Off

Un interviu/chestionar care mi-a plăcut

cu întrebări care m-au incitat să povestesc, să simt câte ceva…într-un format destul de informal pe alocuri, ceea ce m-a făcut să răspund la fel. Câteva întrebări şi răspunsuri, le redau mai jos:

Ai vrea să trăieşti din scris? (dacă da, cum vezi posibil acest lucru)

Sunt unele luni când singurii bani îmi vin din scris. Dar e minunat pentru că e de abia primul an în care fac doar ce vreau şi am timp să scriu, încep să îmi dau seama ce-mi place şi ce nu vreau să fac. Înainte mă lăsam dusă de val, chiar dacă nu era unul care-mi aparţinea.

andra rotaru 1Îmi imaginez o viaţă undeva printre munţi, cu apă şi lacuri glaciare, cu focuri noaptea, cu un caiet mare în care să scriu, cu sute de animale care să fugă în jurul meu, cu bunicii în poieniţa de alături, cu o soră care să vină să-mi povestească în fiecare noapte, cu Ville Valo în vis, cu Molko, cu Bertrand CantatAlexander Veljanov, Jim Morrison, Marc Bolan,  şi încă mulţi alţii care să-mi cânte, cu zahăr candel şi întuneric din când în când. Şi cu omul nopţii şi fata pădurii…care să rămână aşa foarte mult timp, nedespărţiţi.

Cum “cuantifici” performanţa în literatură? (premii, nr. de cititori, statut literar…)

Atunci când începi să scrii şi reîncep stările contradictorii, când cuvintele celor dragi se aşază într-un fel pe hârtie, când te simţi, când dimineţile vin fără să le aştepţi, când muzica care îţi place scrie odată cu tine, când ţi-e dor de ceva, când nimic nu mai contează pentru că te-ai regăsit.

Ai un model de performanţă?

O bătrânică de 127 de ani care îi şopteşte iubitului ei versuri proaspăt scrise.

Ce ar trebui să includă un management literar performant?

Un sat unde să fie duşi câţiva scriitori care să fie lăsaţi fără nici o zăbală.

Un autoportret (în cuvinte) :andra rotaru

Fără înfăţişare, şi să se audă multe poezii din locurile pe unde mă plimb încât unii să se sperie, alţii să înceapă şi ei să cutreiere.

Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra)

Putem la fel de bine să fim nişte străini fără înfăţişare, care trecem unii pe lângă alţii uşor. Nu am putea fi despărţiţi aşa, pentru că nici nu am început să ne vedem.

Tot interviul e de găsit aici:

http://faracomentarii.wordpress.com/category/un-chestionar/andra-rotaru/

Off

A venit şi coperta Ţinuturilor…cu happy end

Aceasta este şi sper să fie cu noroc! După nişte variante de coperte, aceasta este cea finală. Cu o mică remediere a unui cuvânt despărţit greşit, aşa va arăta!

Off

Un prim interviu înainte de lansare

Spre ce “punct cardinal” al poeziei ne îndreaptă volumul “Ţinuturile sudului”? Te consideri ancorată suficient în prezentul literar? Şi, dacă da, cu ce se “mănâncă” el?

Dragă Simona, de când eram mic copil am avut probleme cu roza vânturilor şi ale ei puncte cardinale. Nu am reuşit niciodată să aflu cum e să mergi prin locuri necunoscute, ghidat fiind de N, S, V, E, busole sau muşchi de pământ. Mi se pare o impietate să vrei să ajungi undeva în momentul în care singurul lucru cu adevărat posibil este neprevăzutul. Îmi este mai aproape. Ştii că aceste Ţinuturi s-au creat din ceva ce apărea şi dispărea, încât nici un spaţiu în care intram pentru a mă acomoda cu el nu-mi lăsa posibilitatea de a rămâne. Aşa cum şi scriu, lucrurile frumoase nu au voie să dureze prea mult. Mai întâi trebuie să fie monstruoase pentru a le simţi savoarea, apoi e bine să pleci de acolo. Rămâi cu ceva ce nu uiţi. E ca un mariaj să scrii. Sunt primele luni de nebunie totală, apoi o decandenţă în care musteşti. Am vrut ca aceste Ţinuturi să fie precum poveştile pe care ni le citeau adulţii în copilărie, un spaţiu în care intrând, simţi că se poate întâmpla aproape totul, că bucuria există nestingherită de nimic, că persoanele dispărute pot fi vii, că “nefericirea doare”, că poţi arunca doar cu o privire, precum în “Zabriskie Point”, casele în aer. Şi nu eşti sigur de ceea ce se întâmplă în aceste spaţii, siguranţa nu este punctul forte în Ţinuturi, până în momentul în care te simţi iar dependent de stările pe care le-ai avut trecând prin ele. Şi nu-ţi mai pasă de tine, vrei cu orice preţ să mai guşti exact din lucrurile de care ţi-e teamă, pe care te fereşti să le întâlneşti în viaţă.

