Categories
news

Poemul Mâini, în bulgară, în traducerea Lorei Nenkovska

РЪЦЕ

понякога нямаме вече ръце
стоим с прилепени едно до друго тела
гледаме се. когато поискаме да се прегърнем,
от мястото на ръцете ни поникват високи треви.
тогава знаем, че никога няма да се докоснем,
че на мястото им лято подир лято ще се натрупват
повече, прегърнали брега ръце, които са ни чужди
те растат в подводните планини, където не може да се достигне
понякога ни е дадено да ги видим отблизо, друг път изчезват

слънцето и изтегнатите на брега тела
бавно се удрят във водата. потапяме се в нея и от мястото, където изчезваш
водораслите рисуват силуета на тяло с твоите ръце.
всяка нощ стоя над възглавието ти
и бдя над ръцете ти. водата е все по-студена, ръцете са все по-големи.

Превод от румънски: Лора Ненковска

http://crosspoint.mediabg.eu/?p=8212


şi poemul în română


din când în când nu mai avem mâini.

stăm cu trupurile lipite unele de altele,

ne privim. când vrem să ne îmbrățișăm,

din locul mâinilor ies ierburi înalte.

atunci știm că nu ne vom atinge niciodată

că în locul lor, vară de vară,

vor fi aduse și mai multe mâini, străine nouă

îmbrățișate la mal.

cresc în munții de sub apă, unde nu se poate ajunge.

uneori le putem vedea de aproape, alteori dispar

soarele și trupurile întinse la mal

lovesc apa încet. ne afundăm în ea și, din locul în care dispari,

algele desenează forma unui trup cu mâinile tale.

în fiecare noapte stau la căpătâiul tău

și-ți veghez mâinile. apa e tot mai rece, mâinile sunt tot mai mari.

Categories
cronici în românia ținuturile sudului

Alte semnalări, recenzii, cronici, comentarii sau nu la Ţinuturi

A.G. Secară, Dunărea de Jos (august/2010)

Ca şi la prima carte a Andrei Rotaru, „Într-un pat sub cearşaful alb” (Ed.Vinea, noiembrie 2005), despre care am scris la vremea respectivă, după o primă lectură, nu poţi să nu exclami: pe marginea volumului de poeme poţi scrie un roman!

Andra Rotaru, cea din textele sale, este misterioasă, probabil nemulţumită de propria poveste (de aceea, în prima carte o Frida Kahlo ne este gazdă lirică, într-un joc literar bine argumentat şi seducător precum picturile mexicancei, de aceea în această a doua carte, „Ţinuturile sudului”, o sirenă a imaginaţiei cititorului, critic au ba, fredonând cântece ale celor de la The Doors, te poartă/ conduce prin mările imaginarului bogat al autoarei… O dragoste neîmblânzită, strange, este gardian al dorinţelor scriitorului, este necruţătoare cu toate legăturile primejdioase dintre cititori şi autori…

„Imaginile” care construiesc „lumea” cărţii în care te invită Literatura Andrei Rotaru sunt demne de o scenografie care ne aduce iarăşi aminte de imaginarurile unei Kahlo ori de Dali, ca să facem nişte referinţe quasibanale. Aceasta dacă nu cumva autoarea este şi o cinefilă rezonabilă… (P.S.2 – sic!: şi este una redutabilă, dacă aminteşte, în interviul amintit mai jos, despre „Zabriskie Point”! Mda, Andra Rotaru ne poate duce cu gândul şi la eroinele lui Antonioni!)

Dedublări, desprinderi, vârtejuri, un acvariu infinit în care îmi permit să inventez o insulă de purgatoriu cu o livadă de cireşi uscaţi (aceşti cireşi sunt ai autoarei!) care, în imaginarul comentatorului, va rivaliza pentru totdeauna cu o mult mai celebră livadă de vişini, personaje dispărute, enigme, spaţii şi iar spaţii (o casă, o casă-cameră, oraşe, plaje ş.a.), căutări, suspendări temporale dar şi bucle repetitive, detaşări, ceruri desfăcute – iată câteva elemente de o ontologie poetică greu de comparat…

Desigur, sunt multe sugestii, multe versuri care doar amorsează imaginaţia cititorului, câteodată sporindu-i frustrarea născută din dorinţa prozaică de poveste şi claritate; dar frumosul nu este vreodată claritate pur şi simplu; de multe ori, de cele mai multe ori este stranietate, neobişnuit… Frumuseţea este tinereţe iar „Ţinuturile sudului” este o carte tânără, purtând mândră atributele unei vârste care poate convinge mai mult decât toate celelalte că Poezia este Viaţă şi Credinţă în Adevăr şi Justiţie: care va să zică Frumuseţe şi Iubire.

