Off

Jurnal de scriitor: BookMag

“(…) pentru mine, pădurile de la Tescani au fost cele care mi-au adus Lemurul. Un spaţiu care m-a doborât şi care m-a ajutat, care m-a marcat şi înspre care m-aş îndrepta oricând.”

http://bookmag.eu/andra-rotaru-padurile-de-la-tescani-au-fost-cele-care-mi-au-adus-lemurul/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+BookmagElefantro+(BookMag+)

Off

“Nelinişti” de Luminiţa Corneanu

În România Literară nr 4/ 2013 (http://www.romlit.ro/neliniti)

Andra Rotaru, Lemur,
Editura Cartea Românească,
Bucureşti, 2012, 78 pag.

Aflată la al treilea volum de poezie, Andra Rotaru găseşte, în Lemur, o tonalitate şi o tematică diferită de anterioarele sale cărţi. Se păstrează, totuşi, o legătură: e vocea poetică, feminină, marcată de aici de fragilitate, de spaime, de senzorialitatea acută de toate felurile. Femeia din aceste poeme trăieşte într-un univers agresiv, halucinant, populat de tot felul de fiinţe şi de fragmente de fiinţe, un univers fluid, fără reguli şi fără forme fixe, generând nesiguranţă şi temeri, rostite sau nerostite.
Fiecare poem, de fapt, este un mic univers, cu propriile personaje, cu propriile anomii, cu propria teroare: „era o diformitate nu mai în vârstă de 13 ani./ cu mâinile apuca părţile sale moi./ deasupra/ fiecăreia dintre ele erau aşezate lentile groase./ aşa ar trebui să simtă un nevăzător: dinspre ombilic/ să susure triluri delicate;/ din gene să picure apă sfinţită (…)/ a ţipat prima dată. apoi a pipăit./ în spatele coardelor vocale/ lua naştere ceva nou”. În altă parte: „erau pline de apă dimineţile în care s-a trezit/ şi s-a ridicat; a umblat până în apropierea lor,/ a lătrat gutural,/ păsări au trecut pe deasupra. au izbit cu ciocurile/ apa adunată pe timpul nopţii// s-a lovit de pământ după rotiri brutale în aer/ şi nu a ştiut dacă începutul de ziuă/ trebuie să fie astfel,/ nu şi-a adus aminte decât că, în locul gurii,/ ducea un cioc gigantic”.
Chiar dacă nu eşti un fan al analizelor de text clasice, nu poţi să nu observi recurenţa unor substantive/ imagini pe tot parcursul volumului: lapte, piele, carne, membre, tors (care este alb şi rotund), trup, sânge, blană, izbitoare prin concreteţea lor. Şi un verb – a ţipa, suficient pentru a sugera starea sufletească ce constituie fundalul acestor poeme: „de pe marginea patului mă dezvelesc şi ţip” (Otravă), „lemur, ţip, iar laptele înmoaie coardele vocale” (din ţesutul capului, părul începe să trosnească). Limbajul, dacă stai să socoteşti toate aceste recurenţe deloc întâmplătoare, este unul destul de parcimonios, dar extrem de sugestiv. Andra Rotaru reuşeşte, prin notaţiile fulgurante şi cu un inventar restrâns de cuvinte bine alese, să creeze o atmosferă, ceea îmi pare un lucru foarte dificil şi un semn de trăire poetică autentică, acută, însoţită de meşteşug.
Un poem ilustrativ pentru tehnica poetică a Andrei Rotaru din Lemur este Amintiri. Spaţiul este unul mai curând interior, elementele de decor sunt absente, sugestia se creează din cuvinte conotate negativ şi mai ales din puţinătatea detaliilor şi din faptul că nu ştim, nici aici, nici în alte poeme, cine este „eu”, cine este „el” (cum remarca Ioan Es. Pop pe coperta IV a cărţii), la ce se referă „aici”, „acolo”, „atunci”: „nu poate să ştie, iar atunci nu răspunde./ pare să fie unul dintre jocurile periculoase/ în care animalele stau de o parte şi de alta/ a sârmei ghimpate.// pentru el se numesc altfel: mai întâi moartea,/ apoi accidentul, apoi crima./ în urma lor: sinuciderea, abuzul, schimbarea.// de unde vin eu, ele au fost/ împachetate cu grijă:/ ani îndelungi într-un trup care acum/ respiră câteva ore”.
Unitatea volumului acestuia este dată de metafora care îi constituie titlul: lemurii din aceste poeme fac trimitere atât la spiritele malefice în care credeau romanii (oamenii care au avut parte de o moarte violentă se transformau în lemuri), dar şi la lemurieni, iar jocul acesta abstract-concret face şi el parte din farmecul textului. Poemele din Lemur sunt pline de bântuiri de tot felul, de amintiri din timpuri nedefinite, de fiinţe crude care muşcă, rănesc, ţin captive şi înspăimântă alte fiinţe. Trupurile însele nu sunt trupuri, ci fragmente: torsuri, membre, din care se scurg lichide precum sângele ori laptele, la un moment dat interşanjabile: „un tors ca un ochi rotund, alb. înaintează încet,/ prin şanţurile adânci. printrun pietriş ascuţit. (…)// torsul rotund, alb./ prin el drumurile se văd de la distanţă./ se zăresc dealuri acoperite de pietriş./ o vale descărnată şi, la capătul ei, alte văi nesfârşite./ torsul se mişcă în gol. lemurii alunecă primii./ cu botul umed adulmecă rotulele oamenilor./ le prind cu gurile, muşcă/ din rotule supurează un lapte cald, de pe văi se revarsă valuri albe, închegate./ zgomot liniştitor. lemurii dorm./ plutesc până la jumătate cu trupurile în lapte./ blana lor creşte de atâta lapte” (Plimbarea).
Poemele din Lemur se desfăşoară pe muchia dintre realitate şi coşmar, eul poetic alunecând, odată cu cititorul, când într-o parte, când într-alta. Forţa imaginilor şi cruzimea lumii imaginate de poetă sunt garanţii de simţire autentică şi impun acest volum ca pe unul dintre cele mai bune apărute la noi în ultima perioadă.
Andra Rotaru este o vizionară cu o scală a sensibilităţii de maximă fineţe, iar locul ei în primul rând al tinerilor poeţi de astăzi este, odată cu Lemur, indiscutabil.

