Off
Link to “Ţinuturile sudului” vis a vis de Manneken Pis

“Ţinuturile sudului” vis a vis de Manneken Pis

În perioada 17-19 martie 2010, cu ocazia Zilelor Internaţionale ale Francofoniei, Bruxelles-ul a devenit o scenă literară încăpătoare şi primitoare pentru 6 scriitori români: Valeriu Mircea Popa, Octavian Soviany, Miruna Vlada, Cosmin Perţa, Nora Iuga şi subsemnata, Andra Rotaru, alături de traducătoarea poemelor recitate, în franceză şi engleză, Alina Miron. Un eveniment sprijinit de ICR şi Centrul Român de Informare de la Bruxelles, condus de doamna Carmen Ducaru.

Off
DSCN9147

“Înţelesul unui tablou nu poate fi decât un poem” de Teodora Coman

  * http://insemnaridinsubterana.wordpress.com/about/ Nu pot să nu mă întreb cum aş fi receptat...

Off
17394_0_1

Elisabeth Berchtold & atelierul de traduceri suedez

Ediţia din acest an a atelierului de traduceri organizat de Institutul Cultural...

Off

E nevoie sa-mi bata inima ca sa stiu ca fac ceva in directia buna

http://www.suplimentuldecultura.ro/numarpdf/SDC_397_Low-res.pdf

Off

Performance Mix Festival, NY: “Lemur” în turneu

http://myemail.constantcontact.com/Performance-Mix-opens-NEXT-WEEK-.html?soid=1102244447763&aid=tcwoi1YkKho

Off

Duminică

 

 

http://www.youtube.com/watch?v=7egVdbnB-rU

 

 

Off

Spiritism cu lemuri, corpuri româneşti, dramadoll(uri) etc.

Joi, 21 martie 2013, începând cu orele 20:00 și până la venirea dimineții, la Tramvaiul 26 (Str. Cercului 6, Bucureşti) va avea loc o noapte albă a poeților, cu ocazia  Zilei Mondiale a Poeziei. Dintre cei care vor citi: Adrian Diniș, Aida Hancer, Anca Bucur, Claudiu Komartin, Andra Rotaru, Ciprian Măceșaru, Cristian Cotarcea, Dimitri Miticov, Gabriel Daliș, George Floarea, Laura Dan, Livia Ștefan, Marius Surleac, Mugur Grosu, Oana Cătălina Ninu, Radu Nițescu, Răzvan Țupa, Vlad Tăușance și mulți alții. Invitat special: poetul și artistul vizual Gene Tanta, din USA. Spectatorii se vor bucura și de un moment muzical surpriză.

Mai multe informaţii la pagina: http://www.facebook.com/events/457338394333363/

Off

Lemuria, de Emanuela Ilie

* cronică apărută în revista Convorbiri Literare, februarie 2013

Lemuria

Emanuela Ilie

 

Titlul celui mai nou volum de versuri scris de Andra Rotaru, Lemur (Cartea romȃnească, Bucureşti, 2012), este, neîndoielnic, excelent ales. Vocabula mai mult decît sugestivă trage peste lumea poetică scenografiată în carte o cortină de semnificaţii mitologice greu de ignorat. La romani, lemurii (lemures) desemnau umbrele ori spiritele celor care, după o moarte violentă, erau condamnaţi să rătăcească, fie în căutarea fostelor cămine, fie în căutarea unei răzbunări sîngeroase. Indiferent de natura lor, determinată de felul în care îşi găseau sfîrşitul terestru şi comportamentul ulterior (lari erau spectrele considerate bune, protectoare, iar larvae cele rele, vindicative), lemurii erau celebraţi de supravieţuitori în cursul sărbătorii numite chiar lemuria. În întregul ei, cartea Andrei Rotaru nu este altceva decît o astfel de lemurie întunecatăîn care se celebrează o entitate ambiguă, pe care un amestec de senzaţii şi sentimente dintre cele mai tari poate să o corporalizeze în varii moduri.