Andra Rotaru ştie, intuieşte că Perfecţiunea nu poate fi atinsă Aici şi, oarecum, nici în Literatură: dar aceasta nu înseamnă că Ele nu există şi că n-ar fi bine să le fii vecin, să-ţi construieşti locuinţe diverse ori să te aciuiezi în preajma lor: în epave („unde doar apa mai poate pătrunde”), în alţi oameni (vezi Kahlo ori alţi „însoţitori”, chiar blânzi strigoi ori cititori necunoscuţi fiind)…

Pentru ea şi pentru cei ce simt precum ea „există doar amânări”, „nefericirea doare”, „drumurile dese nu mai seamănă/ cu nimic” iar riturile sacre (de pe-trecere în alte lumi ori dimensiuni, nunţi, botezuri ş.a.m.d.) par străine, nefireşti, stârnind (totuşi) zâmbete care pot fi reci, pot fi schizofrenice, pot fi doar literare… Chiar şi anumite tipuri de frumuseţe pot fi stranii („lucrurile frumoase au înfăţişarea/ animalelor ce se împerechează în haite,/ şi ochii se mişcă după un ritual din care a dispărut bucuria”, p.17).

Într-o carte bizară (în sensul bun al cuvântului „bizar”) şi erotismul este… bizar. Argumente, „poezii” – aşa se precizează sub titlul cărţii, că ar fi vorba de „poezii” – precum „Mâini” şi „Semănăm” (p.19 şi 20), din care cităm: „din când în când nu mai avem mâini./ stăm cu trupurile lipite unele de altele,/ ne privim. când vrem să ne îmbrăţişăm,/ din locul mâinilor ies ierburi înalte./ (…)/ soarele şi trupurile întinse la mal/ lovesc apa încet. ne afundăm în ea şi, din locul în care dispari, / algele desenează forma unui trup cu mâinile tale.// în fiecare noapte stau la căpătâiul tău/ şi-ţi veghez mâinile. Apa e tot mai rece, mâinile sunt tot mai mari.” Pagina 20: „când trupurile se apropie repede şi încep să semene/ suntem gata să ne vorbim./ ne întoarcem corpurile pe dos/ ne ţinem încă puţin respiraţia/ şi tălpile se desprind// suntem la fel de goi. o apă curge peste noi/ peste alte cărnuri./ şi e doar o vară,/ un asfalt care se adânceşte în alt asfalt,/ o căldură care îmi înnădeşte degetele în păr,/ aproape ca o amânare a tuturor verilor”…

Desigur, chiar (sau mai ales) bizar, erotismul nu este facil: „peste tot era el. peste tot erai tu. peste tot era iarnă.” (p.21).

*

Structura propriu-zisă a cărţii este una obişnuită pentru o carte de poezie: trei părţi, „Primele dimineţi”, „Ţinuturile sudului” şi „Desprinderi”. Virtualitatea capătă consistenţă în al doilea grupaj, o adevărată capcană („până şi pentru vrăbii”, p.33). O virtualitate de joc pentru calculator de tip „quest” dar în care nu sunt respectate nici cele mai elementare reguli ori nivele, sistemul de skill-uri pentru cititori fiind dificil. Este o lume siliconată, întru varul moale, în care vara şi iarna (vorba vine!) sunt acelaşi anotimp, în care o corabie navighează sau nu pe dune de nisip ori „prin iarbă” care se găsesc în pereţi, caii (şi nu numai) au pielea întoarsă pe dos, este un aer de veşnică dimineaţă („ca şi cum ar fi o zi nesfârşită”), în care banalul pare a fi suspendat.

Cu ultimul grupaj, plecând de la strofa din „The Doors” (tot nişte versuri ale lui Jim Morisson deschid şi primul grupaj) care ţine loc de moto (unde scrie, printre altele: „Love has been lost, is that the reason?/ Trying desperately to be free”)  îţi poţi imagina personajul Andra Rotaru şi ca un alter ego al lui Morrison… sau, cine ştie, Pam…

Nefiind mare amator de lirică onirică, am tot încercat să nu deschid subiectul: argumente ar exista şi poate Andra Rotaru chiar scrie sub imperativul Oniricului dar cerebralul pare a controla totul. Dar (parcă e mai bine să folosim un alt moto, de la un poem intitulat chiar „Desprinderi”) „lucrurile frumoase trebuie să rămână doar frumoase. o primăvară nesfârşită ar fi monstruoasă. Mai bine vorbeşti despre o casă cu apă decât să fii acolo.

