în care a luat atitudine în faţa greutăţilor şi problemelor de tot felul, Frida Kahlo a devenit o
legendă, un simbol, aproape un mit.
Frida Kahlo poate fi considerată ca fiind unul dintre cei mai cunoscuţi artişti plastici din Mexic dar şi ai Americii
Latine.
Categories
cronici cronici @ blog

cronici @ blog

Categories
cronici cronici în românia

Andra Rotaru tradusă în spaniolă, Revista Dilemateca

Revista Dilemateca
Revista Dilemateca

Andra Rotaru tradusă în spaniolă, Revista Dilemateca

(nr. 35 / 2009)

Apariţia în spaniolă a volumului de poezie Într-un pat sub cearşaful alb al Andrei Rotaru (En una cama abjo la sabana blanca, Bassarai Ediciones, 2008) într-o traducere colectivă: Adelina Butaciu, Maria Luiza Icriverzi şi Borja Pujol Lopez Araquistain sub îndrumarea scriitorului mexican Daniel Gonzales Duenas, s-a bucurat de recenzii entuziaste, fiind, cel puţin până acum, cea mai comentată carte de poezie în traducere a unui autor român. “Andra Rotaru recreează viaţa şi opera Fridei Kahlo ca o justificare a propriei biografii, dar care creşte şi dobândeşte un corp autonom, sugestiv şi intens, ţesut flamboaiant. Dacă artista mexicană şi-ar ridica capul, acum, ar mai muri o dată, de mândrie” a afirmat revista 20 minutos în timp ce cotidianul ABC a remarcat “frumuseţea găsită în diformitate, (care) anunţă o scriitură apropiată de a lui Rimbaud, Lautreamont şi trăsături ale suprarealismului.” Elementele suprarealiste au fost evidenţiate şi în cronica din cotidianul Publicaciones del Sur, iar revista Niram Art a vorbit de-a dreptul despre “momentele cathartice eliberatoare de contradicţiile şi alegoriile interioare ale artistului, care se transformă într-un ecou al căutărilor cititorului.” Volumul Andrei Rotaru a fost nominalizat în 2006 la Premiile pentru debut ale USR. (Revista Dilemateca, nr.35/2009)

Categories
cronici cronici în spania

En una cama bajo la sábana blanca, Revista Letralia

En una cama bajo la sabana blanca
En una cama bajo la sabana blanca

En una cama bajo la sábana blanca, Revista Letralia

(Venezuela, 2008)

“Creían que yo era surrealista, pero no era así. Nunca pinté sueños, pinté mi propia realidad”. Blandiendo como epígrafe esta cita de la artista mexicana Frida Kahlo se inicia Într-un pat sub cearşaful alb (En una cama bajo la sábana blanca), de Andra Rotaru (Bucarest, 1980), un recorrido poético por la obra y la dimensión humana de quien fuera una de las más importantes artistas contemporáneas, a la par de una de las personalidades más singulares de la historia americana reciente.

Calificado por su autora como un poemario experimental, En una cama bajo la sábana blanca es un intento de Rotaru —una poeta joven pero con una sólida carrera, reconocida por el suplemento cultural de la revista 22 como una de las más sobresalientes de su país— por interpretar las pulsiones existenciales que caracterizaron la vorágine de Frida, y que marcaron con vehemencia su trabajo artístico.

Pese al profundo abismo cultural entre México y Rumania, la poeta ha podido maniobrar con eficacia a través de la simbología de la artista. Así, el libro es un homenaje y a la vez una exploración por los temas icónicos de Frida Kahlo: la muerte, la mutilación del cuerpo, la expresión de sentimientos a través de la exposición de los órganos, la sexualidad desinhibida que trasciende los géneros.