Off

Remember: Prototype XXXXX (Lemur)

Videoclipul poate fi urmărit aici: http://vimeo.com/35124699

 

 

 

 

 

 

 

Păsări în cuşti

 

când au început mişcările cu pumnii de abia mai respira. i se spusese

că acelea sunt gesturile unei păsări în colivie. două erau negre,

se târau pe jos. alte trei erau negre, se ţineau strâns, îşi împingeau trupul

una alteia.

 

(respirau greu, spuneau sacadat ceva)

 

când ţesutul se agăţa de alt ţesut, carnea începea să cadă. cea mai mică

era deja dezbrăcată. agoniza, iar membrele ei încă se unduiau. trăgea

de pulpa robustă a unei păsări albe.

 

în curând deasupra sa

se aşternea un acoperiş masiv de trupuri.

se ridica

de-odată ce ea îşi începea unduirile.

 

când aici nu a fost nimic altceva, când aici nu a fost.

se întorcea cu spatele

când trupurile năvăleau iar. o acopereau,

apoi împresurau ca într-o cuşcă.

împingea într-unul, celelalte se mişcau

dezarticulate.

 

acum imită şi pumnii se ridică. coboară un decor fals de trupuri.

spasmele lor trec în spasmele ei. răsuflările lor se aud

direct din plămâni. inseminează plămânii ei care se deschid

(din volumul Lemur, Cartea Românească, nov. 2012)

Off

Tramvaiul 26: inaugurarea!

Sâmbătă, 2 februarie 2013, începând cu ora 19.00, la Centrul cultural „Tramvaiul 26” (Strada Cercului nr 6, Bucureşti) va avea loc inaugurarea cafenelei şi a librăriei cu acelaşi nume. Invitaţi: Teodor Dună, Claudiu Komartin, Andra Rotaru, Răzvan Ţupa. Seara va continua în ritm de jazz cu Luiza Zan & Jimmy Cserkesz. Eveniment prezentat de Iulia Militaru. (http://www.agentiadecarte.ro/2013/01/teodor-duna-claudiu-komartin-andra-rotaru-razvan-tupa-citesc-la-tramvaiul-26/)

Teodor Dună (n.1981) – a absolvit cursurile Facultății de Litere din București. A publicat volumele „trenul de treieșunu februarie”, 2002 (Premiul Național „Mihai Eminescu” Opera Prima), „catafazii”, 2005 – ambele la ed. Vinea, „de-a viul”, 2010 – ed. Cartea Românească. A colaborat, printre altele, cu revistele: România literară, Dilemateca, Vatra, Ziarul de duminică, Time Out, Wespennest, Manuskripte etc. În 2010 beneficiază de o bursă de creație la Akademie Schloss Solitude.

Claudiu Komartin (n. 1983) a terminat liceul și s-a pus pe citit, pe scris și tradus. În Facultatea de Limbi Străine s-a simțit complet alienat, așa că a renunțat după mai puțin de doi ani. A publicat la nici 20 de ani volumul de poezie Păpușarul și alte insomnii (2003), urmat de Circul domestic (2005) și Un anotimp în Berceni (2009).Păpușarul și Un anotimp au fost reeditate, în 2007, respectiv 2010, nu fiindcă ar fi avut un succes enorm, ci fiindcă apăruseră inițial în tiraje derizorii. S-a iluzionat că poezia îi va salva viața. Chiar și când a devenit evident că mai mult complică lucrurile. A câștigat câteva premii care i-au luat mințile pentru un timp. A construit o revistă (Poesis internațional), un cenaclu cunoscut (Institutul Blecher) și o editură de literatură contemporană (Casa de editură Max Blecher), care l-au ținut, din 2010 încoace, pe linia de plutire. Visează să scrie un volum în care să termine odată cu poezia. Și știe că acest ultim enunț e cel mai ipocrit dintre toate.

