Categories
news

Trei lansări de carte. Editura frACTalia la Târgul Internațional GAUDEAMUS

poster-Gaudeamus

Sâmbătă, 21 noiembrie 2015, ora 17:00, la standul Editurii Vellant (nivel 0.00, stand 20), în cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură 2015, ediţia a XXII-a, vor avea loc lansările volumelor de debut în poezie r e t r o v i z o r, de Răzvan Pricop, Editura frACTalia (2015) și cu dricul pe contrasens, de Octavian Perpelea, Editura frACTalia (2015). De asemenea, va fi lansată reeditarea volumului Într-un pat, sub cearșaful alb, de Andra Rotaru, Editura frACTalia (2015), cu ocazia împlinirii a zece ani de la debut. Vor vorbi despre volume scriitorii Ciprian Măceșaru, Felix Nicolau, Andreea Răsuceanu, Răzvan Țupa și Adriana Oprea (critic de artă și curator). Evenimentul marchează lansarea Editurii frACTalia, parte a Grupului Editorial frACTalia.

Răzvan Pricop s-a născut pe 25 iunie 1987, la Constanța. Nu a absolvit cursurile Facultății de Litere din București, dar a absolvit Institutul Național al Magistraturii, tot din București, în anul 2013. A debutat continuu, publicând versuri în revistele Luceafărul, România Literară, Tribuna, Viața Românească, Caiete Silvane, Luceafărul de dimineață și Acolada. În timp, a dezvoltat un atașament egal pentru toate generațiile poetice și reprezentanții lor. Volumul r e t r o v i z o r, Editura frACTalia (2015) reprezintă debutul editorial al autorului.

Octavian Perpelea s-a născut pe 22 iunie 1979, la București. A absolvit Facultatea de Științe Politice a Universității din București, urmând mai apoi cursurile masterale ale aceleiași instituții. În momentul de față, încă mai încearcă să termine o teză despre naționalismul tânărului Cioran. A publicat poeme în Apostrof, Hyperion, Luceafărul, Steaua, Timpul, Tiuk!, Viața Românească, Vorba Vine. Volumul cu dricul pe contrasens, Editura frACTalia (2015) reprezintă debutul editorial al autorului.

Andra Rotaru este autoarea volumelor Într-un pat sub cearşaful alb, Editura Vinea, 2005; En una cama bajo la sabana blanca, Bassarai Ediciones, Spania, 2008; Ţinuturile sudului, Editura Paralela 45, 2010; Lemur, Editura Cartea Românească, 2012. Selecții din poeme au fost traduse în aproape douăzeci de limbi. Volumul Lemur a fost adaptat de coregraful american Robert Tyree, și performanceul a fost prezentat în America și Europa. A realizat documentarul All Together împreună cu scriitorul Raj Chakrapani, prezentat în Iowa și Chicago. De asemenea, a realizat proiectul fotografic Photo-letter pairing împreună cu Jared Krausscare a implicat comunitatea din Iowa și scriitori. A beneficiat de rezidențe în Europa și America, dintre acestea cea mai recentă fiind International Writing Program, Universitatea Iowa (2014).

Mai multe informații la pagina https://www.facebook.com/Grup-Editorial-frACTalia-1485802331723492/