În ultima parte a cărţii este iarnă, este nostalgie, este Ea, Andra Rotaru (p.52-53: „nu mai vreau să mă trezesc. mă blochez. stau în casă. nu pot să ies/ de aici. am un corp schimbător. îmi aduc aminte prea mult. mie/ dor. caut ceva. nu găsesc (…)/ multă plictiseală. poate că mă/ desprind, am obosit. se termină ceva. nu mai simt lumea. mi se/ spune că de abia acum începe. simt că încep să o pierd, nu o mai/ văd. fii mai egoistă! ce? reuşesc iar să nu simt. mi-e bine. mi-e greu să/ mai scriu. nu mai ştiu nimic…”

„Apa”, poemul de la 53: „doar ca o umezeală/ care se prelinge şi îngheaţă la loc, trupul meu.// cu adâncimi de sute de metri, cu trepte/ care coboară, trupul meu.// o coborâre lentă, prin întuneric. printr-o apă îngheţată./ doar propriu-mi corp. trec repede prin el, mă opresc./ aşa mor animalele în captivitate. cu gheaţa solidificată de-a lungul gâtlejului.// într-o iarnă pe care am dus-o cu mine. într-un trup din care apa intră şi iese.”

Şi în iarna aceasta de final de carte Andra Rotaru citeşte, bărbaţii îşi pot descoperi fantomele reci din ei, îşi pot aminti de „Anul trecut la Marienbad”, unde un el poate crede că i-a scris ei o carte de poeme în care o poate întreba decent dacă n-a murit sau dacă a trăit cu adevărat. Ea poate răspunde (dacă vrea) „Adânc” (p.58): „dormi acum. pe treptele ce duceau spre mine/ s-au adăpostit lanuri de carne albă. vin din larg/ cu răsuflările lor calde, cu trupurile lor de animale aproape vii./ când vin, vin pentru puţin timp./ când ele vin,/ din niciun adânc nu se iese.”

La un moment dat, discret, se dă o lecţie iubitorilor lui Wittgenstein: „despre ce nu se poate vorbi e încă şi mai greu să se tacă” (p.64). Ceea ce se poate întâmpla şi cronicarului de carte… care poate murmura, închizând cartea că este „un fel de viu pe care l-am simţit aici.”

„Ţinuturile sudului”, exprimând un dor de ducă metafizic cât tot nisipul Vămii vechi, este o carte care – cel puţin aşa mi se pare mie – este mai mult Andra Rotaru decât a fost aceasta „într-un pat sub cearşaful alb”: acolo reuşea un miracol – chiar era un alter ego convingător al pictoriţei – dar era înghiţită de personalitatea/fantoma acesteia; aici este un alt miracol: Andra se cucereşte pe sine liric atât cât poate fi cucerită o femeie care mai este şi scriitor…

Ea, care „niciodată nu” îşi ia „rămas-bun”… Deşi a fost o vreme când a vrut (p.49)…

P.S. După ce am scris aceste rânduri de mai sus, am citit un interviu al Andrei Rotaru, postat pe blogul personal, dar apărut în „Cronica de vineri” (28 mai 2010), interviu realizat de către Simona Vilău. Unele dintre cele scrise de mine se confirmă, altele probabil… nu. Dar ceea ce este dat, nu poate fi schimbat: „…când ele vin,/ din niciun adânc nu se iese.”

Şi deşi am fost ispitit să termin cu versuri din „the end” ori „ Love Street” parcă versurile din „unhappy girl” se potrivesc de minune acestei cărţi dedicate probabil unchiului, marinarul Aurel R.: „Girl, unhappy girl, tear your web away;/ saw through all your bars, melt yourself today;/ you are charged in a prison of your own device.// Girl, unhappy girl, fly fast away;/ don’t miss your chance to swim in mistery./ you are tied in a prison of your own device.”

Acum, nu ştim cât de de nefericită poate fi o poetă tânără dar bătrânul Jim mi-a trezit amintiri demne de alte porţi ale iubirii, pardon, universului… iar uneori Jim nu mai rămâne decât în memoria unei iubite care plânge după un răţoi cât un suflet zdrobit pe un platou, într-un film de revăzut…

Dan Cristea, Luceafărul de dimineaţă (nr. 31/ 2010)

În versuri stranii şi misterioase, Andra Rotaru ocoleşte confesiunea de sine directă sau impudică, preferând să lase să plutească în jurul discursului său liric un soi de halo al nespusului. Un vers ar putea fi considerat astfel ca fiind eblematic pentru metoda poetei de a sugera şi deopotrivă de a ascunde lucruri ce ţin de taină dar şi de un inevitabil al rostirii: „despre ce nu se poate vorbi e încă şi mai greu să se tacă“.