Andra Rotaru (n. 5 ianuarie 1980). Volume publicate: Într-un pat sub cearşaful alb, Editura Vinea, 2005 (Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu-opera prima, 2006; Premiul Iustin Panţa, 2006; Premiul Naţional Tudor Arghezi, 2006; Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, 2006); En una cama bajo la sabana blanca, Bassarai Ediciones, Spania, 2008; Ţinuturile sudului“, Editura Paralela 45, 2010; Lemur, Editura Cartea Românească, 2012 (PremiulTânărul Poet al anului 2012 în cadrul Galei Tinerilor Scriitori). Prezentă în numeroase antologii în ţară şi străinătate, dintre care: Scriitori pe Calea Regală, Literatură potenţială 01, Maratonul de poezie şi jazz, Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu, Iubirea e pe 14 februarie ş.a.

Bursieră ArtistNe(s)t – Reţeaua Centrelor de Rezidenţă pentru Artişti, la Tescani, în 2010. Bursieră CEC Artslink în America (Portland şi New York) în 2011. Site: http://andrarotaru.ro

Razvan Ţupa s-a născut la Brăila în 1975. Primul său volum publicat în 2001, “fetiş”, a fost distins cu Premiul naţional pentru poezie „Mihai Eminescu“, la Botoşani, in ianuarie 2002. In 2003, “fetiş – o carte românească a plăcerii” a făcut obiectul unei a doua ediţii revăzute şi adăugite la Editura Vinea. In 2005 a publicat volumul “corpuri româneşti” la editura Cartea Romaneasca. Iar în 2011 a lansat “poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti” la Casa de Editură Max Blecher.

A fost unul dintre fondatorii revistei de poezie Versus-Versum pe care a condus-o ca redactor sef din 2005 pana in 2007. Din 2006 până în 2008 a fost redactor-şef al revistei Cuvântul. Până acum a participat la festivaluri, ateliere si lecturi de poezie in Bucuresti, Constanta, Timisoara, Cluj Napoca, Sibiu, Buzau, Chisinau si în străinătate (Banska Stiavnica, Berlin, Bratislava, New York, Paris, Praga, Roma). În 2005 a publicat volumul “corpuri româneşti” la editura Cartea Romaneasca. Iar în 2011 a lansat “poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti” la Casa de Editură Max Blecher.

A fost unul dintre fondatorii revistei de poezie Versus-Versum pe care a condus-o ca redactor sef din 2005 pana in 2007. Din 2006 până în 2008 a fost redactor-şef al revistei Cuvântul.

Până acum a participat la festivaluri, ateliere si lecturi de poezie in Bucuresti, Constanta, Timisoara, Cluj Napoca, Sibiu, Buzau, Chisinau si în străinătate (Banska Stiavnica, Berlin, Bratislava, New York, Paris, Praga, Roma)

Între 2005 si 2010 a organizat întâlnirile Poeticile cotidianului, iar din septembrie 2010 a lansatAtelierelationale, un proiect de încurajare a interacţiunii poetice pornind de la formularea unor principii depoetică relaţională.www.poetic.ro

Off

Gala Tinerilor Scriitori/Cartea de poezie a anului, ediţia a III-a

Mai multe informatii la pagina web: http://www.agentiadecarte.ro/2013/01/andra-rotaru-radu-vancu-cosmin-perta-vlad-molodovan-si-mihai-iovanel-laureatii-galei-tinerilor-scriitori-2013/

Cărţile premiate:

Cartea de poezie a anului 2012

Liviu Ioan Stoiciu, “Substanţe interzise”, Editura Tracus Arte

Tânărul poet al anului 2012 (ex aequo)

Radu Vancu, “Frânghia înflorită”, Casa de Editură Max Blecher (cateva poeme aici: http://tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=2110)

Andra Rotaru, “Lemur”, Cartea Românească (câteva poeme aici: http://www.cartearomaneasca.ro/catalog/carte/lemur-311/arunca_o_privire.html)

Tânărul Prozator al anului 2012:

Cosmin Perţa, “Teofil şi Câinele de lemn”, Editura Herg Benet

Tânărul Critic literar al anului 2012:

Mihai Iovănel, “Evreul improbabil: Mihail Sebastian: o monografie ideologică”, Editura Cartea Românească

“Tânărul Scriitor al anului 2012:

Vlad Moldovan, Dispars, Cartea Românească (câteva poeme aici: http://www.cartearomaneasca.ro/catalog/carte/dispars-302/arunca_o_privire.html)

Off

“Lemurul e din specia wallflower”

În dialog cu Livia Roşca despre carte: http://adevarul.ro/sanatate/minte-sanatoasa/andra-rotaru-scriitor-parca-jurul-varstei-30-ani-unii-scriitori-o-iau-panta-descendenta-psihicului-1_50f3005c56a0a6567e7aa66a/index.html

De ce ai ales pentru acest volum Lemurul ca personaj fabulous, enigmatic şi, pe alocuri înspăimântător, drept cutie de rezonanţă pentru stări şi trăiri (exprimate extrem de plastic, extrem de vizual)?