Lemurul de aici nu este, fireşte, o creatură zoomorfă, în ciuda faptului că poeta îl descrie apelînd adesea la indici de gen: „erau pline de apă dimineţile în care s-a trezit/ şi s-a ridicat; a umblat pînă în apropierea lor,/ a lătrat gutural,/…/ nu şi-a adus aminte decît că, în locul gurii,/ ducea un cioc gigantic” – Astfel începe. Sau: ‚avea ochii sticloşi./ îşi apropie botul de braţele mele./ îmi spune să-i iau capul în mîini./ să-i aşez gîtul pe al meu. lemur, şoptesc./ blana lui e acoperită de sînge./ a fost de curînd cu o vietate, a tîrît-o pe cîmpuri” – Un corp nou. Şi încă: „avea părul lung, de femeie.// locurile prin care trece/ între două vîrste, chipul de culoarea mierii,/ ochii de felidă” – Jurnal. Ci mai degrabă o creatură spectrală, estropiată („tot ceea ce este de atins/ e un mănunchi de cioturi// împodobite şi chemate/ spre viaţă de un trup inexistent” – Simulacru), măcinată de instincte periculoase, care poate apărea în orice moment al zilei – deşi, fireşte, mediul de predilecţie este nocturnul –  stimulîndu-i privitoarei o paletă întreagă de stări contradictorii, de la fascinaţia aproape maladivă la teroarea abil regizată. Un portret cît de cît fidel al acestei creaturi informe, egal agresive şi fragile, seducătoare şi repulsive, este imposibil de reprodus. Cert este faptul că în conturarea fantasmaticului lemur Andra Rotaru îmbină un remarcabil simţ al concreteţei biologice privite aproape microscopic şi o rară capacitate de sugestie a tensiunilor, fiorilor şi pulsiunilor inerente unui eu schizoid, ce îşi trăieşte agonia într-un decor similioniric ori de-a dreptul coşmaresc. Recuzita minimală din acest decor în care se amestecă, pînă la indistincţie, elementele specifice speciilor şi regnurilor (de la învelişul corporal pînă la viscerele şi secreţiile lui variate) sporeşte senzaţia de insecuritate a fiinţei care îşi vede ameninţată, finalmente, nu numai identitatea corporală, ci şi identitatea generică sau cea spirituală.

De la un punct încolo, textele contabilizează, de altfel, semnele alterării identitare. Poemul febril intitulat din ţesutul capului, părul începe să trosnească., spre exemplu, descrie reacţiile necontrolate ale unui corp agresat de o ciudată furie a laptelui: „ valuri de lapte se scurg pe frunte. febră. otravă./ zgomotul unor corpuri care înţepenesc./ mai întîi spatele. vertebrele se încovoaie./ picioarele se tîrăsc în lateral./ febră în ochi, sub piele./ lemur, ţip, iar laptele înmoaie coardele vocale.” În miezul poemului Păsări în cuşti apare un veritabil ecorşeu al unui om-pasăre încă agonic: „cînd ţesutul se agăţa de alt ţesut,/ carnea începea să cadă. cea mai mică/ era deja dezbrăcată. agoniza,/ iar membrele ei încă se unduiau. trăgea/ de pulpa robustă a unei păsări albe.” Amînare conţine doar unul dintre ritualurile de mutilare sfîrşite, nu o dată, în interferenţa totală sau parţială om-animal: „în fiecare zi o parte din membre mă părăsesc./ o mînă se strînge şi se întinde,/ abia mă ţine aici,/ îmi face loc pînă afară.” În timp ce Plecarea pare a consfinţi aclimatizarea definitivă a fiinţei cu atotputernicul Celălalt, fie el declanşator ori manifestare a unei maladii existenţiale fără leac: ‚n-am putut să vorbesc./ atunci am ţinut gura larg deschisă./ formele ei alungite, trase în ambele părţi ale feţei./ animalul izbeşte cu furie în mine, icneşte./ îşi frînge vertebrele de oasele mele tari.” Temelor alienării şi contaminării identitare le serveşte de minune şi amestecul abil de registre şi de voci poetice: cititorului îi este greu, la un moment dat, să îl identifice pe emiţătorul discursului aşa zicînd lemurian, cum la fel de greu îi este să distingă între vînatul şi vînătorul care se pîndesc în Crevase ori cînd noaptea, lemuri şi oameni alunecă unii spre alţii.