Nu mă simt ancorată în prezentul literar, dacă acesta se traduce prin mondenitate, prietenii constante cu diverse persoane…De abia îmi iau mie pulsul. Încă trăiesc cu senzaţia că nu mă simt ca peştele în apă printre cei înconjurători, probabil că şi las impresia că locul meu nu e acolo. Îmi plac schimbările. Îmi place să stau în casă. Îmi place să mă “amestec” cu pământul, cu mâlul, cu livezile de cireşi uscaţi. Dacă aş răsturna un pic întrebarea ta, ar ieşi: e suficient prezentul literar?, şi ţi-aş spune: nici nu există. Ce e prezent ca prezentul trece.

De unde ai pasiunea aceasta nebunească pentru ţinuturi îndepărtate, dacă nu geografic, cel puţin afectiv? Ce leagă primul volum de al doilea?

Am copilărit pe malul Mării Negre. Stăteam cu orele la ţărm, uitându-mă spre larg. Tânjeam să mă fac marinar, dacă ar fi fost posibil. Luam exemplul unchiului meu, Aurel. De atunci ştiu cum miroase ceva venit de departe. Nucile de cocos, bananele încă necoapte, gumele şi abţibildurile cu indieni care se imprimau pe pielea mâinilor. Din fiecare voiaj pe mare, unchiul îmi mai aducea câte ceva, îmi mai povestea cum e în Bankok, Singapore, Tripoli, Barcelona…am sute de vederi de acest fel. Mă fascinau coralii. Îi puneam în vase cu apă, puneam şi peştii aduşi de bunica de la piaţă, încercând să-mi creez propria mare. Un ţinut.

Volumul acesta probabil că a simţit nevoia să apară când ceva din mine l-a chemat. Sunt tot ceea ce vine şi pleacă, sunt Constanţa aceea de demult, sunt în primele dimineţi, sunt în mirosul casei de la Constanţa. Şi când ceva din prezent a redeşteptat acel spaţiu, s-au suprapus persoanele dispărute cu cele reale, am atribuit persoanelor din prezent acel iz de apă stătută. E bine să scrii, nimic nu rămâne, nimic nu pleacă, şi totuşi, uneori autorul e cel care uită şi îşi doreşte să distrugă ce a construit.

Primul volum se leagă de al doilea într-un mod straniu. Îmi place să mă arunc cu capul înainte în lucruri pe care nu le pot controla, deşi e distructiv uneori. Emoţional mai ales. Nu pot fi decât subiectivă vorbind despre aceste lucruri. Scriu despre lucrurile cărora le pot rămâne fidelă emoţional. Iar nestatornicia e una dintre aceste constante. Hilar.

Descrie-ne, în câteva propoziţii, traseul către acest “sud” al poeziei. Pe unde trebuie să meargă cititorul ca să dea de punctul terminus al odiseei acesteia?

Mă simt într-un spaţiu al tuturor posibilităţilor citindu-ţi întrebarea! Acesta e şi unul dintre subiectele care-mi plac. Ştii cum e să te duci la biserică şi să nu îţi dai seama dacă poţi să aprinzi lumânări la vii sau la morţi? Să te îndrăgosteşti şi să nu ştii dacă scrii într-o stare de euforie sau panică- pentru că intuieşti că scrii tot despre tine, într-o variantă masculină? Să vrei să te amesteci cu lumea, cu ceilalţi şi apoi să intri aproape într-o stare comatoasă? Cititorul ar trebui şi el să creadă că totul e posibil, că acum e o sărbătoare continuă, că marea încă se izbeşte de stânci, că lucrurile sunt de neoprit şi se pot întâmpla. Şi să-şi însuşească repede orice revers, orice ireversibilitate.