În toamna anului 2010, când am ajuns la Tescani, în cadrul rezidenţei „ArtistNe(s)t” (http://www.artistnest.ro/) eram foarte aproape de volumul “Ţinuturile sudului”, apărut în vara acelui an. Cumva epuizată creativ, cu senzaţia de retard emoţional destul de pregnantă. Însă, odată ajunsă la Tescani, lucrurile au evoluat după bunul lor plac. M-am trezit într-o cabană de lemn, înconjurată de păduri şi un sat ca în vederile poştale de acum un secol. Singurele vietăţi pe care le vedeam zilnic aveau instincte de ucigaşi: nişte câini supradimensionaţi, care îmi aduceau drept ofrande leşuri de animale. Apropierile dintre noi au fost amestecate de o doză de teamă reciprocă: le mângâiam, şi pielea braţelor mi se umplea de sânge; alteori trebuia să stau departe de ele, le simţeam înfometarea. Am simţit că domeniul e impregnat de otravă şi lapte, că puţurile vechi de pe drumurile de ţară expulzează un miros care mă ameţeşte zilnic. Deseori eram luată prin surprindere: otrava presărată în “crevasele” lemnului cabanei îşi făcea şi ea efectul: cum e să te trezeşti dimineaţa în mijlocul unor trupuri în care măruntaiele se întăresc, în care sângele se coagulează? Să le mângâi blana până când şira spinării se opreşte din spasmele neregulate?

Senzaţiile s-au acumulat, până când am fost înghiţită de acel spaţiu, cu toate ritualurile lui.

Volumul s-a născut la Tescani, într-un spaţiu fabulous, dar cu o istorie zbuciumată. Se spune că acolo, Maruca Cantacuzino, soţia lui Enescu şi-ar fi dat foc din cauza unei depresii apărute în urma relaţiei de dragoste (eşuate) cu Nae Ionescu. Gestul acesta a desfigurat-o şi a împins-o şi mai mult spre disperare. Tu ai vorbit despre frică, despre temerile iscate de o izolare îndelungată, stări trăite de tine pe domeniul Tescani. Care este relaţia scriitorului cu spaţiul în care trăieşte, gândeşte, simte, scrie? Ce a avut în mod particular Tescaniul pentru a inspira acest volum?

Nu m-au inspirat conştient istoriile auzite despre Tescani. Nici faptul că există ultima dorinţă a lui Enescu, „un testament neoficial”, de a fi înmormântat acolo, expus în muzeu, dorinţă care nu i-a fost respectată. Cerebral doar am înregistrat informaţii care nu au pătruns, cred, mai departe. Însă e posibil să existe un mister al locului: am simţit nevoia sa desenez, să cânt, să fac fotografii, iar scrisul a apărut secundar acestor prime impulsuri. M-am simţit într-o cămaşă de forţă intelectuală, iar singura formă de exprimare a intelectului a fost un fel de fisurare a corpului şi senzorialităţii. Am revenit în Bucureşti bolnavă, am crezut în otrava dătătoare de viaţă şi ucigaşă a spaţiului. Un spaţiu care te înghite, e mai puternic decât poţi tu să fii.

Lemurul are un aer întunecat, începând chiar de la copertă. Iar poemele sunt în acelaşi registru. Citez câteva titluri: “Ghipsul”, “Păsări în cuşti”, Simulacru”, “Perfectul pustiu”, “Cuşti”, “Rău”, “Otravă”, “Subsolul”, “Cupru”. În timp ce scriai volumul, empatizai desigur cu personajul, erai în ceea ce scriai. Cum îţi menţii echilibrul când scrii, sau după ce scrii despre emoţii tulburătoare în sensul distructiv? (Mă refer la panică, frică, anxietate.)

 

Nu mi-am menţinut echilibrul, imediat după revenirea în Bucureşti vedeam personajul, îi simţeam boala, îi ascultam bolboroselile. Mă degradam biologic, zoomorf, sonor…Se întrepătrunseseră regnurile, începuse schimbarea mea. Au fost anii în care prezenţele din jurul meu erau suprapuse peste altele, în care vocea mea era rareori armonizată cu tonalitatea ei specifică. Cred că am experimentat o tulburare a naturii: senzaţia aceea când te ascunzi într-un lan de floarea soarelui şi corpul tău se adaptează pentru a se mişca încotro bate vântul, încotro se stinge lumina la apus; alinierile în răsaduri aproape paralele, iar corpul dat e incapabil să se perceapă altfel decât ceea ce este în jurul său.

