Andra Rotaru

Reportajul de la Colocvii şi Editorialul de azi, 29 iunie 2010, pe Agenţia de Carte: http://www.agentiadecarte.ro/2010/06/dintii-buni-si-cei-stricati-ai-tinerilor-scriitori-romani/

şi http://www.agentiadecarte.ro/2010/06/cts-a-luat-la-bani-marunti-debutul-in-literatura/

Le-aş citi pe melodia celor de la Noir Desire, Sober Song

Cu o zi înainte de a pleca spre Alba Iulia, la Colocviul Tinerilor Scriitori, am încercat să citesc semnalarea pe care o făcea Liviu Antonesei în Observator Cultural. Am avut ceva ghinion, n-am găsit revista pe unde am reuşit să ajung, apoi m-a prins ploaia şi căutările mele au fost cam stopate. Dar pe tren am citit revista. Începe aşa:  “Acum cinci ani, primeam de la Andra Rotaru, o tînără poetă despre care nu ştiam atunci nimic, volumul Într-un pat sub cearşaful alb (Editura Vinea, Bucureşti, 2005, „Postfaţă“ de A. Urmanov, volum laureat cu Marele Premiu „Ion Vinea“ pentru debut în poezie, ediţia a XV-a). Nu ştiu cît m-a impresionat acel premiu, dar „Postfaţa“ lui A. Urmanov, în gustul căruia aveam deja încredere, cu siguranţă m-a impresionat. Aceasta se încheia cu vorbele: „Într-un pat sub cearşaful alb este un volum unic pînă acum“ – şi nu se înşela! De altfel, pe lîngă premiul amintit, cartea a mai primit sumedenie de premii, de la cel pentru opera prima al Festivalului Naţional „Mihai Eminescu“ la Premiul pentru Debut al Asociaţiei USR Bucureşti. În 2008, această „biografie lirică“ a Fridei Kahlo, acest „autoportret cu mască“, după formula unui tînăr critic, a avut parte şi de o ediţie spaniolă. ” Continuarea aici: http://www.observatorcultural.ro/DIN-FOIŞOR.-Poetii-mei-Andra-Rotaru*articleID_23905-articles_details.html

Şi comentariile sunt savuroase:)

PS: Poza e de la Alba, ceva de genul “poet serios caut să uit melodii precum Alejandro” :)))))

În revista Observator cultural de mâine, 23 iunie 2010, va apărea prima cronică sau primele însemnări despre recentul volum “Ţinuturile sudului”, Editura Paralela 45. Nu îmi mai aduc bine aminte dacă şi în urmă cu 4 ani, primul care semnala apariţia volumului “Într-un pat sub cearşaful alb” (Editura Vinea), era tot Liviu Antonesei.

În timp, ne-am mai revăzut doar de vreo 2 sau 3 ori, fie la târgurile de carte, fie la festivalurile literare din Iaşi, pierzând aproape de tot chiar şi legătura electronică. De cele mai multe ori era ca într-un film alb negru netitrat când vorbeam pe mail. El îmi descria cum scrie zeci de hârtii urmărit de privirea căţelului său, pe care, nu ştiu de ce, mi-l imaginam o combinaţie între collie şi terrier sau canish. Oricum, un câine mare, auriu, cu urechi pufoase. Un fel de Montmorency: “Montmorency, cu un băţ în gură./ Două potăi cu o înfăţişare suspectă,/prieteni de-ai lui Montmorency. George ducând haine şi pleduri/ şi fumând o pipă scurtă…”(Jerome K. Jerome, “Trei într-o barcă”)

Îmi plăcea că domnul căţel se juca cu nişte lămâi pline de mucegai, obsesiv. Nu pot să redau atmosfera, e ceva ce găsesc în filme. Pluteşte totul în fum de rolă cinematografică şi iz de sală în ruine.