Ce o ţine “în priză” pe Andra Rotaru? Povesteşte-ne despre viciile tale cotidiene şi “păcatele” unei scriitoare.

Mă înec în muzică, e unul dintre lucrurile care mă ţin aproape de mine, care mă inspiră şi mă bucură. Am totodată viciul ciclotimiei, al empatiei cu plus sau minus, al unei spontaneităţi afective care poate face o casă să se disloce din temelii. Atunci mi se spune că “mă hăhăi”. Pe Nora Iuga am auzit-o prima dată spunându-mi că aşa râd eu când mă bucur de ceva. Ca un căţeluş gata să facă pipi. Nu am ce să-mi fac, bucuria e prea intensă uneori de merit o asemenea comparaţie minunată. Gândesc afectiv, inteligenţa mea e dependentă de stări. Uneori mă bucură şi lucrurile mai puţin senzoriale, dar acelea aparţin deseori de voinţă. Iar păcatele mele (ce expresie bizară!)…ar fi unele peste altele, ca într-o piramidă a trebuinţelor, strâns legate de lucrurile care-mi fac ochii să aibă iar viaţă în ei. În mare pare a timpului sunt goi. Încă nu pot să scap de senzaţia că altcineva trăieşte deseori în locul meu, că acel altcineva se bucură sau face lucrurile în locul meu. Dualitatea asta erodează atât de mult încât atunci când Andra simte şi vede, e ca un mânz care dă pentru prima dată de ceva. Şi cu un strop de timiditate excesivă, ca să scap de toate astea, scriu.

Dacă Andra Rotaru nu s-ar mai trezi Andra Rotaru într-o zi, ci un alt scriitor (din toate timpurile şi de peste tot), care ai vrea sa fie acela şi de ce?

Măi, uneori vreau să fiu Yukio Mishima şi să-mi fac sepuku. Am deja-vu-uri că sunt în Japonia. Alteori vreau să fiu Kundera şi să scriu eu “Nemurirea”. Uneori vreau să fiu scoţian şi să scriu precum Robert Burns “My Red, Red Rose”. De cele mai multe ori am fost Jim Morrison. La 13 ani, după ce am văzut filmul “The Doors”, luam “An American Prayer” şi fugeam să mă ascund prin căpiţele de fân de la Sîngeorz Băi ca să citesc. Datorită lui şi muzicii lui am început să scriu. A fost şi Baudelaire de vină, dar mă făcea să plâng şi să scriu şi să plâng şi să scriu. Dintre scriitorii români aş vrea să pot să mă “asemăn” mai mult cu Nora Iuga (la fire, energie), cu Dan Coman (ca să pot să vorbesc cu o cârtiţă galbenă), cu Livia Roşca (partea solară a ei e fosforescentă)…cu SGB (ca să pot să mă detaşez cu totul de mine, eventual să zbor ca o barză, sau pe o barză). Uneori e bine să fiu Andra. Pentru că zâmbeşte frumos când îi vine. Atunci nu mai scrie, doar zâmbeşte.

În ce relaţii eşti cu artele vizuale? Deoarece avem informaţii cum că ai fi studiat la şcoli specializate de artă.

Am dat la Tonitza dintr-o dorinţă proprie. Desenam cai mulţi. Şi vapoare. Îmi aduc aminte că Arina, sora mea, mă susţinea. Poate mai mult din motive estetice, poate pentru că orice fiinţă cu păr lung şi haine lungi şi care asculta muzică bună mi se părea că face parte din “familia mea”. Credeam că la Tonitza e un mic rai hippiot, că mă voi înconjura de păr şi miros de culori şi cărbune, şi că oamenii aceia pot să înţeleagă totul. Au fost cei mai buni ani ai mei acolo, m-a ajutat această formare de-a lungul timpului. Aş fi fost o inadaptată în alt mediu, sau dacă m-aş fi adaptat, ar fi fost o tortură. Apoi am cochetat mai puţin de un an cu o facultate de Arte. Simţeam că e şi altceva în mine, încă nu ştiam de unde am o forţă aproape inumană care nu mă lăsa să fiu mulţumită acolo unde mă aflam. Am descoperit-o la scurt timp, deşi, neştiind ce e, ce înseamnă, mi-era teamă de ea. Şi cu cât mi-era mai teamă de ceva, cu atât mă aruncam mai mult înspre ea.