În volumul de debut, din 2005 (Într-un pat sub cearşaful alb), autoarea încerca să transpună în versuri picturile Fridei Kahlo, realizând mai degrabă (aşa cum s-a remarcat) un „autoportret din măşti“, adeseori violent colorat, din multe tuşe bizare ori suprarealiste. Poeta nu ezită să vorbească, într-un interviu, şi de anume „halucinaţii auctoriale“, survenite pe fondul experimentării a diverse metode de a scrie, „printre care şi privarea de somn“. Poemele din noul volum, care „s-au creat din ceva ce apărea şi dispărea“, ar trebui luate, „precum poveştile pe care ni le citeau adulţii în copilărie“, ca „un spaţiu în care, intrând, simţi că se poate întâmpla aproape totul“… Aşadar, „ţinuturile sudului“ ar echivala, aşa cum se confesează poeta, cu un „spaţiu al tuturor posibilităţilor“, lăsând să coexiste multe trăiri şi elemente contradictorii sau care pulverizează pur şi simplu viziunea realistă. În primul poem din volum (Şi mai mult nisip), Andra Rotaru aminteşte despre un „dispărut“ (o obsesie a poemelor), despre mai multe voci care se intersectează în memorie („mă întreabă“, „mi se spune“), despre dimineţile dintr-un peisaj marin: „(vară de vară, mi se spune că ai dispărut. că trupul nu a fost găsit,/ pluteşte într-o mare. când intru astăzi în ea, închid bine ochii)// o să-ţi aduc ceva dintr-o ţară străină, să semene cu tine./ un copil cu păr auriu, pe care l-am crescut aici, în mare.// vrăjile pe care le facem seamănă cu dimineţile noastre./ ne tre zim trupurile odată cu peştii, ni le afundăm sub dune de nisip./ ne izbesc de malurile ţărmurilor şi plutesc grotesc. uneori aşteptăm ore întregi să reapară“.

Un alt motiv al versurilor, dincolo de cel legat de apariţii şi dispariţii stranii, vine de la simbolul „ferestrelor închise“ ori zăbrelite. Se pot recunoaşte, cu acest prilej, câteva detalii de peisaj concret (poate o mănăstire), forţa poetei constă însă în transfigurarea realităţii într-o alcătuire bizară: „recunoasc dimineaţa/ după zgomotul unui bătrân în scaun cu rotile./ picioarele lui goale pedaleză la nesfârşit./ aici viaţa începe printre zăbrele. mă îmbracă în rochii interminabile,/ şi viii îmi aprind lumânări. în stânga, o clopotiţă veche.//în ea, dansul meu devine violent,/ îmi leagănă trupul. prin dreptul ferestrelor zidite,/ într-o lumină care creşte./ şi nici buchetele de pământ şi nici ochii celorlalţi/ nu ajung în camera asta. ca o imitaţie,/ de parcă dai cu iarbă peste cearşaful care mă acoperă/ şi încerci să-mi faci un contur“ (Alte dimineţi). În ciclul al doilea, care dă titlul culegerii, locul frecvent, obsesional descris şi totodată locul de unde se vorbeşte este camera („stau în milocul camerei. cu ochii îndreptaţi spre ferestrele închise./ perdelele se dau încet la o parte. în spatele lor, doar mările“). Camera cu toate elementele ei componente, despre care se scriu poeme (tavanul, pervazul, podelele, ferestrele, varul care acoperă pereţii, uşa). Este vorba de o poezie de introspecţie care notează cu teribilă acuitate senzaţiile şi mişcările corporale („lentoarea mâinilor, a sângelui“, „gesturile imperceptibile. în care poţi sta la nesfârşit, dimineţile care vin cu „paralizia lentă“ a corpului“), dar şi trăiri dintr-o lume ireală, a obiectelor în genere („zgomotul vidului cum erodează ţesutul“, „un freamăt al geamurilor. o strângere în ele. până la stratul cel mai subţire de sticlă“).