Şi mă bucur că Iaşiul dă primele semne despre Ţinuturile sudului, mai ales că tot la Iaşi sunt multe persoane care m-au privit cu multă bunăvoinţă, încă de dinainte de a debuta. Şi mă mai bucur că mâine e 23 şi în orice zi, un 23 mai are nevoie doar de o oră pentru a se împlini. Sau de două.

Debutul s-a produs în pat. La Mănăstirea Râşca, în 2005, experimentam diverse modalităţi de a scrie, printre care şi privarea de somn. A nu se înţelege că mi se impunea, ci aşa doream eu. În ultima seară petrecută acolo, înainte de alegerea volumelor ce urmau să fie publicate la Vinea, aveam de scris vreo 30 de poeme. La cel de al 28-lea m-am blocat. Auzeam deja refrene, rime, goarne şi îmi spuneam că nu mai pot, e timpul să dorm, că mi se făcea rău. Atunci, de pe cearşaful patului au început să iasă forme geometrice şi  flori& alte bizarerii. Le-am descris rapid într-un poem. A doua zi, datorită halucinaţiilor auctoriale, m-au ales pe mine şi pe Livia Roşca (a refuzat publicarea la Vinea) şi pe Diana Geacăr, spre publicare. Intuise Urmanov că sunt mai poetică atunci când uit de mine, decât atunci când sunt odihnită. Şi tot în pat mi-a venit ulterior ideea că aş putea scrie despre Frida, pe care o primisem cadou pe la 17 ani, împachetată între copertele unui album Taschen, mai mare decât cearşaful meu.

Mai multe date despre acest Colocviu, organizatori sau ediţii precedente, aici: http://colocviu2010.wordpress.com/

a “Ţinuturilor sudului” (10 iunie 2010, Bookfest) a fost de la excelent în sus. Nora Iuga a sosit la timp, Soviany era prins în trafic şi nu mă mai aşteptam să ajungă, dar toate dezavantajele s-au transformat într-un imens avantaj. Pur şi simplu s-a întrerupt şirul lansărilor şi şi-au făcut loc cuvintele lui. A punctat bine ceva ce am observat de curând la mine: cu cât un anumit lucru/persoană este la o anumită distanţă, cu cât o piele, o voce se păstrează neatinse, de abia atunci le simt şi de abia atunci există o apropiere. O intimitate retractilă…Şi a mai  punctat ceva bine: acea teroare de umed, rece, probabil de tot ceea ce ţine de tactilul apropierii dintre doi oameni. Oricum, Soviany a înţeles asta psihanalizând textele, pentru că nu a fost un discurs,  a fost pur şi simplu mai mult. Nora m-a făcut de vreo două ori să-mi muşc buzele ca să nu mă comport pecum o fetiţă care şi-a julit genunchii, a intuit povestea, a intuit ce este sub marea din Ţinuturi. După lansare am stat pe la terasele Bookfestului cu gaşca proaspăt reîntregită şi m-am simţit iar pe mine, ceea ce se întâmplă rar. Câte ceva despre lansare şi aici, pe blitz-show

Iar în umătoarea zi m-am rătăcit la Noaptea Albă a Galeriilor unde m-am simţit precum Gala în mijlocul tablourilor unui artist f. tânăr, la TC Studio (Hanul cu Tei). Sper să aibă un viitor minunat…cu sigla aceea care este de fapt pentru mine un suport “de încheieturi”.  Şi îi mulţumesc Simonei că a avut răbdare să mă aştepte până la 01: 30, când am binevoit să-mi fac apariţia. A fost o săptămână minunată, mai rău e că i-am prins gustul şi cred că mai vreau…

Astăzi a fost o zi bună. Încep ca dependentul care după ce se lasă de vicii, îşi scrie în carneţel dacă mai poate sau nu, încă o zi … Eu nu am mai putut nici o zi fără,

aşa că la ora 11:00 am ajuns la deschiderea Bookfestului (Romexpo). Ştiam că vine şi un scriitor spaniol, Lorenzo Silva, pe care l-am cunoscut în noiembrie 2009, la un festival de literatură în Mexic. Romexpo m-a întâmpinat cu o uriaşă caniculă (31 de grade), dar cu o atmosferă de vacanţă, lejeră, fără crispări inutile.