Am debutat în 2005 cu un volum care transpunea picturile Fridei Kahlo în versuri, “Într-un pat sub cearşaful alb”, Editura Vinea. Restul e…încă prezent.

În notă similară: în ce culori ai “picta” poezia românească actuală şi ce anume ai schimba la acest context?

M-am săturat până peste cap de poezia care parcă decupează discuţii din cartierele noastre dragi şi le inserează sub formă de poezie. Poezia asta “cartieristă”, deşi cu tehnici bune, sper să nu mai ţină foarte mult. Abilităţi tehnice au mulţi, e ca şi cum te duci câteva luni la nişte cursuri de creative writing, şi apoi ieşi mare scriitor. Aiurea! Sunt folositoare, dar nu atât de mult. Nu poţi să pui ceva unic şi original în ceva ce nu este făcut pe dimensiunea potrivită. Nici butoaiele de vin nu sunt potrivite pentru vinuri de soi…unele sunt înalte, de piatră, altele de sticlă, altele din coji de copac. Şi ca să folosesc un cuvânt pe care nu ar trebui să-l folosesc, cred doar în poezia mai cu “suflet”, care mă poate face şi să gândesc, să îmi creeze sinestezii, să mă facă să mă îndrăgostesc de ea! Cer cam mult…

E bine în ultima vreme că unii scriitori tineri, neoexpresionişti, nu se dezic de scriitura lor şi continuă să meargă pe contrasens. Doar pe acest contrasens mi se pare că se poate crea ceva durabil, imun la modă şi convenţii. Deci, ca să-ţi răspund, poţi foarte bine să dai peste un amalgam de curente şi influenţe facile, poţi la fel de bine să găseşti flori de nu mă uita în poezia noastră actuală. Depinde dacă eşti pregătit să-ţi decorezi casa de unul singur, sau ai nevoie de ajutor specializat.

Trei cărţi pe care ai vrea să le “arzi” într-un incendiu?

Au existat astfel de experimente făcute de unii, alţii. Dacă aş fi o Julie Christie într-un “Fahrenheit 451”, aş arde cărţile bune, ca să nu rămână pe mâna celor care impun asemenea atrocităţi. Dacă ar fi pur şi simplu, ca să le fac să dispară, nu le-aş arde, le-aş da gratis la anticari.

Dar trei nume de autori pe care ai fi vrut sa nu îi fi citit vreodată, deoarece ne fac să părem săraci şi inutili prin comparaţie cu ei?

Prima senzaţie de acest fel am avut-o citindu-l pe Kundera, apoi pe Coetzee, apoi pe J.-D. Bauby. Dar nu contează că m-au făcut să mă simt mică, asta e şi ideea. Bine că suntem mici ca să ne facem şi noi mai mărişori. Fără repere adevărate nu mi-aş da seama că sunt şchiop într-o lume cu fotomodele.

Cărui poet român i-ai acorda Premiul Nobel pentru Pace?

Haha, scriitorul şi pacea cui? Make love not peace, mai bine.

* Interviul a apărut pe cronica de vineri

Off

“Ţinuturile sudului” vis a vis de Manneken Pis

sau “Zilele Internaţionale ale Francofoniei, Bruxelles, 17-19 martie 2010″

 

În perioada 17-19 martie 2010, cu ocazia Zilelor Internaţionale ale Francofoniei, Bruxelles-ul a devenit o scenă literară încăpătoare şi primitoare pentru 6 scriitori români: Valeriu Mircea Popa, Octavian Soviany, Miruna Vlada, Cosmin Perţa, Nora Iuga şi subsemnata, Andra Rotaru, alături de traducătoarea poemelor recitate, în franceză şi engleză, Alina Miron. Un eveniment sprijinit de ICR şi Centrul Român de Informare de la Bruxelles, condus de doamna Carmen Ducaru.

În prima zi a sosirii la Bruxelles, am susţinut o lectură la Passa Porta, alături de Octavian Soviany, Cosmin Perţa, Miruna Vlada, Valeriu Mircea Popa, Nora Iuga. Am fost acompaniaţi de saxofonistul Liviu Butoi. Multă lume, cărţi de jur împrejurul nostru. Poemele în traducere în limba franceză au fost proiectate pe un ecran, în spatele nostru. Unul dintre poemele citite în română îl redau aici.