Orice tentativă de explicare logică a naturii Celuilalt şi de anamneză cu finalitate salvatoare a victimei sale nu poate, prin urmare, decît să eşueze. Aşa cum se întîmplă, bunăoară, în Lemur, unde fantasma este iniţial definită şi apostrofată ca o simplă materializare a conţinutului tulburat al propriei vieţi psihice: „nu exişti, astăzi ţi-am spus;/ cred că eşti o întruchipare/ a stărilor mele psihice; nu rîde,/ mîine sîntem scindaţi,/ te iubesc, ştii uneori// …/ cote maxime de tulburare. ar şti că a avut dreptate:/ seamănă cu un sindrom orgiastic-anxios”. Dialogul cu alterioritatea şi tentativa de clarificare a cauzelor halucinaţiei sînt însă imediat rupte, căci imersiunea în straturile alternative ale lumii nu are niciodată nevoie de lestul raţiunii.

Indiferent, fireşte, dacă halucinaţiile, coşmarurile şi celelalte scenarii lemuriene cu potenţial deimografic au cauze organice sau se dovedesc a fi consecinţele ingerării de substanţe mai mult sau mai puţin toxice (undeva, spre exemplu, se vorbeşte despre Locurile şi orele ambigue „cînd inhibitorii şi excitatorii iau cu asalt” fiinţa privată de hrană, lumină şi în genere de orice contact cu exterioritatea), ceea ce contează cu adevărat este desenul remarcabil al acestor lemurii întunecate. Desen reuşit uneori, ca în această elocventă Ziua 5, din doar cîteva tuşe expresioniste: „te văd într-o lumină albastră ca şi cum ai aprins/ o lanternă sub ţesuturi./ stinge-o, e prea multă frică”.

Una peste alta, lemurul care paradoxal o face să agonizeze şi să trăiască autentic pe cea captivă în Cuştile din texte m-a convins că Andra Rotaru este una dintre cele mai sensibile şi mai credibile poete de azi.

 

 

Off

Despre Tescani, Catalina Gubandru, lemuritze si bucurii imense:)

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/andra-rotaru-se-scrie-multa-poezie-foarte-buna-in-romania-de-stelian-turlea-10665257

în dialog cu Stelian Ţurlea:

 

– După admirabilul volum „Ţinuturile sudului” (Editura Paralela 45, 2010), iată unul intitluat “Lemur” (Editura Cartea Românească, 2012). Al treilea. Ce sunt lemurienii? Fiinţe fabuloase? Fantasme?Voci ale spiritelor, ca în mitologia romană? Ai mai răspuns acum vreo jumătate de an acestei întrebări. Insist…

– Nu am văzut vreodată aceste vietăţi în mediul lor natural, nici la vreo Grădină Zoologică. Dacă ar fi un volum autobiografic, întrebarea ar fi sunt eu un lemur? Iar cum adevărul poate fi întotdeauna privit printr-o lentilă deformatoare, iată, lemurii-lemurieni pot fi întrupaţi în tot ceea ce are legătură cu gestica, cu mişcarea, cu transformarea. De la voci, la senzaţiile unor prezenţe, de la contorsionările unor încheieturi, la zgomotul unor rotule frânte. Suntem nesiguri, uneori, şi de imaginea noastră într-o oglindă. Ne recunoaştem sau nu, iar dacă anumite părţi ale corpului sau detalii psihice ne-ar fi arătate trunchiat, ele s-ar potrivi şi altora. Depinde de nivelul de serotonină pe care-l alocăm ludicului de fiecare zi…

Volumul a prins contur la Tescani, la Muzeul Naţional George Enescu – Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu”, în toamna lui 2010, unde am poposit pentru o lună, în cadrul unei rezidenţe ArtistNe(s)t. Am stat pe un domeniu imens, într-o cabană de lemn, înconjurată de câmpuri şi păduri. Fiecare dintre zgomotele specifice a trebuit să ia un chip, să fie integrat într-un fir logic. Şi, chiar şi aşa, nu am reuşit să prind decât frânturi din lumea care popula acel spaţiu. Noaptea mă trezeam cu sute de vietăţi pe mine, care îmi respirau în dreptul nărilor, apoi îmi adulmecau gleznele, pentru ca imediat să se retragă în bârnele de lemn ale cabanei. Nu le-am văzut chipul, doar le-am simţit. Iar zilele mi le petreceam în compania unor căţei supradimensionaţi, a unor mânji care tânjeau după bomboane şi alte dulciuri, a unor fiinţe care dispăreau pe măsură ce mă apropiam de ele. Pot să spun că niciodată nu am stat atât de mult cu ochii închişi, şi nu am văzut niciodată o lumină mai puternică.