Americanii au un cuvânt teribil de frumos pentru cei care sunt retraşi: wallflower. Un termen folosit iniţial doar pentru femei şi pentru gestica lor în timpul dansului. Lemurul e din specia wallflower.

 

Te-ai folosit de poezie şi pentru a-ţi exorciza fricile, sau mai degrabă pentru a ajunge la o înţelegere a lor? Care este beneficiul unui cititor cu probleme emoţionale după lectura cărţii?

 

M-am folosit de tot ce am avut la îndemână pentru a mă agăţa de viaţă. Parcă în jurul vârstei de 30 de ani, unii scriitori (sau artişti în general) o iau pe o pantă descendentă a psihicului. Se petrece un eveniment major, fisurile iniţiale se acutizează atât de mult încât la un moment dat e inevitabilă ruperea lor de sistemul care le ţinea unite. Frica e un un simptom, tabloul general a fost mult mai complex. Iar în necunoştinţă de cauză, realizezi că nu-ţi cunoşti trupul (şi psihicul), nu poţi controla ceea ce se întâmplă cu el. Poezia e departe în acele momente în care nu integrezi informaţiile în ceva coerent, într-un diagnostic.

În general, orice material cu potenţial “agresiv” este dificil de suportat de o persoană cu probleme (sau, mai bine spus, o persoană cu un nivel ridicat de sensibilitate). De exemplu, după lectura Pădurii norvegiene, de H. Murakami mi-au trebuit câteva zile ca să scap de senzaţia apăsătoare care rămâne: sinucideri, drumuri fără ieşire, soluţii inexistente şi scăpate de sub orice control omenesc. Dacă, în mod constant, o persoană “mai grobiană” ar fi expusă unor stimuli fatidici, nu sunt sigură că finalul nu ar fi macabru. Contează mediul, factorii stresori, expunerea la lumea din exterior. Până la urmă suntem nişte plante mai mari, care au nevoie de lumină, hrană, socializare…un întreg spectru de nevoi şi trebuinţe. Privează pe cineva de ceea ce-i place şi-i face bine…

Maniile, depresia, frica sunt la tot pasul în “Lemur” şi descriu parcă, în mod metaforic, tabloul clinic al unei persoane cu tulburarea bipolară, mai exact, manifestările unui maniaco-depresiv. Ai urmat în mod conştient un astfel de model când ai creat Lemurul sau pur şi simplu personajul a evoluat aşa prin propria lui forţă?

 

În primul rând, personajul e capabil de foarte multe transformări, printre ele forma trupului său în momentul mişcării. Pe de altă parte, autorul are gesturi fragmentate şi o incapacitate de exprimare prin intermediul corpului. Amestecate, se creează tandemul bipolar: dacă unuia îi conferă maximă supleţe şi energie gestica, altuia îi stârneşte un fel de catatonie.

 

Poti să-ţi imaginezi şi să-mi povesteşti cum ar fi viaţa ta emoţională dacă nu ai mai scrie şi nu ai mai citi poezie?

Aş vrea să nu fiu privată nici de filme!

Au fost momente în care îmi doream să nu mai scriu. Ajunsesem la platitudinea aceea de frază pe care o uram: cum că, aş prefera o viaţă lină. Au fost momente în care mi-a fost teamă să mai simt, pentru că fisurile existente erau la limita suportabilului. Lemurul a apărut între vârstele mele de maturizare emoţională, cumva total, insidios, pervers. Am scris Lemur-ul cu senzaţia că boala lui e nesfârşită şi minunată. Cine ar minţi că viaţa lui emoţională e straight?

 

Ce te-a învăţat “Lemur” şi ce crezi că vor învăţa cititorii “Lemur”-ului după ce vor închide cartea?

Am învăţat să aleg în funcţie de gesturile unui om sau vietate. Am aşteptat până când ceea ce căutam s-a alipit firesc intuiţiilor mele.

Persoana care a întregit corpul fizic al lemurului şi anumite caracteristici psihice ale personajului lemur, coregraful american Robert Tyree, e expresiv în sensul grotesc: o frumuseţe atipică, cu membre gigantice, un tors unisex, nişte ochi metalici; scindat emoţional (în cel mai bun şi pur sens al cuvântului), un talent nativ, exploatat nu doar în zona dansului şi coregrafiei, dar şi în literatură.

Sper ca cititorii să aibă capacitatea de a se transforma pe ei înşişi şi pe cei din jurul lor atunci când va sosi momentul.