Ploaie

unde doar apa mai poate pătrunde,

îmi caut un însoţitor calm. o piele mulată

pe un trup perfect,

care să mă plimbe în ploaie



 

 

Pe 18 martie 2010, am purtat o discuţie despre continuitatea şi discontinuitatea între generaţiile de scriitori, la sediul Youth Forum Jeunesse. Seara respectivă mi-a inspirat pe alocuri şi editorialul scris pentru Agenţia de Carte, pe care-l redau aici: http://www.agentiadecarte.ro/2010/03/catabolizarea-generatiilor-in-literatura/

Alte materiale apărute despre eveniment:

Off

“Ţinuturile sudului” într-un maraton de 7 ore

Vineri, 4 iunie 2010, ora 22:00, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” (Bucureşti), începe cea de-a II-a ediţie a “Maratonului de Poezie şi Jazz”. Timp de 7 ore neîntrerupte, poeţii şi muzicienii vor oferi publicului un turnir multiart ce se va încheia în dimineaţa zilei de 5 iunie 2010, la ora 05:00. Odată cu inaugurarea acestui maraton, se va lansa şi antologia ediţiei, la Editura Tracus Arte, în care semnează 33 de poeţi.

În cadrul Maratonului va fi prezentat un moment special dedicat regretatului poet Augustin Frăţilă (1953-2010) susţinut de actorul Viorel Păunescu. Pe Augustin Frăţilă l-am putut asculta cântând şi recitând la prima ediţie a Maratonului, în 2009.

Pentru maratonul propriu-zis voi citi din “Ţinuturile sudului”, Ed.Paralela 45, aceasta fiind şi prima lectură mai generoasă din volum, timp de 10 minute.

Acest eveniment are susţinerea Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti – Secţia Poezie. Proiectul este coordonat de Dan Mircea CIPARIU, preşedintele secţiei POEZIE – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, preşedintele Asociaţiei EURO CULTURART, şi Ioan CRISTESCU (iniţiatorul Serilor de Literatură şi Muzică de la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti).

Organizatori: Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti * Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian” *Asociaţia Euro CulturArt * Asociaţia Open Art

Coproducător: Radio România Cultural. Blogul oficial al Maratonului de poezie şi jazz: www.poezie-jazz.blogspot.com

Mai multe detalii pe AgenţiadeCarte.ro

Off

“Ţinuturile sudului” la al treilea workshop de traduceri de la ICR Istanbul

Mi-au fost cerute câteva texte de curând, pentru a fi folosite la un workshop de traduceri ce avea loc la Istanbul, mai exact al treilea workshop de traduceri de la ICR Istanbul.  Workshopul a fost organizat de Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir, împreună cu Agenţia literară Kalem, scopul acestuia fiind acela de a aduce un plus de vizibilitate traducătorilor de limbă română, pe piaţa cărţii din Istanbul.

Atelierul a beneficiat de prezenţa şi implicarea celei mai importante traducătoare de limbă turcă din România, conf. dr. Luminiţa Munteanu, care a tradus întreaga serie Orhan Pamuk în limba română. Traducătorii care au participat la această ediţie a workshopului au fost Maria Cristina Dincer, Azel Mavi-Anton, Leila Unal, Gihan Curtomer, Manuela Alice Mocanu, Cristina Negoiţă, Cavidan Asan Alper, Monica Erenel, alături de coordonatorul programelor ICR de burse pentru traducători, Florin Bican. Poemele mele au fost traduse de Azel Mavi-Anton. Unul dintre ele:

Gözler

Sadece beyaz gözlerle görebildiğim için,

ve sadece bunlarda sabahlar toplanabildiği için,

gözlerimi açık tutabildiğim kadar açık tutuyorum.

Ağaçların da, birbirlerine girdikleri ana kadar,

yassı dokularda şekillendiği,

ancak hazırlıklı sallandıkları,

yakınlığımız için,

bunca yıl biriktirdiğim soğukluk için,

aynı pencerelere bakıyorum.

-sana karların uzak olduğu kadar yakınım-

Ve burda bize buluşmamıza az vakit tanınıyorsa bile,

Sen çok temiz bir sise dalıyorsun

Ve ben, rastgele, bir kışa bakıyorum.