 

– Ai avut un model sau e pură inspiraţie?

– Am avut intuiţii şi stări, pentru a înţelege cine populează cu adevărat spaţiul de la Tescani (în primă fază) şi cu cine îmi împart viaţa în acea toamnă. Pe măsură ce mă luau prin surprindere întâmplările, pe atât de mult încercam să le dau o formă, să le păstrez. Atunci a luat naştere numele personajului, lemur, şi am scris vreo 90 de pagini despre el, care se regăsesc acum în capitolul trei al volumului, pe o suprafaţă mult mai restrânsă.

O întâlnire excepţională în acea perioadă a fost cu Ana Cătălina Gubandru, performer şi coregraf, al cărei spectacol – “LAMUR (the most beautiful I can )” – a fost un nod în tot ceea ce a însemnat parcursul meu ulterior şi dorinţa de a explora o zonă necunoscută mie: coregrafia. Atunci când eu în lumea reală nu puteam să fac anumite lucruri simple sau să mă bucur de ceea ce era în jurul meu, o urmăream pe ea, într-o simbioză perfectă cu spaţiile şi animalele care ne înconjurau, un personaj în sine, cu care am rezonat. Ea a fost primamea “lemuriţă”.

Însă corpul efectiv al personajului l-am găsit în altă parte a lumii, aşa cum îi şi stă bine lemurului meu scindat. M-a influenţat mult un coregraf întâlnit în America, Robert Tyree, cu care am discutat mult despre vocea lemurului despre care scriam, despre gestica unui animal, despre discurs şi fir narativ într-un spectacol de dans. Ne trimiteam înregistrări: eu cu poemele scrise în română, pe care el le asculta şi crea gesturi din sunetul vocii şi poemelor mele.

 

– Ioan Es Pop spunea că poezia din acest volum „e cutremurare pură şi nu permite tonurile moi şi călduţe”. De ce o poezie atât de gravă la un poet atât de tânăr?

– Mi se pare că nu am făcut vreun compromis, iar de aici poate tonalitatea mea specifică. Am redat lumea în care am trăit o perioadă de timp, pe care am văzut-o şi pe care am simţit-o. Otrava care s-a impregnat în lemur, dătătoare de viaţă sau toxică, am simţit-o fizic şi psihic şi eu. Depinde pe ce pui accentul atunci când citeşti: nu e nimic rău în a fi toxic pentru câteva momente, la fel cum, să fii prea optimist poate fi eronat în anumite situaţii. Gravitatea e bună, cine nu minte pe o tonalitate gravă şi cu zâmbetul pe faţă? Trick or treat…

 

– Volumul „Lemur” a fost adaptat de coregraful american Robert Tyeree şi spectacolul de dans a fost prezentat la Portland, Seattle, New York. Cum e să adaptezi pentru dans o poezie?

– Solicitant, intruziv, fascinant. Trebuie să ai acea luciditate rară pentru alegeri perfecte. Iar alegerile reuşite sunt acelea care te lasă, după vizionarea unei mişcări (în cazul meu), cu tahicardie. Sau, în urma unei prime discuţii, cu un nou proiect major şi motivant (în cazul lui).

– Orice poezie se poate transforma în spectacol sau în cazul tău e ceva special?

– Nu ştiu, depinde care sunt întâlnirile dintre artişti: mari, medii, inexistente… Nu de multe ori, un proiect bun are o finalzare dezastruoasă sau mediocră datorită nepotrivirii sau alegerilor derizorii dintre actanţi.

 

– După această carte ai primit, împreună cu Radu Vancu, premiul Tânărului poet al anului 2012. Simţi că te obligă în vreun fel această recunoaştere?