 

Off

Lectură la Bastilia

Off

Ce înseamnă Lemur? (Ziarul de duminică)

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/scriitori-despre-cartile-lor-ii-de-stelian-turlea-10342212 (Scriitorii despre cărţile lor, Lemur, Cartea Românească, )

Înseamnă că un spaţiu minunat a avut un efect neaşteptat asupra mea. Lemurul s-a născut în pădurile de la Tescani, pe un domeniu imens, populat de animale şi urletele lor. Într-o cabană de lemn care a găzduit mulţi trecători. Într-un spaţiu pe care Fundaţia Gabriela Tudor şi Muzeul George Enescu l-au pus la dispoziţie prin “Artist(n)est”. Acolo, noapte de noapte, frica punea stăpânire pe mine, pădurea şi câmpurile dimprejur expulzau animale până în apropierea cabanei, le goneau înspre alte forme de viaţă. S-a nimerit să ne întâlnim. Dacă eu purtam cu mine temerile iscate de o izolare atât de îndelungată, ele purtau ofrandele lor primitive: blănuri acoperite de sânge, resturile de animale cu care se hrăniseră.
Atingerile dintre mine şi ele au fost aproape ritualice. Îmi dezveleam braţele, le lăsam să mă adulmece, de abia apoi le mângâiam. Pielea albă a mâinilor se murdărea de sângele vieţuitoarelor omorâte de ele.

Au fost şi zile în care am crezut că au dispărut. Frica revenea şi mai acut, le căutam, le lăsam mâncare pe prispă, le chemam. Teama de a nu fi în preajma unor ucigaşi era mai mare decât teama de a fi singură.

Acesta a fost începutul Lemurului. Acel spaţiu nu a creat numai personajul, m-a transformat şi pe mine.

Off

“Lemur” – lansare la Gaudeamus 2012

Vineri, 23 noiembrie 2012, ora 16:00, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus (Complex Romexpo, Bucureşti), la Ceainăria Gaudeamus, vor avea loc lecturi din volumele “Asperger” de Rita Chirian, “Dispars” de Vlad Moldovan, “Călăuza” de Ofelia Prodan, „Lemur „de Andra Rotaru, „Poezii naive şi sentimentale” de Dan Sociu, „Apoi, după bătălie ne-am tras sufletul” de Bogdan-Alexandru Stănescu, Editura Cartea Românească, colecţia “Poezie”, 2012. Vor participa: Rita Chirian, Ofelia Prodan, Andra Rotaru, Vlad Moldovan. De asemenea, vor susţine lecturi actorii: Anda Saltelechi, Rodica Bunea, Sandra Şimon, Cristian Rus. Violoncel: Adrian Naidin. Moderatori: Anamaria Spătaru şi Emil Buruiană. Evenimentul este organizat de Radio România Cultural şi Cartea Românească.

“Asperger” de Rita Chirian

„Rita Chirian îşi desfăşoară în voie propria formulă poetică – un aliaj de patetism şi tranzitivitate, de scriitură anodină şi comparaţii eclatante, de autoironie şi frison cerebral, care frânge gâtul locului comun pentru a deschide calea unei sensibilităţi autentice.” (Andrei Terian)

„Situându-se între documentarismul în cheie mizerabilistă al şcolii de la Fracturi şi himerismul fantast al unui Dan Coman, poemele Ritei Chirian amestecă notaţia frustă cu imaginea suprarealistă, astfel încât cotidianul devine, ca în picturile «metafizicilor», teatrul de manifestare al unei realităţi suprasensibile, iar peisajul citadin – configurat cu abundenţă de imaginar apocaliptic – îmbracă aspectul unei «cetăţi a morţilor» sau al locului infernal. Rita Chirian ni se impune ca apariţia poetică cea mai convingătoare din ultimii doi-trei ani, care a reuşit să treacă peste locurile comune ale promoţiei şi s-a dovedit mai mult decât un talent: o inteligenţă.”(Octavian Soviany)

„Rita Chirian nu menajează miracolele, nu protege carisma feminităţii şi cu atât mai puţin şansa de eflorescenţă a realului; dimpotrivă, ea le aplică o sancţiune grotescă, le terifiază printr-o imaginaţie cinică şi le difamează cu nerv.” (Al. Cistelecan)


“Dispars” de Vlad Moldovan

„Dacă «buretele» ar fi un concept acceptat de critica literară, aş spune că poezia lui Vlad Moldovan este ca un burete: absoarbe cu generozitate toate datele oferite de realitatea culturală înconjurătoare (iar când spun realitate culturală, mă refer la sfera foarte largă a sintagmei): film, muzică, arte plastice. Dar, dat fiind că buretele n-a intrat încă în pantheonul criticii, trebuie să recurg la cuvintele Virginiei Woolf: realitatea nu e asemenea unui drum străjuit de lampioane, ci (iar aici ne îndepărtăm de celebra doamnă) mai curând asemenea unui bombardament cu imagini şi senzaţii. Acest poet are ambiţia (şi îi reuşeşte) de a privi, a analiza şi a reda fiecare dintre proiectilele aruncate asupra lui.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)