Ochii

cum doar prin nişte ochi albi mai pot vedea

şi doar în ei se mai pot aduna dimineţile, îi ţin cât pot de deschişi.

privesc spre aceleaşi ferestre până când și copacii se adună unii într-alţii,

se conturează prin texturile netede, se mişcă de abia pregătiţi

pentru apropierea noastră. pentru răceala

strânsă în atâţia ani.

-sunt aproape la fel de departe de tine ca şi zăpezile-

și chiar dacă aici ni se îngăduie pentru puţin timp să ne întâlnim

tu te afunzi într-o ceață limpede,

iar eu, doar din întâmplare, privesc o iarnă.

Off

“Ţinuturile sudului” în Serbia

De curând, la Editura Europa (Ediţia Paralele) din Novi Sad  (Serbia) a apărut o antologie ce reuneşte nume actuale ale poeziei autohtone, de la Ioan Es. Pop la Robert Şerban, Cătălina Cadinoiu, Răzvan Ţupa…15 poeţi cu totul, “Iz Novije Rumunske Poezije” (Noua poezie română). Responsabil de selecţia autorilor şi editarea acestei antologii este scriitorul Pavel Gătăianţu, iar traducerea poemelor din română în sârbă îi aparţine lui Ioan Radin Peianov. Grafica este, ca şi în cazul revistei Europa, impecabilă.

În perioada în care s-au cerut texte pentru antologie, manuscrisul “Ţinuturilor sudului” era într-un travaliu cumplit. Acum, având în faţă antologia, nu reuşesc să traduc sau să-mi dau seama ce poeme am trimis!, iar titlurile lor sună aşa: “Dani” (asta cred că înseamnă …nu ştiu ce înseamna), “U noci”, “Predeli juga”, “O meni”, “Crni pesak” şi “Jos vise peska”… acesta, ultimul, după paginare e clar că e poemul “Şi mai mult nisip” , care se găseşte şi pe acest site.  Urarea mea este: Mesecina!

Off

Ţinuturile sudului, Ed.Paralela 45, la Bookfest 2010

Gaudeamus_2005

A fost o prima lansare în noiembrie 2005, când debutam cu “Într-un pat sub cearşaful alb”, Editura Vinea. Un cearşaf care unora le-a rămas pe cerul gurii, încât nu mai pot să pronunţe acest cuvânt. Am trecut peste zâmbind, fără să ştiu ce să zic sau dacă să zic ceva. În fond, cearşaful acesta a făcut şi desfăcut multe. În el am dormit timp de 5 ani de zile. De abia acum îl schimb şi mă îndrept cu mâinile întinse, cu degetele pipăind bezmetice după “Ţinuturile sudului” în care au fost numai şi numai anotimpuri, sau cele mai frumoase ultime luni ale mele.

Aceste Ţinuturi vor fi lansate la Bookfest pe 10 iunie 2010, ora 16:00, la standul Editurii Paralela 45, editură la care apare cartea, în colecţia Avanpost. Zâmbesc iar, deoarece cuvântul acesta nu poate să fie decât de bine: “detașament de siguranță situat înaintea unor trupe care staționează pe o poziție”. Despre volum vor vorbi oamenii dragi mie: Nora Iuga şi Octavian Soviany.

Şi ca să îmi readuc aminte cum a fost la debut şi ce mă aşteaptă iar… câteva poze din 2005, o Andra de acum 5 ani, o Livia Roşca pe care probabil o voi avea alături şi peste 50 de ani… acum, ce e vechi şi ce e nou, cine a mai rămas, cine s-a mai schimbat, rămâne de văzut.

Bonus: (pe melodia asta am tot scris: Today, Jefferson Airplane)

Andra Rotaru

Livia Roşca & Andra Rotaru

Andra Rotaru & N. Tzone

[Disable Flash Gallery]
Off

Ţinuturile Sudului la MLR

Ţinuturile Sudului la MLR

5 martie, ora 18:00, în cadrul Serilor de muzică şi poezie iniţiate de Muzeul Literaturii Române. Locaţie: cafeneaua La muzeu. (http://www.mlr.ro/newindexeng.htm).