Universul pe care îl zugrăveşte adeseori Andra Rotaru este unul al coşmarelor şi viselor (cu apăsare pe latura acvatică a imaginarului), o călătorie în plin ţinut oniric cu imagini dezarticulate: „am mers prin cartierele vechi. câte o casă fără geamuri pe alocuri. aşa şi credeam că arată, mă gândisem la ele mai demult. şi câte un/ brad în faţa mansardelor. mult frig. nu mai mersesem aşa de ani. în/ locurile înguste ameţeam, voiam să trec pe acolo repede, două bici-/ clete. mereu mă aştepţi. nu ar trebui. eu nu aştept. îmi plac bordu-/ rile, mă ridică în aer. şi am doar frâne, nu mă gândesc la nimic,/ casele trec pe lângă noi. ne mai oprim doar cât să te aşezi între 12/ statui. încep să rup prea multe crengi, toate pline de apă. le arunc/ spre tine“.

Poemele Andrei Rotaru sunt scrise cu instrumente fine, capabile de a capta stări emoţionale complexe, cu multe descărcări nervoase care se derulează rapid şi care pun în evidenţă sensibilitatea de excepţie a unui „corp schimbător“, cum spune poeta, măcinat de angrenajul cotidian: „ nu mai vreau să mă trezesc. mă blochez. stau în casă. nu pot să ies/ de aici. am un corp schimbător. îmi aduc aminte prea mult. mi-e/ dor. caut ceva. nu găsesc. cabluri deconectate. nu simt bine, nu/ răspunde nimeni. sfârşit. primesc telefoane. început. voci cunoscute, altădată dragi. mă bucur, sunt epuizată. prea multe amintiri. fac din nou un final. nu mă uit în urmă. nu pot să simt nimic,/stau doar aici. nu fac nimic. încep să văd lumea asta. reuşesc să râd. nu mai mult de o jumătate de zi. fără bucurii, e doar o nervozitate“.

Rita Chirian, Revista Cultura (30 august 2010)

http://revistacultura.ro/nou/2010/08/a-doua-venire/

Categories
interviuri cu scriitori news

În rezidenţă ArtistNe(s)t sau Saturn părăsindu-mă

* preluare de pe AgenţiadeCarte.ro:

Jurizarea pentru selecţionarea unui scriitor român, în cadrul rezidenţei de literatură ArtistNe(s)t de la Tescani, s-a încheiat. Board-ul artistic, format din Laura Manolache (director Muzeul Naţional G.Enescu), Gabriela Ilas (coordonatorul  programului de rezidenţe ArtistNe(s)t de la Tescani), scriitorul Vasile Ernu şi Cosmin Manolescu, directorul asociaţiei ArtistNe(s)t, precum şi scriitorul Cezar Paul Bădescu, a anunţat-o pe scriitoarea Andra Rotaru drept câştigătoare a bursei de creaţie şi rezidenţă artistică de la Tescani. Proiectul ArtistNe(s)t  este realizat cu sprijinul financiar oferit de Programul Cultural Elveţian în România.

În perioada 10 octombrie-10 noiembrie 2010 va avea loc rezidenţa de literatură “ArtistNe(s)t” pentru scriitorii români la Tescani, prin intermediul  Muzeului Naţional “George Enescu”, secţia Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu”. Muzeul Naţional „George Enescu” este reprezentat în cadrul „ArtistNe(s)t – Reţeaua Centrelor de Rezidenţă pentru Artişti” de către Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu” de la Tescani.

Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu” funcţionează în fostul conac al renumitei familii boiereşti Rosetti-Tescanu, clădire cu statut de monument istoric. Edificiul a fost construit în 1880 într-un frumos parc dendrologic, situat într-o zonă colinară, la 37 km de oraşul Bacău, în proximitatea satului Tescani. Prin actul de donaţie făcut în anul 1947 de către Maria Rosetti Cantacuzino, soţia lui George Enescu, conacul familiei Rosetti de la Tescani a devenit aşezământ cultural. În 1980 a fost inaugurată “Casa Memoriala Rosetti – Enescu” din incinta imobilului principal, devenită, în 1990, Centrul de Cultură Tescani, apoi din 1993, Centrul de Cultură “Rosetti Tescanu – George Enescu”. Din anul 2006, casa memorială din Tescani este secţie a Muzeului Naţional “George Enescu”.

Asociaţia “ArtistNe(s)t- Reţeaua Centrelor de Rezidenţă pentru Artşti” a fost creată în luna noiembrie 2009, de către Centrul de Cultură “George Apostu” Bacău, Muzeul Naţional “George Enescu” şi Fundaţia Gabriela Tudor. Ea are ca obiectiv stimularea creativităţii în artele contemporane, încurajarea implementării activităţilor de rezidenţe artistice în România, sprijinirea mobilităţii artistice precum şi sprijinirea activităţii artiştilor şi managerilor culturali din România.

