Pe 14 februarie se va lansa antologia Iubirea e pe 14 februarie, Editura Vinea, un proiect iniţiat de Andrei Ruse (http://andreiruse.ro). Aceasta este coperta pentru care au votat scriitorii incluşi în antologie şi nu numai. Mi se pare normal să arate astfel, cu două păsări pe un fir de telegraf, ca în copilărie, când doar tânjeam să am şi eu o praştie şi să alung toate zburătoarele. Acum, zburătoarele îşi pot lua şi singure avânt. În cazul meu, spre Ţinuturile sudului, manuscrisul din care mi s-a selectat pentru această antologie poemul Desprinderi. Pentru mai multe detalii, fiţi prezenţi la lansările acestei iubiri de 14 februarie. Probabil vor urma multe altele!
(ptr. updateurile finale şi lista de scriitori incluşi în antologie, vizitaţi site-ul de mai sus)
În vară am văzut un anunţ pe site-ul ICR-ului. Un proiect iniţiat de ICR Tel Aviv şi publicaţia israeliană de artă şi cultură contemporană A5 Magazine, cu cerinţe simple, pe înţelesul meu. Fără multă birocraţie. Call for projects! Scriitorii sau artiştii plastici puteau să trimită o lucrare scrisă/creată pe o melodie, bilingv (română-engleză).
Cum sunt dependentă de muzică şi majoritatea textelor le scriu ascultând muzică (uneori aceeaşi melodie la nesfârşit, zile întregi până când mi se încurcă în minte toate gândurile), am fost bucuroasă că în sfârşit găsesc ceva care să mi se potrivească. În iunie începusem să scriu primele poeme ale acestui volum, Ţinuturile sudului, din care am extras pentru selecţie poemul Fără sfârşit. Atunci eram la început, nu ştiam încotro mă va purta volumul, dacă îl voi finaliza, dacă ceea ce urma să se întâmple se va plia firesc pe tema volumului. Dar lucrurile au mers bine, am scris fără să mă pot opri. Iar asta înseamnă la mine că am avut perioade în care uram să ies din casă pentru că nu mai puteam lăsa pe nimeni să se apropie de pielea mea nouă, care tresărea doar la aceste Ţinuturi ale sudului. Simţeam că sunt doar în ele, le vedeam dimineaţa când deschideam ochii, se zbăteau acolo, sub pleoape. Au fost multe contradicţii, unele care m-au ajutat să prind dimineţile simţind că sunt pe jumătate scufundată în mare, altele care m-au ajutat să aud ceainicele cum se plimbă pe şinele de tramvai când se lumina de ziuă…Am ştiut însă că am terminat volumul în momentul în care, după multe zile în care stătusem pe pervaz, îmi mişcasem uşor mâinile chemând doar zăpada, ea a venit. Se revărsase toată din roabe, după ce o aşteptasem mult. Şi când a venit, am lăsat-o să plece. Am modificat manuscrisul pentru ultima dată în 31.12.2009, după ce trecuseră toate zăpezile bucureştene şi simţeam că nu mai pot insera nici măcar un punct sau o virgulă. Se terminase, şi mă simţeam aproape atât de departe de mare ca şi zăpezile.