M-am bucurat mult de revederea cu Lorenzo şi apoi nu am mai fost atentă la tăierea panglicii festive, la discuţiile din jur, la nimic. Am încercat să asist la un discurs de inaugurare, din gama lucruri “care trebuie făcute”. Venisem cu o prietenă care nu a rezistat şi a început să se plimbe pe la standuri. A venit cu aparatul foto la mine spunându-mi să vin repede să văd ceva. Acel ceva era coperta cărţii mele, “Ţinuturile sudului”, de dimensiuni uriaşe, lipit de un parapet al standului editurii. M-am pozat cu marea, cu titlul, cu coperta şi am pupat pe toată lumea care îmi ieşea în cale (dintre cunoscuţi). Şi afişele de la Cartea Românească & Polirom sunt reuşite, cu pozele autorilor ce îşi lansează volumele acum (Despot, Duţescu, Oişteanu ş.a.)

O altă surpriză plăcută a fost să văd că, în cadrul Salonului de carte în limba spaniolă existau şi multe cărţi ale autorilor români traduşi în spaniolă. O altă bucurie: Volumul “En una cama bajo la sabana blanca” (omologul în traducere spaniolă al volumului “Într-un pat sub cearşaful alb”) apărut la Bassarai Ediciones în 2008, este pe raft. Nu ştiu cine e “vinovatul”, dar m-am simţit tare bine să văd că acum vine el la mine, nu mă mai duc eu în ţara lui de provenienţă editorială. După multe drumuri printre standuri şi o grămadă de cărţi reduse cumpărate (30 de cărţi şi noi şi f bune pot fi achiziţionate cu doar 200 de RON!, ceea ce nu se prea întâmpla la alte târguri), am fost întrebată de Lorenzo Silva dacă vreau un crime fiction sau altceva, dintre cărţile care îi fuseseră aduse la târg. Nu ştiu de ce nu beneficiază încă de o traducere în română, dar până atunci voi încerca să citesc “El blog del Inquisidor” . Autorul poate fi găsit şi pe www.lorenzo-silva.com.

Apoi am stat la o terasă şi am băut cred că prima bere pe 2010 cu Ileana Mălăncioiu şi White Noise, pe o ploaie agitată, de vară.

PS: Revin poate mâine, după lansarea “Ţinuturilor sudului”. Şi revin şi cu poze ale celor doi invitaţi ce vor vorbi despre volum, Nora Iuga şi Octavian Soviany. Pentru „uitaci”, lansarea mea e la ora 16:00, la standul Editurii Paralela 45!

În seara zilei de 4 iunie 2010, începând cu ora 22:00, foaierul Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian” a devenit spaţiul în care 33 de poeţi s-au întâlnit faţă în faţă cu jazzul, într-un maraton de poezie şi jazz ce a ţinut până în dimineaţa zilei de 5 iunie 2010, ora 05:00. Aflat la cea de a doua ediţie, “Maratonul de Poezie şi Jazz” a adus pe scenă nume de referinţă ale literaturii române contemporane. A fost o a doua ediţie mai densă, mai bine organizată, care naşte deja ideea de continuitate iminentă a acestui tip de eveniment.

