Debutul s-a produs în pat. La Mănăstirea Râşca, în 2005, experimentam diverse modalităţi de a scrie, printre care şi privarea de somn. A nu se înţelege că mi se impunea, ci aşa doream eu. În ultima seară petrecută acolo, înainte de alegerea volumelor ce urmau să fie publicate la Vinea, aveam de scris vreo 30 de poeme. La cel de al 28-lea m-am blocat. Auzeam deja refrene, rime, goarne şi îmi spuneam că nu mai pot, e timpul să dorm, că mi se făcea rău. Atunci, de pe cearşaful patului au început să iasă forme geometrice şi flori& alte bizarerii. Le-am descris rapid într-un poem. A doua zi, datorită halucinaţiilor auctoriale, m-au ales pe mine şi pe Livia Roşca (a refuzat publicarea la Vinea) şi pe Diana Geacăr, spre publicare. Intuise Urmanov că sunt mai poetică atunci când uit de mine, decât atunci când sunt odihnită. Şi tot în pat mi-a venit ulterior ideea că aş putea scrie despre Frida, pe care o primisem cadou pe la 17 ani, împachetată între copertele unui album Taschen, mai mare decât cearşaful meu.
Mai multe date despre acest Colocviu, organizatori sau ediţii precedente, aici: http://colocviu2010.wordpress.com/