Reţeaua “ArtistNe(s)t” a fost fondată în anul 2006 de către Gabriela Tudor şi Programul Cultural Elveţian în Romania, în parteneriat cu 4 instituţii publice de cultură – Centrul Cultural Arcus, Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, Centrul European de Cultură Sinaia şi Muzeul Naţional „George Enescu”, secţia “Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu” Tescani, sub forma unui proiect de cooperare regională finanţat de Programul Cultural Elveţian în România. Proiectul şi-a propus crearea în Romania a unei reţele culturale de centre de rezidenţă, care să ofere artiştilor români şi străini programe de rezidenţă la nivel european.

Andra Rotaru s-a născut în 1980 şi este, în prezent, editor-coordonator al Agenţiei de Carte (www.agentiadecarte.ro), colaborator al revistei de cultură „Luceafărul de dimineaţă” şi redactor al revistei „Hyperion”. A debutat editorial în noiembrie 2005 cu volumul de versuri “Într-un pat sub cearşaful alb”, Editura Vinea. Volumul a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu, Premiul Naţional Mihai Eminescu-Opera Prima, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Premiul Naţional Tudor Arghez. În anul 2008, volumul de debut au autoarei apare la Editura “Bassarai” din Spania (“En una cama bajo la sabana blanca”). În 2008, a participat la primul program pro-lectură organizat sub auspiciile Casei Regale a României, “Scriitori pe Calea Regală”  (iniţiat şi coordonat de Dan Mircea Cipariu) şi a scris jurnalul de călătorie (“Scriitori pe Calea Regală”, Editura Brumar). Prezentă în antologii din ţară şi străinătate, a publicat şi în majoritatea revistelor de cultură din ţară. În anul 2010, în cadrul Târgului Internaţional de Carte Bookfest, îi apare cel de al doilea volum de poezie, “Ţinuturile sudului”, Editura Paralela 45.

Mai multe informaţii despre rezidenţele ArtistNe(s)t de la Tescani se găsesc pe site-ul www.artistnest.ro.

Categories
interviuri cu scriitori news ținuturile sudului

Ţinuturile mele şi stolul de păsări albe al lui Kawabata

Proaspăt revenită de pe tărâmurile lui Tito sau ale lui Milorad Pavic, observ că “Ţinuturile sudului” m-au vegheat şi de la distanţă.

“Andra Rotaru a crescut mult de la primul volum la acesta, stilul ei a devenit sigur, matur, s-a feminizat; este o scriitură „coaptă”, lucrată şi în acelaşi timp proaspătă. Ţinuturile sudului este un volum pe care îl citeşti cu plăcere, îl răsfoieşti apoi la întâmplare şi versurile curg, învăluitor. În ele nu afli nici durere, nici bucurie, nici sfâşiere, dar nici împlinire, ceea ce îţi permite o lectură confortabilă emoţional – în sensul bun al cuvântului -, într-un registru şi într-o cheie moderată, a unui lirism ne-tensionat şi ne-tensionant, dar totuşi convingător. Nu te aruncă în hăurile unei interiorităţi contorsionate, ci te menţine pe suprafaţa ondulată a unei sensibilităţi feminine mai degrabă orientale, discrete, orientate spre „partenerul” de dialog – bănuieşti adâncimile acestei sensibilităţi, dar mai importante pentru eul poetic par crearea unei atmosfere, sugestia, obiectele simbolice ale acestei lumi, gesturile ritualice, ceţurile amintirii. Emoţia se descarcă prin intermediul unor scenarii cvasi-ritualizate, „reale”, imaginate sau rememorate, în care oficianţi sunt „eu” şi „tu”, femeia şi bărbatul iubit, acum despărţiţi, odinioară uniţi, într-un univers concentrat, axat pe câteva elemente-cheie: apa, marea, iarna, fereastra, lumina, pereţii, camera, oraşul, călătoria. Ceea ce nu înseamnă că acestui lirism îi lipseşte forţa, dar este o forţă implozivă, care se năruie în interior, cumva suicidar-inutil, dar fără să dramatizeze, ca într-o poveste de dragoste japoneză. Mie cel puţin Ţinuturile sudului mi-a lăsat un „gust” amărui de Kawabata dintr-un Stol de păsări albe.