A través de Rotaru, Frida reconoce la coyuntura accidental en que su vida se convirtió en una guerra a muerte contra la muerte: “he recibido un apodo / al poco tiempo de nacer / en una encrucijada que / me ha deformado”. Luce orgullosa su feminidad, suficiente indicio de belleza para una mujer que aprecia su espalda deformada como una expresión de singularidad: “soy fácil de reconocer / soy una belleza viva en colores / una atracción por la calle”.

Andra Rotaru
Andra Rotaru

Como en uno de los descarnados cuadros de Frida, el lector de En una cama bajo la sábana blanca asistirá con frecuencia a la descripción del horror: “el placer es ligero / he tenido / amigos igual de jóvenes que yo / / caminábamos, / alrededor se reunían ecos y sonidos / / soy fotografiada en el momento del accidente. columna vertebral / se me sale. se extiende al lado de los demás”. Rotaru, con la voz de Frida, convierte sus múltiples visitas al quirófano en un “baile de máscaras” en el que participan “doctores, cuchillos / recortes en lencería oxidada / la cual erosiona el hueso / / me beso en la boca con los carniceros / los cuales cercenan las flaquezas en una mesa gigante / tan grande como el mundo”.

También se ocupa Rotaru del deseo persistente de Frida de arribar a la maternidad: “intento hacer un niño gigante / que me llene el vientre / que esté vivo, entre los muros de adentro de la pelvis”. O de su mítica relación con Diego Rivera: “habito en un nido azul / mi marido / se ha arreglado uno grande / en el cual yo entro raramente / / somos una pareja nómada / un topo que escarba continuamente / en un medio nuevo en el cual / me expreso / violento”.

“La experiencia del suprarrealismo congénere de Frida Kahlo”, nos ha escrito Rotaru al describirnos su libro por correo electrónico, “me ha abierto un puente hacia elementos culturales nuevos, en las cuales el poder artístico de mi imaginación ha encontrado una correlación en la obra de esta artista, en el espacio enriquecido con símbolos, paletas coloristas y la vivacidad del espíritu mexicano”.

Psicóloga graduada en la Facultad de Psicología y Ciencias de la Educación de la Universitatea Bucureşti, y con estudios en la Academia de Artes Plásticas Luceafărul y en el Colegio de Artes Plásticas Nicolae Tonitza, Rotaru ha publicado poemas y artículos en las antologías Literatură potenţială 01 (Vinea, 2005) y Colocviile tinerilor scriitori, de la Unión de Escritores de Rumania (Brumar, 2006), así como en revistas literarias de su país y de España como Timpul, Versus/m, Dacia literară, Hyperion, Convorbiri literare, Cronica, Tribuna, Ziua literară, Tomis, Vatra, Euphorion y otras.

Con este libro, Rotaru ha recibido hasta ahora cuatro de las distinciones más importantes para autores jóvenes en su país: el premio de la Unión de Escritores de Sibiu, los premios nacionales Mihai Eminescu y Tudor Arghezi, y el premio de la Asociación de Escritores de Bucarest, todos galardones en los que participan óperas primas. Además fue nominada a los premios de la Unión de Escritores de Rumania en el mismo rubro. (Revista Letralia, Venezuela 2008)

Categories
cronici cronici în spania

Homenaje poetico a Frida Khalo, Revista Niram ART

Revista Niram Art
Revista Niram Art

Homenaje poetico a Frida Khalo

Revista Niram ART nr. 13-14 (Begoña Fernández Cabaleiro, 2008)

La joven escritora rumana Andra Rotaru presentaba su libro “En una cama bajo la sábana blanca” en el Instituto Cultural Rumano de Madrid el 11 de noviembre de 2008. Lectura poética, traducción en palabras de la obra de la pintora mexicana. No vamos a hacer una valoración literaria de la obra de la escritora pero sí puede darnos pie para analizar esas claves agridulces de la vida de un artista que permiten que su vida se traduzca en arte y que, de nuevo, campos diferentes del arte como son la pintura y la poesía se encuentren de nuevo.