– De când am început scrierea volumului nu am avut în vedere faptul că m-ar interesa altceva în afară de a reuşi să creez mai multe finalităţi: o carte de poezie, de multe ori sfârşeşte (chiar dacă într-un mod excepţional, lăudată, apreciată epifanic etc.), prin a fi doar o carte. Care schimbă sau nu câte ceva în plan literar, care bucură câţiva oameni. Lemur  are şi o altă finalitate: dacă el cade în mâinile unor persoane care pot crea împreună cu el un tandem gestual, atunci miza a fost atinsă. Iar acest lucru s-a întâmplat deja, am întâlnit acea persoană extraordinară care i-a dat un corp fizic, coregraful american Robert Tyree. Pornind de la poeme, a recreat atmosfera în care doar un lemur poate trăi, a dat vocii o mişcare a întregului său corp, l-a eliberat.

Desigur, mă bucur pentru premiu, la fel cum m-am bucurat şi pentru altele, însă acestea nu garantează o traiectorie, doar îţi aţâţă orgoliul un pic, te fac mai rău, mai plin de o umanitate uneori josnică. Ăsta este efectul, observat la atâţia alţi premianţi cu coroniţă. Lemurul dacă ar primi o coroniţă din flori ar digera-o. Astfel, efectul ar fi pentru o foarte scurtă perioadă de timp. Şi s-ar rezolva rapid partea cu orgoliile. Cine ar devora doar din orgoliu?

 

– La primirea premiului ai afirmat că „Lemur” „face parte dintr-un proiect mai mare, sper nu doar poetic”. Poţi detalia?

– Înainte de a fi fost publicat volumul, a fost prezentat spectacolul de dans Lemur – un studiu în replică la vocile pe care personajul meu poetic le lua. Nu ştiam dacă toate experimentele mele şi ale lui Robert Tyree vor duce într-o direcţie sau mai multe, deşi ne doream. S-ar fi putut opri totul doar la spectacolul lui de dans, cu acelaşi titlu, sau la volumul meu. Am avut norocul să ne completăm minunat şi să funcţioneze ceea ce iniţial a fost doar o intuiţie. În momentul întâlnirii mele cu Robert nici unul nu mai lucrase într-un binom “intermedia”. Ne-am asumat riscurile de rigoare, care au adus multă pasiune în domeniul fiecăruia.

Am şi înregistrat un film de câteva minute, împreună cu un regizor, ca un fel de avanpremieră la spectacolul lui, folosind poeme, muzică, imagine, elemente definitorii pentru personajul lemur…

Câte ceva din corpul coregrafului este împrumutat personajului meu, multe secvenţe şi particularităţi din dansurile lui sunt recreate în poezia mea; am avut, pe lângă discuţii, multe momente în care alegeam spectacole de dans pe care le vizionam şi comentam împreună, pentru a găsi ceea ce ne apropie şi ceea ce ne desparte în modul de a gândi sau simţi.

Pe lângă spectacolul de dans, care momentan este prezentat doar în America, am mai multe planuri, pe care momentan nu vreau să le devoalez.

 

– Unde crezi că se află poezia românească, în comparaţie cu ce se scrie în lume?

– Nu ştiu decât că se scrie multă poezie în România, foarte bună, pentru toate gusturile. Există, din păcate, doar puţini traducători care pot reuşi performanţa de a o traduce bine, de a reuşi să diferenţieze, şi în traducere, anumite locuri comune. Uneori, marele păcat al traducerilor este acela că reuşesc să creeze scriitori seriali, scriitori care seamănă unii cu alţii, deşi în limba originară ei sunt diferiţi.

 

Off

“Anthologie de la poesie roumaine contemporaine 1990-2013”

La Editura Tracus Arte a apărut volumul în limba franceză Anthologie de la poesie roumaine contemporaine 1990-2013, selecţii şi traducere de Linda Maria Baros. Cei 13 autori incluşi în antologie sunt: Ioan Es. Pop, Lucian Vasilescu, Paul Vinicius, Mihail Gălăţanu, Dan Mircea Cipariu, Mihail Vakulovski, Dan Sociu, Teodor Dună, Alexandru Vakulovski, Andra Rotaru, Miruna Vlada, Moni Stănilă, Cosmin Perţa. Volumul va fi lansat cu ocazia Salonului de Carte de la Paris, 2013.