Unul dintre seniorii ce au participat şi la această ediţie, Ioan Es. Pop ne-a mărturisit spre finele nopţii de maraton: “Cu cât sunt mai mulţi poeţi şi muzicieni, înseamnă că literatura şi muzica au un sens mai intens, au o putere mai mare de iradiere, dovadă că în seara aceasta, după părerea mea, faţă de anul trecut, lucrurile au fost mai bine rulate şi publicul a fost mai apropiat şi mai convins de faptul că 33 de poeţi pot să facă o mică armadă literară. Odată pornit un astfel de eveniment, înseamnă că există foarte mulţi entuziaşti care le imaginează. Întotdeauna imaginatorii stau în faţă, sunt ca nişte căpitani de corabie şi stau în faţa celor ce sunt aşteptaţi să se înroleze la drum, pentru descoperirea unei Americi, poate interioare.” Tot mini reportajul pe www.agentiadecarte.ro

La final fredonez California Dreamin`:)

Veştile bune apar în timp ce-mi fac somnul de dimineaţă, aşa că nu ştiu ce să mai zic, să dorm mai mult? După telefonul primit de la Editura Paralela 45, am plecat pe fugă spre USR- transformată în TNCP (Târgul Naţional al Cărţii de Poezie) şi a fost o surpriză plăcută să aflu că volumul bătea autostrada Piteşti-Bucureşti către Târgul Naţional al Cărţii de Poezie…La sediul USR atmosfera e super, îţi fug ochii şi nu ştii ce să alegi, iar banii, dacă îi ai, îţi rămân pe acolo. Nu regreţi! Am dat nas în nas cu câţiva scriitori dragi mie, aşa că le-am dat deja Ţinuturile, altora urmează să…Apoi am luat-o pe draga mea Simona Vilău de braţ şi ne-am învârtit între Romană-Universitate-Lipscani. Mă simţeam ca-n vacanţă, iar drumeţia pe Lipscani (ptr. relaxare) s-a soldat cu câteva vopsele pe haine şi-n plămâni. Artele plastice-s la ele acasă pe Lipscani, asta e clar! Ah, încă o întâlnire memorabilă…a fost revederea unui fost coleg de la Tonitza, Marius Ghiţă…au trecut vreo 12 ani de la terminarea liceului. Iar Ţinuturile sudului ne-au adus faţă în faţă. (Merci!) Ce pot să spun, I`m excited, iar mâine e şi Maratonul de poezie şi jazz…unde cartea va circula pe scenă, prin scenă, prin bar, prin pian, peste tot! Sau aşa mi se va părea mie. Iar la prima oră se va duce cu tot cu mine la Mogoşoaia pentru filmări lângă lac. Ileana Bâja rulls & Poezie pe pâine!

Aici redau câteva fragmente despre Ţinuturi, scrise de oameni dragi, Marin Mălaicu-Hondrari şi Livia Roşca, pentru că am optat ca pe volum să nu apară decât versuri…într-un final.

“Ce sunt “Ţinuturile sudului”? Ce geografie au şi ce vietăţi le populează? Cine le stăpâneşte? Se bat sau nu, între ele, aceste “Ţinuturi ale Sudului”? Nu sunt întrebări spectaculoase, dar sunt legitime pentru orice fel de geografie, chiar dacă simbolică precum aceea creată de poeta Andra Rotaru. Iar eu, care ştiu deja răspunsurile, îţi spun un secret: “Ţinuturile sudului” sunt două suflete ca două plăci tectonice desprinse cândva din aceeaşi bucată. Toată cartea este un minunat poem de dragoste în care apropierile şi depărtările îndrăgostiţilor sunt dramatice, vii, dar deloc patetice. Ţii în mână un volum de poezie cu efectul unei şedinţe de hipnoză pentru că “Ţinuturile sudului” sunt ale Andrei Rotaru, însă pot fi, în întregime, şi ale tale.” Livia Roşca

“E  aşa cum bănuiam: Ţinuturile sudului sunt fascinante, pline de visare. Şi mai e ceva aşa cum bănuiam: despre poezie nu se poate vorbi, numai că Andra Rotaru vine pe urmele lui Wittgenstein şi adaugă: despre ce nu se poate vorbi e încă şi mai greu să se tacă.” Marin Mălaicu-Hondrari