En este breve análisis quiero cometer dos osadías a la hora de hablar del arte y de la vida en nuestro tiempo, el atrevimiento de hablar del dolor y de la belleza y de unir ambos conceptos: ¿Hay belleza en el dolor?
Frida Kahlo nació en México en 1907 (o en 1910, como decía ella para vincular más su vida a la revolución mexicana) y muere en 1954. Se habló de su posible vinculación al surrealismo. El mismo André Bretón, padre del movimiento señaló este posible parentesco estético, pero, en realidad, como ella misma dijo, “creían que yo era surrealista, pero no lo era. Nunca pinté mis sueños. Pinté mi propia realidad” y apoyaba la vinculación de su obra a la realidad, a su íntima realidad que, como en todos, podía tener su baño de surrealidad:

“Como mis temas han sido siempre mis sensaciones, mis estados de ánimo y las reacciones profundas que la vida ha producido en mí, yo lo he llevado objetivamente y plasmado en las figuras que hago de mí misma, que es lo más sincero y real que he podido hacer para expresar lo que yo he sentido dentro y fuera de mí misma”.
Frida fue, efectivamente, una artista que se pinta a sí misma, pintura cargada de símbolos étnicos, indigenistas. La etnia de sus orígenes en diálogo con el mundo occidental.

Su vida -y su obra- estuvo presidida por tres ejes de dolor: enfermedad, el amor tormentoso por Diego Rivera y sus no realizados deseos de maternidad. Paralelamente el equivalente en sentimientos humanos sería, dolor, soledad y “no vida” que deriva en su prematura muerte precedida de intentos de suicidio.

Ante su persona cabe plantearse una reflexión infrecuente en arte, ¿Cuál es el valor del dolor en la vida humana? ¿Qué aporta el dolor a la vida y obra de un artista? ¿Habría sido Frida la misma artista sin el dolor que acompañó constantemente su vida? Analicemos en su obra sus tres ejes de dolor.

Los deseos frustrados de maternidad.

…reconozco la imposibilidad de llevar en mis entrañas
La sexualidad y la emoción

Soy una célula estéril,
Parte de un mecanismo
Que funciona con los tendones vacíos

En su obra, a través de sus propios hechos biográficos, Frida libera sus deseos imposibles de ser madre en el dolor de su propio nacimiento, el dolor que ella nunca viviría para dar vida a otro. Su árbol genealógico nunca tendría continuidad a través de su propio ser. El seno de su madre llevaba el feto de la vida que daría, y, bajo esta imagen el óvulo fecundado por el espermatozoide, puntos de origen de todo un tronco familiar. La figura de Frida es el cuerpo de una niña, anclada en su casa azul, en la tierra mexicana, siempre púber, siempre niña, siempre cuerpo inmaduro para dar vida a otros.
Once meses después de su nacimiento vino al mundo Cristina. Frida no tuvo tiempo de disfrutar de ser la menor. La confiaron a una nana india que olía a tortillas y a jabón, que no hablaba mucho pero solía cantar canciones. También en esta obra autobiográfica Frida refleja su perenne sentimiento de infantilidad al no ser ella misma tampoco fuente de vida, de leche que alimenta a otros con la riqueza con que ella fue alimentada. Su cuerpo infantil unido a su rostro adulto recoge a esa imagen de ella misma, mujer adulta con cuerpo siempre inmaduro para la maternidad, cuerpo que fue amamantado y puede serlo siempre porque nunca será capaz de criar a otro ser.

La enfermedad

La enfermedad reflejada en el poema

“Desintegraciones”

En una silla de ruedas suspendo mis pensamientos,
los hago girar con llaves de hierro
que clavo en mi cuerpo para poder funcionar

Es un carnaval de máscaras con doctores y cuchillos,
recortes en lencería oxidada
que erosionan el hueso(…)

La vida atónita entre sábanas
es mímica
diaria…

Es el dolor de presencia constante en la vida de Frida. El feto que nunca se alojó en su seno, en el aire. La pelvis vacía, seca. Al lado, el árbol de la esperanza que, junto a las cicatrices y la cama del dolor, siempre estuvo presente en el temperamento vital y luchador de la mujer y la artista.