 

„Valorile literare şi umane pe care le vehiculează poezia sunt universale. Tocmai de aceea, ea permite racordarea oricărui microscosmos naţional,  la macrocosmosul pe care îl reprezintă cultura la nivel internaţional. (…) Participarea României ca ţară invitată de onoare la Salonul de carte de la Paris din martie 2013 este, cu siguranţă, o ocazie fără precedent, aş spune, pentru literatura noastră de a se face cunoscută la nivel internaţional. O ocazie extraordinară pentru noi de a revaloriza imaginea României!” – Linda Maria Baros

Linda Maria Baros s-a născut în 1981 în România. Locuieşte de mulţi ani la Paris. Doctor în litere la Sorbona veche. Conferenţiar universitar atestat în Franţa. A publicat, până în prezent, cinci volume de versuri (două în România, trei în Franţa). A fost distinsă cu Premiul pentru Vocaţie Poetică, 2004; Premiul Apollinaire, 2007. Poezii publicate în 25 de ţări. A tradus treizeci de cărţi în limba franceză sau în limba română. În Franţa, membră a juriului Premiului Apollinaire, membră a juriului Premiului Max-Pol Fouchet şi secretară generală a Colegiului de Literatură Comparată (Paris). În România, iniţiatoare şi coorganizatoare a Festivalului Primăvara Poeţilor şi directoare a revistei literare VERSUs/m. Site personal: www.lindamariabaros.fr

Off

Cafeneaua critică vs Festivalul internaţional Primăvara poeţilor

Miercuri, 13 martie 2013, ora 19:00, în Club A din Bucureşti va avea loc o nouă ediţie a proiectului de dezbateri culturale “Cafeneaua critică”. Această ediţie se desfăşoară în cadrul festivalului internaţional Primăvara poeţilor, ediţia 2013 (9-24 martie). Sunt invitaţi autori care au publicat volume semnificative în anul editorial 2012: Constantin Abăluţă (Péripéties quasi-imaginaires dans les rues de Paris, Éditions du Cygne, Paris, 2012), Nicolae Prelipceanu (La pierderea speranţei, Editura Casa de pariuri literare, 2012), Traian T. Coşovei (Jurnalul morilor de vînt, Editura Tracus Arte, 2012), Magda Cârneci, Poeme trans (Editura Tracus Arte, 2012), Ioan Es. Pop (Căderea-n sus a corpurilor grele, Editura Tracus Arte, 2012), Andra Rotaru (Lemur, Editura Cartea Românească, 2012); invitat special: Claudiu Komartin (Cele mai frumoase poeme din 2012, în pregătire pentru tipar!). Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.


“Cafeneaua critică” este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. De la reluarea sa în noiembrie 2008, Cafeneaua critică a fost găzduită de cluburile bucureştene The Silver Church, Club A şi Club Control. De la debutul „stagiunii” 2011-2012, Cafeneaua critică a revenit la Club A.

Off

Joia linguriţelor

Silvia Dumitrache, despre Joia linguriţelor, pe bookaholic.ro:

mai multe aici: http://bookaholic.ro/poezie-si-dulceata-la-%E2%80%9Ejoia-linguritelor%E2%80%9D-cu-nora-iuga-si-andra-rotaru.html

Off

Lecturi în dialog: Nora Iuga şi Andra Rotaru la Joia linguriţelor

Joi, 21 februarie 2013, ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45) din Bucureşti, în cadrul proiectului „Joia linguriţelor”, va avea loc o întâlnire cu Nora Iuga, una dintre cele mai iubite şi mai apreciate scriitoare din România, şi Andra Rotaru. Nora Iuga va citi poeme în avanpremieră din “Câinele ud e o salcie”, volum aflat în pregătire la Cartea Românească (şi care va fi lansat la Bookfest 2013), iar Andra Rotaru va susţine o lectură din “Lemur”, volum de poezii apărut recent la aceeaşi editură. Invitaţi speciali: Luminiţa Corneanu şi Daniel Cristea-Enache.

Mai multe detalii aici:

http://www.cartearomaneasca.ro/agenda/stiri-si-lansari/lecturi-in-dialog:-nora-iuga-si-andra-rotaru-la-joia-linguritelor.html

Pages:«12345678...18»