Fireşte, există un filon expresionist care nu poate fi trecut cu vederea şi o influenţă dinspre această zonă, vizibilă şi la nivelul elementelor care alcătuiesc universul, pe care le-am întâlnit în poezia nouăzecistă sau douămiistă de factură neo-expresionistă. Andra Rotaru amestecă însă acest expresionism existenţial cu un suprarealism soft (poate, mai bine spus, un imagism suprarealist), cu tăieturi feminine, nedisonante. Nedisonant, să ne înţelegem, în cazul Andrei Rotaru, înseamnă nu lipsa ţipătului, ca „material” liric, ci acordarea disonanţelor într-un „zgomot alb”, senzaţia de ansamblu muzical, respiraţia de mare a versurilor. Ceva înfricoşător, pe dedesubt, dar frumos, armonios, odihnitor la suprafaţă. În această conversie şi în această respiraţie se află forţa (feminină) şi originalitatea acestui volum, care, dincolo de ce este în sine, anunţă o traiectorie poetică plină de surprize. “, a scris  Raluca Dună în revista România Literară (nr. 29/2010)

Categories
interviuri cu scriitori

Wasted Years

azi doar muzică. vederi. scrisori returnate.add-uri pe fb. mâine lacul morii.şi tot aşa: http://www.youtube.com/watch?v=Psoh_dvLHFw&feature=related

Categories
interviuri cu scriitori news

Ce face scriitorul când nu mai are inspiraţie

Ascult muzică şi fredonez “O Belle a la Fontaine“, îmi rezerv vreo 3 ore pe zi/noapte ca să revăd filme (printre care “El Topo” e în topul preferinţelor), searchuiesc după rezidenţe artistice şi caut idei pentru proiecte pe care le voi derula prin fundaţii din străinătate. Şi zi de zi mă trezesc cu SMS-ul venit din sediul companiei de telefonie, care îmi sugerează un horoscop de multe ori demn de coşmarurile mele.

În rest, micuţele haimanale ale comunicării nu-mi dau pace şi deseori mă trezesc cu tot felul de blocaje care nu mai au şanse de revizuire, astfel încât îmi pipăi ambii obraji şi ei devin catifelaţi, ca ai puilor de elefant.

Categories
interviuri cu scriitori news ținuturile sudului

Ţinuturile Septentrionului

“Poezia Andrei Rotaru este mai aproape de șaptezecism decît de congenerii săi sau de predecesorii imediați. Unele versuri par extrase dintr-un posibil volum al unui Virgil Mazilescu adus la zi: „zilele acestea încep cu zilele de altădată:/ cineva se așază pe marginea patului,/ mă întreabă dacă nopțile sunt imprimate pe piele,/ dacă am visat cum mă acoperă nisipurile./ (mirosul tău de brad se răspîndește în camera mea)”. „Personajele” acestor poeme sînt nenumite direct, imprecise, sînt euri stranii pe care poeta le invocvă familiar dar pe care nu ajungem să le cunoaștem. Cînd se adresează la persoana a doua, nu putem hotărî dacă efectiv adresarea vizează un altul sau este o persoană generică „tu”, un alter-ego al celei care rostește. Procedeul e cunoscut din poezii semnate demult de Ana Blandiana sau Ileana Mălăncoioiu. Andra Rotaru pune o discreție a exprimării comparabilă cu a celor două semnificative predecesoare și ale căror influențe, fie că sînt recunoscute și asumate sau dimpotrivă, transpar în poezia sa.”

* extras de pe blogul lui Horia Gârbea (http://horiagarbea.blogspot.com/2010/07/carti-noi-andra-rotaru-tinuturile.html)

** nu am mai ascultat de mult HIM, astăzi da: http://www.youtube.com/watch?v=Q0723rjpyWA&feature=related

Categories
interviuri cu scriitori news ținuturile sudului

“Ţinuturile sudului” la Timişoara

În urmă cu puţin timp, Robert Şerban mi-a trimis câteva întrebări despre cel mai recent volum al meu, “Ţinuturile sudului”. Urma să realizăm un interviu pentru revista Orizont din Timişoara, iar de data aceasta, nu mai eram eu intervievatorul. Orizontul nr. 7 din 23 iulie 2010 a apărut…Un mic extras din interviu:

De la apariţia volumul tău de debut, „Într-un pat sub cearşaful alb”, şi până la recent apărutul „Ţinuturile Sudului” au trecut cinci ani. Pare mult, mai ales că eşti un scriitor tânăr, şi se pare că tinerii au o febrilitate în mai toate gesturile, inclusiv în cele editoriale. Aşa a fost să fie sau e vorba de o strategie literară în această revenire?