Diego Rivera, el tercer dolor

“Sufrí dos graves accidentes en mi vida… uno en el que un tranvía me arrolló. El segundo fue Diego…”

Tengo alas de mariposa
Y un color adecuado

Tú me miras como yo deseo

PD: me ofrezco con todo el amor

La equivocada relación tormentosa con un artista temperamental que llegó a serle infiel incluso con la hermana de Frida y la misma infidelidad de Frida con parejas de ambos sexos. Diego fue quizás la puerta de contacto con figuras como Bretón que abrieron las posibilidades del éxito artístico en unos tiempos en que éste no era fácil para una mujer. Pero el precio afectivo fue doloroso y nunca llenó sus no realizados deseos de maternidad. Su Autorretrato con mono (1938) en versión completa presenta ya a esa Frida sentimentalmente herida. El mono, regalo de Diego, es símbolo demoníaco. El collar indígena alrededor de su cuello aparece como una soga. O collar de espinas en otro caso así como el colibrí sobre su pecho- símbolo de vida e ilusión en la cultura mexicana- muerto ahora y adoptando la misma forma de las cejas unidas de Frida.

Las dos Fridas es imagen simbólica de la Frida mexicana y la Frida occidentalizada, la una frente a la otra, compartiendo sus corazones, pero que rompen su vena mutua sobre la Frida vestida a la europea. Muestra la importancia que tenían para ella sus raíces mexicanas. Introducida con intensidad en este mundo indígena de su propia cultura por Diego Rivera en los mejores momentos de su relación, el corazón se rompe, la vida se extingue por la vena cortada sobre su traje occidental. El viaje de Diego a Estados Unidos, la separación de la pareja en esos momentos, el contacto de Frida con el arte y la vida de la cultura occidental rompen también de algún modo la relación de ambos.
Columna rota es metáfora, no solo de la mujer con los huesos quebrados por un duro accidente, sino también el cuerpo plagado de clavos y la vida rota por su separación y divorcio de Diego Rivera. La estructura humana de la persona se quiebra al romperse además el amor que estructura su propia vida.

Conclusión: Muerte o suicidio

“Espero alegre la salida y espero no volver jamás.”

DESINTEGRACIONES
Tengo una relación íntima con el último soplo de la vida.
El último hombre me deshace
como a un reloj.
Dejo mi vida en un carrusel
que se cierra desde dentro .

Por este camino de arte y dolor ante el que una mujer de carácter enérgico y apasionado lucha hasta romperse, podemos pensar, ¿Qué hay de artístico? ¿Qué de belleza?
Frida-Andra Rotaru: de nuevo el diálogo entre las artes. ¿Qué busca el artista al crear? ¿Qué buscamos cuando nos sumergimos en las obras de arte que contemplamos? ¿Es la búsqueda de la belleza? ¿Qué belleza deseamos los hombres en la vida? Y, ¿Qué belleza no encontramos en la vida para acabar buscando en ámbitos concretos que, como el arte, parecen especialmente destinados a crearla?

Al contemplar la obra de arte, al dialogar con la imagen de lo contemplado -porque sólo así se puede recibir el arte- esos momentos de catarsis liberadora de las luchas y contradicciones internas del artista se convierten en eco de las nuestras propias.

En el arte, el público desea encontrar expresado aquello que otro tiene capacidad de decir plásticamente, poéticamente que él no posee. No. No se busca la belleza de cánones ideales porque el interior del hombre no es una medida de canon ideal. Es la belleza de lo más sublime y lo más oscuro, lo más elevado y lo más vil que cabe en el interior del sentir y vivir. Es el hombre en definitiva. Frida habló pintando. Andra Rotaru pinta a Frida con poesía. (Begoña Fernández Cabaleiro, 2008)