„Aparent, Vlad Moldovan practică un freestyle discursiv demn de cei mai experimentaţi MC’s, amestecând cu dexteritate cam toate registrele şi tonalităţile limbajului. De fapt, el mixează dorinţe, obsesii, pulsiuni, cu acuitatea şi sălbăticia ireductibilă ale unui masaj direct pe creier. Dispars e un volum-reper al tinerei generaţii, căci nimeni nu s-a aruncat cu mai multă libertate pe panta „monstruosului”, părând că nu face decât să se plimbe, zen, pe suprafeţe.” (Alex Goldiş)

“Călăuza” de Ofelia Prodan

Deja exersată, în cărţile precedente, în poeme ludice, care narează ori pun subtil în scenă translaţiile dintre real şi imaginar, trăire directă şi livresc, stare de veghe şi proiecţie onirică a stărilor de spirit, cu distanţări fin ironice de spectator al propriilor invenţii, Ofelia Prodan propune acum o suită de poeme de o tulburătoare gravitate – variaţiuni pe tema morţii, dar şi a unui fel de transfigurare a fiinţei fascinate de un Dincolo cu frontiere permeabile şi fragile. Le compune cumva în trepte, gradat, de la mica suită de «scurt-metraje», în care decizia dispariţiei se ia fără fals patetism, într-un decor realist-minimalist, înregistrat pe un ton neutru, care face ca actul autosuprimării personajelor să capete o tulburătoare ambiguitate: contrast radical cu normalitatea aparentă a peisajului şi a stării de spirit, fisură intimă descoperită brusc şi provocând o ruptură neaşteptată, la poeme de culoare oniric-vizionară (…).

Ofelia Prodan probează şi în această nouă carte remarcabila sa disponibilitate pentru înscenări semnificative, construcţii de naraţiuni cu tâlc, montate şi demontate cu o subtilă ştiinţă a efectelor-surpriză, suporturi pentru un lirism discret, surdinizat de o undă ironic-elegiacă.” (Ion Pop)

Scurt-metrajele Ofeliei Prodan ne atrag într-o lume a formelor ce alunecă în propriul lor abis existenţial, trecând cu nostalgie şi chiar cu graţie din existenţă în nonexistenţă, în urma unor ritualuri ce fac parte din cotidian. Călăuza este o carte a gesturilor în aparenţă banale, pregătite însă cu migală de către protagonişti, care împing fiinţele spre o altă lume, aflată deasupra şi mai cu seamă dedesubtul nostru, unde oamenii de nicăieri rătăcesc înstrăinaţi unii de alţii, într-un fel de purgatoriu al faptelor, vegheat de ochiul unui Demiurg străin de durerile lor.” (Nichita Danilov)

„Lemur” de Andra Rotaru

„Lemurul dansează în ritmul anorganic al cuvântului rostit. Mişcarea sa materializează vocea şi, în felul acesta, ni se adresează prin articulaţia unui corp clar şi peren, dincolo de un registru simbolic.

Am încercat să reproduc prin dans poezia Andrei Rotaru. Dacă fundamentul colaborării noastre este reproducerea sunetului poetic prin coregrafie, atunci mă simt devotat sunetului. Dacă nu sunt complet transformat de acest sunet, atunci improvizez mânat de corpul devenit spectacol.” (Robert Tyree – coregraf, performer)

„Nu ştiu decât atât: că acest Lemur a apărut cam în acelaşi timp şi pe alocuri întrepătruns cu propriul meu spectacol Lamur (Lamur – The most beautiful I can), într-o perioadă care s-a soldat cu doi morţi – sau poate mai delicat spus dispariţii fizice şi vreo alte două psihice (sau nu ştiu cum să le zic mai bine) a patru dintre personajele implicate în poveste (poveşti). Şi în acea perioadă, primul a fost lemurul.” (Ana Cătălina Gubandru– coregraf, performer)

„Cine este eu în această carte? Cine este tu? Cine sunt noi? Sau: există cu adevărat eutunoi aici? Cu fiecare pagină pe care am parcurs-o, mi-am dat seama că numărul întrebărilor creşte, iar cel al posibilităţilor de răspuns scade. Se întâmplă la fel ca în pântecele chitului: e prea mult întuneric ca să se mai poată întrezări vreo ieşire. Şi nici nu ştiu dacă eutunoi mai vor să iasă. Uitaţi-vă de ce: „te văd într-o lumină albastră ca şi cum ai aprins/ o lanternă sub ţesuturi./ stinge-o, e prea multa frică”. Poezia din acest volum este cutremurare pură şi nu permite tonurile moi şi călduţe.” (Ioan Es. Pop)

„Poezii naive şi sentimentale” de Dan Sociu

“Noul volum de versuri al lui Dan Sociu surprinde punctele vulnerabile ale celebrei dihotomii schilleriene, plasând în centrul artei poetice multiplele euri creatoare ale autorului. Opoziţiile se topesc şi se regăsesc în miezul dur al poemelor, fără să îşi piardă forţa individuală. Nu sunt două cărţi cu acelaşi autor, ci sunt două personalităţi poetice care se confruntă în aceeaşi carte. Sociu – poet naiv şi Sociu – poet sentimental.”, au scris editorii.