Nu asta mă îngrijorează acum, cât mă îngrijorează că mi-am dat seama că pot să scriu doar când există nişte forţe exterioare sau interioare ce anunţă un dezechilibru. Mi-e teamă de ele, pentru că atunci mă rup de lume, prietenii îmi par nişte vietăţi încă dragi, dar îi privesc ca şi cum ar fi veniţi de undeva de departe şi am nevoie recurent, de o sursă de adrenalină feroce, pe care uneori o provoc, ca să-mi fie mai aproape dezlănţuirea. Nu au trecut 5 ani de la debut, mai degrabă au trecut nişte etape care, pentru că nu a existat un context favorabil, au aşteptat până când ceva a dezlănţuit o teroare autentică în limbajul meu. Nu e chiar plăcut să simţi pe viu. E mai uşor să scrii imaginându-ţi că trăieşti sau vezi anumite cadre, poveşti, întâmplări. Acum mă simt epuizată şi vara aceasta o simt fadă, tocmai pentru că m-am vindecat. Sunt din nou într-un echilibru, căruia nu-i găsesc un sens, aşa că aştept din nou hazardul acela minunat, care pune lucrurile în mişcare.

Continuarea aici: http://www.revistaorizont.ro/arhiva/iulie2010.pdf

Categories
interviuri cu scriitori news ținuturile sudului

Un interviu de despărţire

Plec din Târgu-Jiu cu o oarecare nostalgie. În prima zi a venirii îi scriam Liviei Roşca un SMS în care-i spuneam că am ajuns în locurile “noastre”, după ani şi ani, iar ea îmi răspundea că “tinereţea nu se mai întoarce niciodată”. Am trăit în această săptămână fiecare moment, conştientă că acest “acum” nu se va mai întoarce…

Continuarea aici: http://www.gorjeanul.ro/societate/poeta-andra-rotaru-plec-din-targu-jiu-cu-o-oarecare-nostalgie?Itemid=135

Categories
interviuri cu scriitori news ținuturile sudului

Manuscrisul de la Gorj (12-16 iulie 2010)

În perioada 12-16 iulie 2010 am participat la primul atelier de scriere creativă organizat la Târgu Jiu, intitulat “Manuscrisul de la Gorj”. Finalitatea acestui curs de creative writing va fi editarea la finele acestui an a unui cărţi de poezie. Un manuscris pe care tinerii participanţi la acest atelier de scriere creativă ni-l vor propune în luna octombrie a anului în curs. Manuscrisul va fi publicat la una dintre editurile de renume din Bucureşti.

Cea mai mare bucurie a fost să văd cum după terminarea orelor de curs, relaţia ucenic- profesor se transforma într-o prietenie frumoasă, motivată de un interes comun pentru poezie. Iar tineri precum Alexandra Belgun, Alexandra Mănescu, Alexandru Popete sau Andreea Eva sunt mult mai mult decât nişte tineri care scriu, sunt şi nişte nume pe care probabil în curând le vom auzi vehiculate în mediul literar. Sper ca selecţia acestui manuscris de la Gorj să fie una dificilă,  juriul putând să ajungă chiar la conflicte. Şi va fi bine să fie astfel, pentru că Andrei Novac, Dan Mircea Cipariu, Cornelia Maria Savu şi eu avem păreri la care ţinem, unele comune, altele probabil divergente. Cum în ultima vreme tinerii din orice colţ al României  scriu bine, ştiu cât de greu e să faci parte dintr-un juriu, mai ales că e o responsabilitate să fii tu cel care poţi schimba cursul unei vieţi. Pentru că un volum de debut îţi poate schimba acest curs.

O altă mică bucurie a fost aceea că la Târgu Jiu am avut parte şi de o lansare a “Ţinuturilor sudului”, volumul recent apărut la Editura Paralela 45. Iar de acum înainte, acest volum se va găsi şi la Biblioteca Christian Tell din Târgu Jiu, poate cel mai important lucru pentru un scriitor. Mai multe despre aceste evenimente aici http://www.agentiadecarte.ro/2010/07/“tinuturile-sudului”-in-orasul-lui-brancusi/ şi http://www.agentiadecarte.ro/2010/07/andra-rotaru-aduce-la-targu-jiu-„tinuturile-sudului”/

şi un material video filmat de echipa de la Gorj TV la lansarea cărţii, pe o caniculă care m-a făcut să ma sprijin de rafturile de cărţi şi să fiu crispată 🙂

http://www.gorjtv.ro/?do=Articole&optiune=Actualitate&id=5199&hl=andra%20rotaru&tip=toate#linkGalerie