Tinuturi

“un praf fin umple marea. aici e crematoriul. în câteva zile mă voi desprinde. zdrobesc toată piatra din mine. seamănă cu o moarte, dar tu vei fi mai uşor. poate mai viu. eu mă voi îndrepta spre uscat. unde malurile sunt sângerii, se contorsionează ca nişte ţevi ruginite. pe ele trec trenurile tale pline de fier.”

Off

Antologia Poeţi Laureaţi ai Premiului Naţional Mihai Eminescu (1998-2008)

Antologia Poeţi Laureaţi ai Premiului Naţional Mihai Eminescu (1998-2008)

Pe 15 ianuarie 2010 se lansează la Botoşani antologia de poezie Poeţi Laureaţi ai Premiului Naţional Mihai Eminescu, Ed.Axa. Începând cu anul 1998, 19 poeţi au primit acest premiu, Mihai Eminescu- opera prima, care se decernează anual. Mulţi dintre ei sunt deja nume cunoscute.

Textele adunate în această antologie sunt fie inedite, fie deja publicate în reviste sau în volume. (În cazul meu, am optat pentru câteva poeme inedite, selectate din manuscrisul Ţinuturile sudului.)

Coperta_Poeti_laureati_ai Premiului_National_de_Poezie

Cuvântul înainte al antologatorului:

Începând cu 1998, se acordă, odată cu Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, la propunerea poetei Ileana Mălăncioiu, şi premiul pentru Opera Prima. Dacă marele premiu, care se decernează unui poet român consacrat, îi revine, în organizare, Primăriei Municipiului Botoşani, printr-o hotărâre a Consiliului Local din martie 1991, şi Fundaţiei Culturale „Hyperion-Caiete botoşănene”, iniţiatoarea acestui premiu, premiul pentru Opera Prima i-a revenit, în administrare, Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”. Acest premiu a fost susţinut financiar de fiecare dată de Ministerul Culturii şi Cultelor, prin Direcţia Judeţeană de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Botoşani. Printr-o decizie a conducerii ipoteştene, la ultimele două ediţii această instituţie nu s-a mai implicat în organizarea acestui premiu, revenind printre organizatori, aşa cum era şi firesc, cu ediţia a XII-a, când editează prezenta antologie, ce cuprinde în sumarul ei laureaţii primelor unsprezece ediţii.

Cum însă nu toţi poeţii laureaţi au dorit să fie incluşi în antologie – unii luând decizia de-a refuza în mod unilateral, alţii neputînd fi găsiţi pentru a-şi da acordul -, prezenta antologie însumează doar şaisprezece din cei nouăsprezece laureaţi. Îi amintim  pe toţi aici, pentru o informare corectă, dar şi pentru a constata şi numele absente, din motivele amintite: 1998 – Doru Mareş, 1999 – Dan Bogdan Hanu şi T.O. Bobe, 2000 – Liviu Georgescu, 2001 – Răzvan Ţupa şi Cristian Pohrib, 2002 – Dan Sociu şi Teodor Dună, 2003 – Claudiu Komartin şi Dan Coman, 2004 – Bogdan Perdivară şi Sebastian Sifft, 2005 – Andra Rotaru, Diana Geacăr şi Oana Cătălina Ninu, 2006 – Livia Roşca şi Rita Chirian, 2007 – Florin Partene, 2008 – Svetlana Cârstean.

Girul valorii lor l-au dat de-a lungul celor unsprezece ediţii criticii literari: Laurenţiu Ulici, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, ca preşedinţi ai juriului mare, şi Dan Cristea, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Vasile Spiridon, Ioan Holban şi Daniel Cristea Enache, ca membri activi ai juriului.

Pentru alcătuirea prezentei antologii, antologatorul mulţumeşte, în mod special poetului Claudiu Komartin, care a solicitat celor mai mulţi dintre laureaţi materialele necesare. Antologia apare, aşa cum am spus, cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani, prin Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”.” – Gellu Dorian

Chipurile03

Cum antologia cuprinde laureaţii acestui premiu până în anul 2008 inclusiv, trebuie să menţionez că Stoian George Bogdan (SGB) http://chipurile.blogspot.com/, obţine în acest an premiul, pentru volumul său de debut Chipurile, Ed. Cartea Românească.

Şi o poză din 2006, când mi s-a decernat premiul pentru volumul de debut Într-un pat sub cearşaful alb, Ed.Vinea.

andra_rotaru_2006

Pages:«1234»