„Dan Sociu reuşeşte să împace în poemele sale ambele categorii schilleriene: este, în acelaşi timp, un poet naiv, pentru că rezonează la fenomenele lumii exterioare şi le mută în text fără a modifica nimic, aparent, dar şi un poet sentimental-reflexiv a cărui privire percepe cu acuitate pelicula în care se înveleşte lumea. Poetul sentimental Dan Sociu crede în importanţa interpretării. Interpretarea fiind, aici, hermeneutică şi act histrionic.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)

„Apoi, după bătălie ne-am tras sufletul” de Bogdan-Alexandru Stănescu

„Am publicat poezie în 1999, într-o revistă care se numea Luceafărul. Au urmat pentru mine doisprezece ani de lupte pe care le-am dus fie cu propria umbră (majoritatea), fie cu cele înconjurătoare. În vara lui 2012 m-am hotărât să distrug tot ce strânsesem în acest timp şi, sub impulsul unei manii dionisiace şi totuşi livreşti, mi-am reclădit zidurile de apărare. Volumul acesta, debutul meu, e despărţirea de dansul orgiastic, de verbozitatea tinerească, e o arestare a iraţionalului în forme marmoreene. Poate fi ultima pauză a sufletului înaintea înfruntării unei cărări fără de întoarcere.” (B.A.S.)

Off

“Lemur”, în curând în librării

În cursul săptămânii viitoare va apărea volumul de poezii “Lemur” de Andra Rotaru, colecţia “Poezie”, Editura Cartea Românească. Radio România Cultural, AgenţiadeCarte.ro şi Fundaţia Gabriela Tudor sunt parteneri media. „Cine este eu în această carte? Cine este tu? Cine sunt noi? Sau: există cu adevărat eutunoi aici? Cu fiecare pagină pe care am parcurs-o, mi-am dat seama că numărul întrebărilor creşte, iar cel al posibilităţilor de răspuns scade. Se întâmplă la fel ca în pântecele chitului: e prea mult întuneric ca să se mai poată întrezări vreo ieşire. Şi nici nu ştiu dacă eutunoi mai vor să iasă. Uitaţi-vă de ce: „te văd într-o lumină albastră ca şi cum ai aprins/ o lanternă sub ţesuturi./ stinge-o, e prea multa frică”. Poezia din acest volum este cutremurare pură şi nu permite tonurile moi şi călduţe.” (Ioan Es. Pop)

“Lemurii, în mitologia romană, erau voci ale spiritelor. Lemur este personajul principal al lumii recreate de Andra Rotaru, dar nu este doar o voce a spiritelor, ci, metamorfozat în cutie vie de rezonanţă a tuturor sunetelor care îl înconjoară, trăieşte experienţe fabuloase. El va empatiza şi va reacţiona surprinzător în concordanţă cu acestea. Născut din respiraţia cuvintelor, Lemurul este aceea fiinţă stranie ascunsă în fiecare poem.”, au scris editorii.

„Nu ştiu decât atât: că acest Lemur a apărut cam în acelaşi timp şi pe alocuri întrepătruns cu propriul meu spectacol Lamur (Lamur – The most beautiful I can), într-o perioadă care s-a soldat cu doi morţi – sau poate mai delicat spus dispariţii fizice şi vreo alte două psihice (sau nu ştiu cum să le zic mai bine) a patru dintre personajele implicate în poveste (poveşti). Şi în acea perioadă, primul a fost lemurul.” (Ana Cătălina Gubandru– coregraf, performer)

„Lemurul dansează în ritmul anorganic al cuvântului rostit. Mişcarea sa materializează vocea şi, în felul acesta, ni se adresează prin articulaţia unui corp clar şi peren, dincolo de un registru simbolic.

Am încercat să reproduc prin dans poezia Andrei Rotaru. Dacă fundamentul colaborării noastre este reproducerea sunetului poetic prin coregrafie, atunci mă simt devotat sunetului. Dacă nu sunt complet transformat de acest sunet, atunci improvizez mânat de corpul devenit spectacol.” (Robert Tyree – coregraf, performer)

Mai multe informaţii la pagina web: http://www.cartearomaneasca.ro/catalog/carte/lemur-311/arunca_o_privire_coperta_4.html

si

http://www.agentiadecarte.ro/2012/11/%E2%80%9Clemur%E2%80%9D-de-andra-rotaru/

Pages:«123456789...15»